Ziua în care chirurgia a învins durerea. Cum a schimbat o operație de câteva minute istoria medicinei

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Timp de mii de ani, durerea a fost considerată un preț inevitabil al oricărei operații. Fără anestezie, intervențiile chirurgicale reprezentau un adevărat test de rezistență atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

Bolnavii erau imobilizați de mai multe persoane, primeau alcool, opiu sau alte substanțe cu efect limitat, iar țipetele care răsunau în sălile de operație făceau parte din rutina zilnică a spitalelor.

Totul s-a schimbat în dimineața zilei de 16 octombrie 1846, atunci când într-o sală de operație aflată la ultimul etaj al Massachusetts General Hospital din Boston a avut loc demonstrația care avea să transforme pentru totdeauna chirurgia modernă. Evenimentul este considerat și astăzi unul dintre cele mai importante momente din istoria medicinei.

Când viteza făcea diferența dintre viață și moarte

Înainte de apariția anesteziei, chirurgii nu erau apreciați doar pentru precizia lor, ci și pentru rapiditate. Cu cât operația dura mai puțin, cu atât pacientul suporta mai ușor durerea și avea șanse mai mari să supraviețuiască șocului provocat de intervenție și pierderii masive de sânge.

Istoricii medicinei menționează că unii chirurgi experimentați puteau amputa un membru inferior în mai puțin de 30 de secunde. Nu era o demonstrație de îndemânare, ci o încercare disperată de a reduce timpul în care pacientul suporta o durere extremă și riscul de șoc.

În lipsa unor metode eficiente de calmare a durerii, bolnavii erau ținuți cu forța de mai multe persoane în timpul intervenției. Pentru mulți dintre ei, simpla perspectivă a unei operații era atât de înspăimântătoare încât preferau să suporte boala decât să ajungă pe masa de operație.

Cum încercau medicii să aline durerea înainte de apariția anesteziei?

Timp de mii de ani, medicii au căutat metode prin care să reducă suferința pacienților, însă niciuna nu putea elimina complet durerea în timpul unei operații.

În Egiptul antic și în Mesopotamia erau folosite preparate pe bază de opiu, una dintre cele mai vechi substanțe analgezice cunoscute. Grecii și romanii administrau, de asemenea, opiu, vin în cantități mari sau extracte din plante precum mandragora, mătrăguna și măselarița, care aveau efect sedativ, dar puteau provoca și intoxicații grave.

În Evul Mediu, unele tratate medicale descriau așa-numitul „burete soporific” (spongia somnifera), un burete îmbibat în extracte de opiu, mandragoră și alte plante cu efect narcotic. Acesta era ținut la nasul pacientului înaintea intervenției, însă efectele erau imprevizibile și rareori suficient de puternice pentru a elimina durerea.

Uneori, pacienții rămâneau conștienți pe tot parcursul intervenției, iar în alte cazuri dozele prea mari ale acestor substanțe puteau provoca intoxicații grave sau chiar decesul.

În cele mai multe cazuri, singurele „anestezice” disponibile rămâneau alcoolul, opiul și forța fizică a celor care îl imobilizau pe bolnav.

Experimentul care a schimbat medicina

În dimineața de 16 octombrie 1846, sala de operație a spitalului din Boston era plină de medici și studenți. Toți veniseră să asiste la un experiment despre care mulți credeau că va eșua.

Cu doi ani înainte, dentistul Horace Wells (1815–1848) încercase să demonstreze că oxidul de azot, cunoscut astăzi drept „gaz ilariant”, poate elimina durerea în timpul unei extracții dentare. Demonstrația nu a mers conform planului, iar pacientul a scos un geamăt în timpul procedurii. Wells a ales să părăsească sala, după ce a fost umilit de huiduielile publicului.

Eșecul său i-a făcut pe mulți medici să creadă că ideea unei operații fără durere era imposibilă. Tocmai de aceea, demonstrația programată pentru 16 octombrie 1846 a fost privită cu mult scepticism, iar numeroși dintre cei prezenți se așteptau la un nou fiasco.

De această dată, un alt dentist, William Thomas Green Morton (1819–1868), urma să încerce o substanță diferită: eterul sulfuric.

Morton folosise un inhalator din sticlă prevăzut cu un burete îmbibat în eter. Pacientul, care suferea de o tumoră la nivelul gâtului, a inhalat vaporii timp de câteva minute, după care chirurgul John Collins Warren (1778–1856) a început intervenția.

Spre surprinderea tuturor, pacientul nu a țipat, nu s-a zbătut și nu a încercat să se ridice de pe masa de operație. La final, acesta avea să spună că nu simțise decât o ușoară senzație de zgâriere. Pentru cei aflați în sală, momentul părea aproape incredibil.

