Ce se întâmplă în corp atunci când suntem loviți de trăsnet? Probabilitatea de a fi lovit de fulger este mai mică de unu la un milion. Majoritatea persoanelor care îi supraviețuiesc unui astfel de incident se confruntă însă cu răni grave și dizabilități permanente.
Ce se întâmplă în corp atunci când suntem loviți de trăsnet? Cea mai bună metodă de protecție este să eviți expunerea. Primul pas este să te adăpostești în interior atunci când auzi tunete. Nu presupune că ești în siguranță dacă furtuna pare îndepărtată: fulgerele pot lovi la câțiva kilometri de norii de furtună. Dacă auzi tunete, poți fi lovit de fulger.
Dacă nu ai unde să te adăpostești, caută un loc cât mai jos, ghemuiește-te și evită să te întinzi pe sol, pentru a reduce contactul cu acesta. Stai departe de apă, de obiectele conductoare de electricitate și de elementele înalte, precum stâlpii și copacii.
Într-un caz intens mediatizat, trei persoane au murit, iar o a patra a fost grav rănită după ce s-au adăpostit de furtună sub un copac, vizavi de Casa Albă, în Washington, D.C. Supraviețuitorul a suferit arsuri și leziuni extinse ale nervilor, după ce sute de milioane de volți au străbătut copacul și au ajuns în solul pe care se aflau victimele.
Astfel de decese sunt relativ rare. Potrivit Serviciului Național de Meteorologie din SUA, în cei 30 de ani până în 2018 s-au înregistrat, în medie, 43 de decese provocate de fulgere anual.
Loviturile de fulger afectează în primul rând sistemul nervos și pot provoca leziuni cerebrale sau stop cardiac. Simptomele mai ușoare includ dureri musculare, dureri de cap, greață, confuzie, probleme de memorie, amețeli și tulburări de echilibru. Pe termen lung, victimele pot dezvolta deficiențe cognitive, reacții mai lente, iritabilitate, dureri cronice, tulburări de somn, țiuit în urechi, depresie și schimbări de personalitate.
Fulgerul poate atinge temperaturi de aproximativ 28.000 de grade Celsius, de câteva ori mai mari decât temperatura de la suprafața Soarelui. În Statele Unite, aproximativ 40 de milioane de fulgere ating solul în fiecare an. Curentul electric care se propagă prin pământ provoacă cele mai multe decese și răni, afectând inclusiv animalele de fermă, explică University Hospitals.
Aproximativ 10% dintre persoanele lovite de fulger mor. Cele mai multe decese se produc în rândul celor care desfășoară activități recreative în aer liber, precum pescuitul, navigația și practicarea sporturilor, dar și în cazul persoanelor care lucrează afară.
Circa o treime dintre accidentele provocate de fulgere au loc în interior. În timpul furtunilor, evită echipamentele electrice, chiuvetele, căzile, robinetele, pereții și podelele din beton, precum și ferestrele și ușile.
Inflamația din organism ar putea influența sănătatea mintală?
De ce este atât de greu să slăbești după ce ai ajuns la obezitate?
Mit sau adevăr: este aspirina necesară după infarct?
DNF, coșmarul ultramaratoniștilor. De ce abandonul nu înseamnă neapărat eșec