Durerea de încheietură este ușor de ignorat atunci când suntem tineri, mai ales dacă apare după sport sau după activități repetitive. Însă unele leziuni aparent vindecate pot contribui la apariția artritei peste ani, iar sănătatea încheieturilor ar trebui protejată încă din tinerețe.
Încheietura mâinii este alcătuită din mai multe articulații mici, opt oase carpiene, cele două oase ale antebrațului și bazele celor cinci oase metacarpiene. Ligamentele și oasele funcționează într-un echilibru fin, potrivit BBC.
„Atunci când acest echilibru este perturbat, atunci începe să se dezvolte artrita încheieturii”, explică Andrew Abadeer, profesor la University of South Florida.
Leziunile și înaintarea în vârstă pot afecta acest echilibru. Artrita posttraumatică și osteoartrita pot apărea după deteriorarea cartilajului sau după modificarea poziției oaselor. Inflamația provocată de suprasolicitare și mișcările repetitive pot contribui, de asemenea, la probleme pe termen lung.
„Văd mulți oameni care au suferit o leziune când erau tineri, totul părea să se fi vindecat, iar apoi, 20 de ani mai târziu, dezvoltă probleme”, spune Sara Larsson, cercetătoare în recuperarea încheieturii la Universitatea Lund.
Artrita încheieturii poate fi dureroasă și poate îngreuna activități obișnuite precum îmbrăcatul sau tăierea alimentelor. În plus, forța de strângere a mâinii este asociată cu starea generală de sănătate: persoanele care își păstrează o forță bună la vârste înaintate tind să fie mai puțin fragile și mai puțin vulnerabile la căderi și fracturi.
Specialiștii recomandă câteva exerciții simple, efectuate de trei-patru ori pe săptămână, câte trei serii de 10 repetări.
Întărirea umerilor. Țineți brațele lateral și ridicați-le lent deasupra capului, apoi coborâți-le controlat. Mușchii întregului braț lucrează împreună, iar umerii mai puternici pot reduce solicitarea încheieturii.
Întărirea prizei. Strângeți timp de 5-10 secunde o minge de terapie, plastilină terapeutică sau, în lipsă, o minge de tenis. Relaxați mâna cinci secunde și repetați de 10 ori pentru fiecare mână.
Flexia și extensia. Sprijiniți antebrațul pe o masă, cu mâna în afara marginii, și folosiți o greutate mică sau o bandă elastică pentru a ridica și coborî încheietura.
Supinația și pronația. Cu antebrațul sprijinit, rotiți lent mâna astfel încât palma să fie orientată în jos, reveniți și apoi rotiți-o în direcția opusă.
Dacă există deja o leziune sau o afecțiune a încheieturii, este recomandat sfatul medical înaintea începerii exercițiilor. Apariția durerii în timpul acestora este un motiv pentru oprire și evaluare medicală.
Toxiinfecțiile alimentare sunt mai periculoase decât credem. Cum ne protejăm?
Cum să ne protejăm energetic în spații publice: ghid practic pentru echilibru și armură psihică
Cum ne protejăm „concentrarea” într-o lume plină de distrageri?
Cum ne protejăm auzul într-o lume din ce în ce mai zgomotoasă?