Fazani, diplomați și gloanțe. Vânătorile lui Ceaușescu care ascundeau și riscuri

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În România lui Nicolae Ceaușescu, vânătoarea devenise și un instrument de propagandă. În fiecare an, spre sfârșitul lunii ianuarie sau la începutul lui februarie, era organizată o amplă partidă de vânătoare la fazani și iepuri, la care erau invitați șefii misiunilor diplomatice acreditate la București. Evenimentul îi oferea lui Ceaușescu prilejul de a-și etala atât statutul de lider politic, cât și imaginea de mare vânător. Însă, din cauza numărului mare de vânători prezenți se mai întâmplau și incidente.

Cu timpul, Pădurea Albele, aflată în administrarea aceluiași ocol silvic, devenise locul consacrat pentru desfășurarea anuală a acestei partide de vânătoare. În acei ani, Pădurea Albele era considerată locul ideal pentru organizarea unor vânători de amploare.

Aflată la aproximativ 45 de kilometri de București și întinsă pe 600 de hectare, pădurea oferea condiții favorabile atât pentru un număr mare de participanți, cât și pentru vânătoarea de fazani. În plus, aici funcționa o brigadă silvică specializată în organizarea și desfășurarea partidelor de vânătoare.

„La jumătatea lunii ianuarie a anului 1969, am primit comunicarea că, în ultima decadă din acea lună, Ministerul de Externe a programat vânătoarea cu șefii misiunilor diplomatice din România. (…) Cu o săptămână înainte de ziua vânătorii, am intrat în febra pregătirilor.

Măsurile de organizare nu erau mult diferite de cele obișnuite. Diferit era numărul mare de vânători. S-a anunțat că vor fi prezenți 30 de vânători, ceea ce ne obliga să stabilim linia de standuri pe lungimea a două parcele de pădure, ceea ce însemna 600-700 de metri”, povestește Vasile Crișan în cartea „La vânătoare cu Ceaușescu”.

Întâlnirea dintre Ceaușescu și diplomați

Duminică, la ora 9.00, totul era pregătit pentru sosirea coloanei oficiale cu diplomații. Cele două echipe de gonași, formate fiecare din câte 120 de oameni și 10 pădurari, se aflau deja pe poziții. La cele două capete ale liniei de standuri, două sănii așteptau să fie încărcate cu vânat.

La ora 10.00, și-a făcut apariția coloana oficială, în frunte cu Nicolae Ceaușescu. La sosirea acestuia, diplomații s-au aliniat cuminți, asemenea unor elevi în curtea școlii. Însoțit de ministrul de Externe și de șeful Protocolului de Stat, Ceaușescu s-a apropiat de ambasadori pentru a primi salutul oficial. După câteva schimburi de cuvinte, grupul s-a îndreptat către primul sector de vânătoare

„Așezarea celor 30 de ambasadori și a celor trei români în standuri a durat destul de mult. Se mișcau foarte încet și discutau tot timpul între ei. Ca întotdeauna, standul lui Ceaușescu era amplasat în locul cel mai bun.

În stânga lui l-am instalat pe Ion Gh. Maurer, iar în dreapta pe ministrul de Externe, la distanțe mai mari între ei, astfel ca `şefu` să nu fie deranjat de tirul celor doi. În acest mod, șeful statului se simțea protejat de cei doi români care îl flancau.

Maurer a cam bombănit că de ce l-am așezat în standul de lângă Ceaușescu, dar m-am făcut că nu aud și am plecat mai departe, pentru că nu aveam altă soluție”, precizează inginerul silvic Vasile Crișan, unul dintre specialiști silvici care s-au ocupat vreme de mai multe decenii de organizare partidelor de vânătoare la care a participat dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Un gonaș, împușcat în mână

În timpul vânătorii s-au produs câteva incidente deoarece tirul vânătorilor a ajuns până în dreptul gonașilor,

„În timpul goanei, eu am urmărit și vânătorii din standuri să văd cum trag și m-am convins că pe puțin jumătate dintre ei nu erau vânători. Trăgeau jos, trăgeau în plan orizontal, la nivelul oamenilor din goană, numai cum trebuie nu. Pădurarii și oamenii din goană aveau dreptate când spuneau că pot fi împușcați. În fine, goana se termină. Pădurarul Bran vine grăbit la mine și îmi spune că pădurarul Drăgan a fost împușcat în mână. O alică îi intrase în palmă”, nota Vasile Crișan.

Au urmat și alte goane desfășurate de această dată fără incidente majore. Rezultatul vânătorii a fost însă sub așteptările organizatorilor.

„Fazani au fost destui, dar vânători autentici erau foarte puțini. Cel puțin 80 la sută din fazanii care erau atârnați la cele două sănii au fost împușcați, în ordine, de Ion Gh. Maurer, ambasadorii Spaniei, Franței, Italiei și, bineînțeles, de Ceaușescu.

Parte din ceilalți așa ziși vânători au fost numai de `decor` sau, şi mai rău, unii prezentau un real pericol de producere a unor accidente prin împușcare. Pentru ca la finalul vânătorii să putem oferi câte un fazan fiecărui ambasador sau invitat, am fost nevoiți să sacrificăm și fazani din voliere”, mai menționează Vasile Crișan.

După „botezul vânătoresc”, atmosfera s-a mutat la masa tradițională de după partidă, unde, odată cu paharele și voia bună, s-au încins și discuțiile politice.

Vă recomandăm să citiți și:

Din cenușa înfrângerii: O mărturie despre miracolul militar românesc din 1917

Expoziția care a prevestit Primul Război Mondial. Cum a devenit un eveniment cultural un câmp de luptă simbolic

Cine poartă responsabilitatea pentru izbucnirea Primului Război Mondial?

Ziua în care se publica una dintre cele mai celebre cărţi din istorie