Asteroidul care a ucis dinozaurii a cauzat evoluția tonului?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Asteroidul care a ucis dinozaurii a cauzat evoluția tonului? Deși majoritatea oamenilor asociază animalele cu sânge cald cu mamiferele, precum câinii sau elefanții, și tonul face parte din această categorie rară. Dintre cele aproximativ 33.000 de specii de pești, foarte puține își pot menține temperatura corpului peste cea a apei, iar această adaptare le permite tonilor să înoate rapid și eficient pe distanțe foarte mari.

Asteroidul care a ucis dinozaurii a cauzat evoluția tonului? Tonii fac parte din familia Scombridae, alături de specii precum macroul și pălămida. Până acum, cercetătorii credeau că strămoșii acestor pești au devenit animale cu sânge cald și au crescut rapid în dimensiuni după impactul asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor, ocupând nișele ecologice rămase libere.

Un nou studiu contestă însă această ipoteză. Potrivit autorilor, evoluția sângelui cald și a dimensiunilor mari nu a fost o consecință directă a extincției produse acum 66 de milioane de ani.

Asteroidul care a ucis dinozaurii a cauzat evoluția tonului? Iată ce spune ADN-ul peștilor!

Pentru a ajunge la rezultat, cercetătorii de la Universitatea Yale (SUA) au analizat ADN-ul a 50 de specii din familia Scombridae și l-au comparat cu dovezile din registrul fosilifer. Rezultatele arată că familia a apărut în urmă cu aproximativ 68 de milioane de ani, însă diversificarea sa s-a desfășurat lent, pe parcursul a circa 40 de milioane de ani.

Mai mult, studiul sugerează că sângele cald a evoluat independent de trei ori în cadrul familiei Scombridae, iar cel puțin două dintre aceste evenimente au avut loc la 10-15 milioane de ani după impactul asteroidului. În același timp, tonii au ajuns la dimensiunile impresionante de astăzi abia în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani.

„Faptul că o trăsătură are o anumită funcție astăzi nu înseamnă că a evoluat inițial pentru acel scop”, spune Chase Brownstein, coordonatorul studiului. El consideră că sângele cald și talia mare sunt exemple de „exaptație”, caracteristici apărute inițial din alte motive și folosite ulterior pentru noi avantaje, precum migrațiile pe distanțe lungi sau vânătoarea eficientă, explică IFL Science.

Dezbaterea continuă

Există însă și o altă ipoteză. Unii cercetători susțin că sângele cald a evoluat în contextul apariției cetaceelor, precum balenele și delfinii, care începeau să se diversifice în aceeași perioadă. În această interpretare, tonii s-ar fi adaptat pentru a putea concura cu acești prădători sau pentru a-i evita.

Brownstein respinge însă această explicație, argumentând că nu există suficiente dovezi fosile pentru a demonstra un asemenea scenariu.

Dahiana Arcila, cercetătoare la Universitatea California din San Diego (SUA) și susținătoare a ipotezei legate de cetacee, afirmă că noul studiu nu îi contrazice concluziile. Ea subliniază că apariția sângelui cald este plasată tot în Eocen, perioadă în care cetaceele se diversificau, iar echipa sa a analizat peste 1.050 de specii de pești și numeroase dovezi fosile care susțin această interpretare.

Potrivit cercetătoarei, macroevoluția nu poate fi observată direct, astfel că toate ipotezele se bazează pe interpretarea dovezilor disponibile. Din acest motiv, dezbaterea privind originea sângelui cald la toni rămâne deschisă.

Studiul a fost publicat în revista Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences.

Vă recomandăm să citiți și:

Păsările izolate pe insule evoluează diferit față de restul speciei

Producția globală de orez aproape s-a dublat în ultimii 50 de ani, în ciuda schimbărilor climatice

Fizicienii au descoperit modul în care mucegaiul „ia decizii” deși nu are creier

Grindina se schimbă, iar oamenii de știință avertizează că ar putea deveni și mai periculoasă