Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Astăzi, oglinzile sunt peste tot, începând cu locuințe și automobile, și continuând cu magazine sau telefoane mobile. Privitul în oglindă face parte din gesturile cotidiene, atât de obișnuite încât rareori ne întrebăm cum arătau primele oglinzi sau când au început oamenii să își vadă pentru prima dată propria imagine.

Primele oglinzi fabricate nu erau din sticlă, ci din obsidian și alte materiale lustruite, iar apariția oglinzii moderne a fost posibilă abia după ce meșteșugarii au învățat să combine o suprafață de sticlă cu un strat metalic foarte reflectorizant.

Cele mai vechi oglinzi fabricate cunoscute până în prezent au aproximativ 8.000 de ani și provin din Anatolia, pe teritoriul Turciei de astăzi. Ele erau realizate din obsidian, o rocă vulcanică asemănătoare sticlei, care, după o șlefuire atentă, putea reflecta imaginea celui care o privea.

Primele oglinzi nu erau din sticlă

Cercetările arheologice recente arată că astfel de obiecte au apărut în Anatolia încă din mileniul al VIII-lea î.Hr. Oglinzile din obsidian erau rare și necesitau o prelucrare atentă a suprafeței pentru a obține o reflexie cât mai bună.

Reflexia nu era însă identică celei oferite de o oglindă modernă. Suprafața curbată și dimensiunile reduse puteau distorsiona imaginea, dar ofereau totuși ceva cu totul neobișnuit pentru oamenii din acea perioadă: posibilitatea de a-și vedea propriul chip fără ajutorul unei ape liniștite.

Descoperiri similare au fost făcute și în Mesopotamia, Egipt și America Centrală, unde au fost găsite oglinzi realizate din piatră sau din alte materiale lustruite.

Egiptenii și romanii au preferat metalul

Pe măsură ce metalurgia s-a dezvoltat, piatra a fost înlocuită cu bronzul, cuprul și, mai târziu, argintul.

În Egiptul Antic, oglinzile aveau de obicei forma unui disc din metal foarte bine lustruit, prevăzut cu un mâner decorat. Unele exemplare descoperite în morminte sunt adevărate obiecte de artă.

Oglinzile metalice au continuat să fie folosite timp de mii de ani deoarece producerea unei suprafețe de sticlă suficient de clare și uniforme pentru a deveni o oglindă de calitate era mult mai dificilă.

Romanii au folosit și ei oglinzi din metal și au cunoscut diferite forme de oglinzi din sticlă cu suprafețe reflectorizante. Totuși, acestea nu ofereau încă imaginea clară și uniformă a oglinzilor moderne.

Veneția a schimbat istoria oglinzii

O adevărată revoluție a avut loc în Europa în perioada Renașterii.

În secolul al XVI-lea, meșteșugarii din insula Murano, lângă Veneția, au perfecționat producerea unor foi de sticlă clare și relativ uniforme și au dezvoltat tehnici prin care partea din spate putea primi un strat reflectorizant.

Oglinzile venețiene nu erau „argintate” în sensul modern al cuvântului. Suprafața reflectorizantă era obținută prin folosirea unui amalgam de staniu și mercur aplicat pe partea din spate a sticlei.

Rezultatul era o imagine mult mai luminoasă și mai fidelă decât cea oferită de oglinzile metalice tradiționale.

Tehnologia a devenit una dintre specialitățile cele mai bine păzite ale Veneției. Meșteșugarii din Murano erau supuși unor reguli stricte, iar producția de oglinzi a devenit o industrie importantă și foarte profitabilă.

Timp de mai bine de un secol, oglinzile venețiene au fost obiecte de lux extrem de scumpe și au ajuns în palatele aristocrației europene. Un exemplar putea costa chiar mai mult decât o pictură importantă.

Cine a inventat oglinda modernă

Procesul folosit astăzi pentru producerea oglinzilor este mult mai recent.

În 1835, chimistul german Justus von Liebig a descris o metodă prin care putea depune un strat foarte subțire de argint metalic pe sticlă, folosind o reacție chimică. Descoperirea a reprezentat un pas important către oglinda modernă și către producția industrială a acestui tip de obiect.

Prin urmare, Liebig nu a inventat oglinda propriu-zisă. Oamenii foloseau oglinzi de mii de ani. Contribuția sa a fost dezvoltarea unei metode eficiente de depunere a argintului pe sticlă, tehnică ce a făcut posibilă obținerea unor oglinzi mai clare și producerea lor la scară mai mare.

De atunci, materialele și metodele de fabricație s-au perfecționat, însă principiul a rămas asemănător: o suprafață transparentă și netedă este susținută de un strat metalic care reflectă lumina.

Mai mult decât un obiect

De-a lungul istoriei, oglinda nu a fost folosită doar pentru îngrijirea personală.

A devenit un simbol al frumuseții, al identității și al cunoașterii de sine. În numeroase culturi apare în mituri și legende, iar în artă este folosită pentru a sugera adevărul, iluzia sau trecerea timpului.

În știință, oglinzile au căpătat un rol cu totul diferit. Suprafețele reflectorizante sunt esențiale pentru telescoapele cu oglinzi, pentru lasere și pentru numeroase instrumente optice. Fără posibilitatea de a controla și reflecta lumina cu precizie, multe dintre tehnologiile optice moderne nu ar fi fost posibile.

De la obsidian la oglinda pe care o avem astăzi

Oglinda a parcurs un drum lung: de la discurile din obsidian și metal folosite în Antichitate la sticla acoperită cu un strat de argint produsă industrial.

Deși astăzi pare un obiect banal, obținerea unei imagini clare a fost, timp de mii de ani, o provocare tehnologică. Oamenii au început cu suprafețe naturale pe care le-au lustruit, au trecut la metale și, în cele din urmă, au învățat să combine sticla cu un strat metalic extrem de subțire.

Iar oglinda pe care o folosim astăzi este rezultatul tuturor acestor etape, desfășurate de-a lungul a mii de ani.

Știați că?

Cele mai vechi oglinzi fabricate cunoscute au aproximativ 8.000 de ani și erau realizate din obsidian, o formă naturală de sticlă vulcanică.

În secolul al XVI-lea, meșteșugarii din Murano au transformat producerea oglinzilor din sticlă într-o industrie importantă și au păstrat mult timp secretele tehnologiei.

Oglinzile venețiene foloseau un amalgam de staniu și mercur pentru suprafața reflectorizantă, nu argintul folosit în metodele moderne.

În 1835, chimistul german Justus von Liebig a descris metoda prin care argintul putea fi depus chimic pe sticlă, contribuind decisiv la dezvoltarea oglinzii moderne.

Oglinzile sunt astăzi componente esențiale în telescoape, lasere și numeroase aparate optice.

Surse:

https://www.discovermagazine.com/how-the-mirror-changed-humanity-forever-44891

https://www.forbes.com/sites/debbikickham/2018/05/25/my-40-year-old-samsonite-beauty-case-a-love-story/

https://www.bbc.com/audio/play/w3ct38s6

Vă mai recomandăm să citiți și:

Furculița, tacâmul care a scandalizat Europa medievală. Povestea obiectului considerat un simbol al vanității

Cerceii Penelopei din „Odiseea”. Povestea bijuteriilor care au readus la viață eleganța Greciei antice

Cum ne formează copilăria relațiile de adulți. Povestea psihologului care a schimbat felul în care înțelegem iubirea

De la cluburile din Țara Galilor, pe locul 1 în America. Povestea extraordinară a lui Bonnie Tyler