John Collins Warren s-a întors către studenți și colegii săi și a rostit una dintre cele mai cunoscute replici din istoria medicinei:

„Gentlemen, this is no humbug.”

Expresia poate fi tradusă aproximativ prin „Domnilor, nu este o farsă” sau „Domnilor, nu este o înșelătorie”. În limba engleză a secolului al XIX-lea, cuvântul humbug era folosit pentru a desemna o păcăleală, o escrocherie sau o demonstrație lipsită de valoare.

O revoluție care a cucerit lumea în doar câteva luni

Vestea succesului demonstrației de la Boston s-a răspândit cu o viteză remarcabilă pentru acea epocă.

În numai câteva luni, spitale din Londra, Paris, Edinburgh, Viena și alte mari centre medicale europene începuseră deja să utilizeze eterul în timpul operațiilor. Istoricii consideră că puține inovații medicale au fost adoptate atât de rapid.

Pentru prima dată în istorie, chirurgii puteau efectua intervenții complexe fără ca pacientul să suporte durerea insuportabilă care însoțise operațiile timp de mii de ani.

Dar cine a descoperit, de fapt, anestezia?

Paradoxal, răspunsul nu este nici astăzi complet clar. Din acest motiv, istoricii vorbesc astăzi mai degrabă despre apariția anesteziei moderne ca rezultat al contribuțiilor mai multor persoane decât despre o descoperire aparținând unui singur om.

William Morton a devenit celebru după demonstrația din 1846, însă nu a fost singurul care și-a revendicat meritul.

Horace Wells susținea că el fusese primul care folosise inhalarea unui gaz pentru a elimina durerea în stomatologie. Chimistul Charles Thomas Jackson (1805–1880) afirma că ideea utilizării eterului îi aparținuse lui și că Morton fusese doar cel care o prezentase public. În același timp, medicul american Crawford Williamson Long (1815–1878) demonstrase ulterior că folosise eter încă din 1842 în timpul unor intervenții chirurgicale, însă nu își publicase rezultatele decât în 1849, la trei ani după demonstrația de la Boston.

Disputa privind paternitatea descoperirii avea să dureze zeci de ani și să le schimbe dramatic destinele tuturor celor implicați.

O descoperire uriașă, dar o victorie amară

Dacă demonstrația din 1846 a schimbat istoria medicinei, ea nu le-a adus însă liniște celor care au contribuit la apariția anesteziei moderne.

William Morton a încercat ani la rând să obțină recunoaștere oficială și o recompensă financiară din partea Congresului Statelor Unite. A susținut că el este adevăratul descoperitor al anesteziei și chiar a încercat să patenteze substanța sub denumirea de „Letheon”, ascunzând inițial faptul că era vorba despre eter sulfuric. Comunitatea medicală a respins însă ideea ca o descoperire cu un asemenea impact să poată deveni proprietatea exclusivă a unei persoane.

Horace Wells nu și-a revenit niciodată după eșecul demonstrației sale publice din 1845. A căzut într-o depresie profundă, iar în 1848, la numai 33 de ani, s-a sinucis într-o închisoare din New York, după ce devenise dependent de cloroform.

Nici Charles Thomas Jackson nu a avut un destin mai fericit. Convins până la sfârșitul vieții că meritul îi aparținea, a purtat numeroase dispute publice și procese pentru recunoașterea contribuției sale. Ultimii ani și i-a petrecut într-un spital de psihiatrie, unde a murit în 1880.

Istoricii medicinei consideră astăzi că apariția anesteziei nu poate fi atribuită unei singure persoane. Ea a fost rezultatul contribuțiilor succesive ale mai multor medici și cercetători, fiecare adăugând o piesă importantă într-un puzzle care avea să schimbe lumea.

Regina Victoria a schimbat opinia publică

Chiar și după demonstrația de la Boston, mulți oameni priveau cu suspiciune anestezia.

Unii medici se temeau că noile substanțe sunt prea periculoase, iar anumite cercuri religioase susțineau că durerea, mai ales cea din timpul nașterii, face parte din ordinea firească a lumii și nu ar trebui înlăturată.

Un moment decisiv a avut loc în 1853, atunci când regina Victoria a acceptat administrarea cloroformului în timpul nașterii prințului Leopold. Medicul care i-a administrat cloroformul a fost John Snow (1813–1858), considerat unul dintre fondatorii epidemiologiei moderne. Patru ani mai târziu, a folosit din nou anestezia la nașterea ultimului său copil, prințesa Beatrice.

