La Judecata de Apoi a limbilor

Cu cincizeci de ani in urma, la aceeasi intrebare, majoritatea stiutorilor de carte ar fi raspuns, poate, ca ar alege sa vorbeasca limba rusa. Cu o suta, chiar o suta cincizeci de ani inainte, limba pentru care ar fi optat ar fi fost, in Principate, franceza, iar in Transilvania, germana. Mai devreme de mijlocul secolului al XIX-lea, in }ara Romaneasca si Moldova, vorbitorii s-ar fi indreptat spre limba turca…
De ce? Pentru ca am fost si ne aflam sub vremuri, iar ocarmuirile mai vechi sau mai noi carora le devenim supusi sau de magnetul carora suntem atrasi, ca popor mic cu limba mica, ne obliga ori ne dirijeaza spre concluzia ca, pentru a supravietui, dar si pentru a lua putere, trebuie sau e de preferat sau e de bon ton sa le vorbim limba.Totusi, limba asta a noastra, care a fost atat de primitoare cu vorbele altora, a ramas vie vreme de secole si este inca vorbita cu drag. Sau cu dispret. Sau cu ura. Dar e vorbita si poate, cand multe alte limbi vor fi asfintit, fie sorbite in limba oficiala a unui conglomerat suprastatal, fie ramase fara vorbitori, vom descoperi ca ea nu se da dusa cu una, cu doua.
Daca vom fi siliti sau ispititi ca intr-o zi sa parasim limba romana, primul eveniment din viata noastra ulterioara va fi acela ca nu vom mai auzi niciodata de Eminescu. Apoi de Romania. Apoi de noi insine.
Sper ca in acest An International al Limbilor sa nu ne descurajeze faptul ca, deocamdata, singurii vorbitori de limba romana suntem noi, romanii. Daca o vom sti face cu farmec, acuratete si cu dragoste in continuare, o vor vorbi si altii. Pana atunci, pe 21 februarie, la a noua aniversare a Zilei Internationale a Limbii Materne, reinvatam sa dam si altora ceea ce ne-am dori noua.

Foto: Mihai Dascalescu

• In asteptarea anului negru
• Armele secrete ale lui Hitler