Gestul suveranei britanice a avut un impact uriaș asupra opiniei publice. Dacă până atunci multe femei și chiar unii medici priveau cu neîncredere anestezia obstetricală, exemplul reginei a contribuit decisiv la acceptarea acesteia în întreaga lume occidentală.

De ce nu se mai folosește eterul?

Substanța care a revoluționat chirurgia în secolul al XIX-lea este astăzi aproape dispărută din sălile de operație.

Principalul motiv este că eterul sulfuric prezenta numeroase dezavantaje. Era extrem de inflamabil și putea provoca incendii sau explozii în apropierea flăcărilor deschise, o problemă serioasă într-o epocă în care spitalele erau iluminate cu lămpi cu gaz sau lumânări.

În plus, mulți pacienți prezentau greață și vărsături după intervenții, iar revenirea din anestezie era adesea lentă și neplăcută.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, eterul a fost înlocuit treptat cu anestezice moderne, care pot fi dozate mult mai precis și oferă un profil de siguranță superior.

Ether Dome, locul unde a început o nouă eră

Sala în care a avut loc demonstrația din 16 octombrie 1846 există și astăzi.

Cunoscută sub numele de Ether Dome, ea face parte din Massachusetts General Hospital din Boston și este păstrată aproape în forma sa originală. Vizitatorii pot vedea amfiteatrul circular în care studenții asistau la operații și masa chirurgicală pe care John Collins Warren a realizat intervenția devenită celebră.

Succesul anesteziei nu a însemnat că toate problemele chirurgiei fuseseră rezolvate. În anii care au urmat, numeroși pacienți continuau să moară din cauza infecțiilor postoperatorii. Abia odată cu introducerea antisepsiei de către Joseph Lister, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, chirurgia a devenit cu adevărat mai sigură.

O descoperire care a făcut posibilă chirurgia modernă

Anestezia nu a schimbat doar experiența pacientului, ci și modul în care putea fi practicată chirurgia.

Ea le-a oferit chirurgilor timpul necesar pentru a lucra cu atenție, a permis apariția unor intervenții din ce în ce mai complexe și a deschis drumul către dezvoltarea neurochirurgiei, chirurgiei cardiace, transplanturilor de organe și multor alte proceduri care astăzi salvează milioane de vieți.

Istoricii medicinei consideră că puține descoperiri au avut un impact comparabil. Dacă antisepsia introdusă de Joseph Lister a redus dramatic infecțiile, iar antibioticele au schimbat tratamentul bolilor bacteriene, anestezia a făcut posibilă însăși transformarea chirurgiei într-o disciplină modernă.

La aproape 180 de ani de la demonstrația din Boston, sute de milioane de intervenții chirurgicale sunt efectuate anual în întreaga lume sub anestezie. Pentru pacienții de astăzi, faptul că o operație se desfășoară fără durere pare firesc. În urmă cu mai puțin de două secole, însă, aceeași idee părea aproape de neconceput.

Știați că?

Înainte de introducerea anesteziei, unii pacienți leșinau în timpul operațiilor din cauza durerii și a șocului provocat de intervenție.

Prima demonstrație publică reușită a anesteziei cu eter a avut loc la 16 octombrie 1846, în Boston.

Replica „Gentlemen, this is no humbug” („Domnilor, nu este o farsă”) a rămas una dintre cele mai cunoscute fraze din istoria medicinei.

În doar câteva luni după demonstrația de la Boston, spitale din Europa adoptaseră deja noua metodă de anestezie.

La mijlocul secolului al XIX-lea, înainte ca teoria microbilor să fie acceptată, chirurgii nu purtau mănuși sterile, măști sau halate de unică folosință. Instrumentele erau reutilizate fără sterilizare, iar halatele pătate de sânge erau considerate un semn al experienței profesionale. Abia după lucrările lui Joseph Lister, publicate în anii 1860, antisepsia și sterilizarea au devenit parte integrantă a chirurgiei moderne.

Surse:

https://www.smithsonianmag.com/science-nature/operating-room-where-anesthesia-first-demonstrated-now-landmark-men-claimed-credit-much-misery-180988842/

https://www.massgeneral.org/museum/exhibits/ether-dome

https://www.britannica.com/biography/William-Thomas-Green-Morton

Vă mai recomandăm să citiți și:

Leacul pentru căderea părului, deja cunoscut din medicina chineză antică?

Josef Mengele și experimentele de la Auschwitz: cum a devenit medicina instrument al ideologiei naziste

Tot mai mulți oameni sunt interesați de medicina longevității

OMS: medicina tradițională are potențial și trebuie evaluată cu instrumente moderne