Prima pagină Cultura

Necunoscuta şi nebuneasca aventură mongolă a Baronului von Ungern

Nicu Pârlog | 01.10.2014 | ● Vizualizări: 1650
Un altar de tip obos, caracteristic Mongoliei     + zoom
Galerie foto (7)

„Numele meu este rostit cu atâta ură şi frică încât nimeni nu poate afla ce-i adevărat şi ce-i fals despre mine, sau cât este istorie şi cât este mit legat de persoana mea”, scria despre sine acest personaj necunoscut marilor mase de oameni, dar fără îndoială extrem de bizar şi interesant. Nebun de legat, mistic periculos, paranoic hilar, luptător pentru cauze pierdute, nobil scăpătat, zeu al războiului, aristocrat absolutist, militarist extrem sau chiar martir în lupta împotriva propagării comunismului în Asia, baronul Roman Fedorovici von Ungern-Sternberg a avut o viaţă ca a nimeni altui baron din întreaga istorie a lumii. Căci niciun alt baron nu a fost numit „Zeitate a Războiului protectoare a Credinţei Budiste” - de către vreun Dalai Lama şi „Baron Nebun Băutor de Sânge„ - de către duşmanii şi detractorii săi, bolşevicii de la începutul secolului XX !

 
 
„Hunul” din serviciul Romanovilor


 
 
Cel care avea să intre în istorie cu atâtea titulaturi, care mai de care mai impresionante, a fost de fapt cel mai îndârjit adversar personal al cumplitului fondator al CEKA, Felix Edmuntovici Dzerjinski. Ca şi acesta, Baronul Nebun era de neam nobil. Familia Ungern-Sternberg era foarte veche, iar baronul se lăuda că neamul său era menţionat în cronici vechi de peste o mie de ani, subliniindu-le mândru pe această cale inamicilor săi bolşevici, că nu mai puţin de 72 dintre strămoşii săi îşi dăduseră viaţa pentru apărarea Rusiei în decursul a numeroase bătălii.
 
Cu toate că era de origine germano-baltică, fiind născut cel mai probabil pe data de 10 ianuarie 1886 la Graz, Austria, tatăl său, Leonard Rudolf von Ungern-Sternberg a ales să-şi înroleze fiul în armata ţaristă, schimbându-i numele din Robert Nicholaus Maximilian în Roman Fedorovici. Se pare că tatăl său, a cărui violenţă şi brutalitate l-au împins spre divorţ, a avut o influenţă hotărâtoare asupra caracterului viitorului baron care avea să însângereze Mongolia.
 
Perioada sa şcolară a fost marcată de numeroase acte de rebeliune şi bătăi. Bunăoară pe când servea în Corpul Cadeţilor din Marina Ţaristă, tânărul baron s-a ales cu un număr de 25 de avertismente scrise înainte de a fi expulzat de aici. Încă din acele vremuri, educaţia brutală primită din partea tatălui, cât şi caracterul său rebel-refractar l-au făcut să se remarce negativ între ceilalţi cadeţi. Conform declaraţiilor unor contemporani de-ai săi, von Ungern cel tânăr a avut în studenţie un duel în timpul căruia  primise o puternică lovitură de sabie în cap, ceea ce poate explica bizareria comportamentului său, reacţiile imprevizibile şi oscilaţia permanentă a sufletului său zbuciumat între exaltaţie şi descurajare.
 
A fost mereu onorat şi mândru că poate servi nobila familie a Romanovilor, el însuşi considerându-se un războinic dintr-o stirpe aleasă. Pretindea chiar că numele de Ungern dovedea că familia sa germano-baltică  descindea din hunii lui Attila. Oricum , este sigur că un Ulrich von Ungern participase la cea de-a treia cruciadă, că Raoul von Ungern fusese ucis la vârsta de doar unsprezece ani, pe când participa la Cruciada Copiilor, că Arthur von Ungern fusese un cavaler teuton care a pierit la Grunewald, că Heinrich von Ungern poreclit Secure fusese un cavaler brigand temut de toate curţile regale ale Europei.
 
Baronul von Ungern în anul 1921    
 
Un alt strămoş, Wilhelm von Ungern, zis, se pare, pe motive întemeiate, Fratele lui Satan cochetase atât de mult cu practicile oculte, încât se spunea despre el că dispăruse cu totul în timpul unei şedinţe de magie neagră...
Cât despre bunicul baronului, acesta fusese corsar în mările Extremului Orient, şi se întorsese în Europa gata convertit la budism. Roman Fedorovici se mândrea nespus cu acest şir de aventurieri, vorbind cu mare respect despre magician şi evident corsarul 
care-i vorbise prima dată despre opiumurile religioase ale Asiei.
 
În anul 1905, Ungern ia contact prima dată cu Asia ca simplu infanterist în Războiul Ruso-Japonez. Între anii 1908-1914, ajunge ofiţer al unei divizii de cazaci şi este repartizat în Siberia şi Mongolia. Se întoarce în Rusia şi intră în Academia Militară, doar că tot atunci începe Primul Război Mondial unde luptă pe frontul austriac, fiind rănit de cinci ori. Cu toate că avea un respect deosebit pentru familia ţaristă şi aristocraţia rusă, baronului nu-i plac ruşii. Începuse să-i dispreţuiască încă de pe vremea când fuseseră înfrânţi ruşinos de Japonia, imperiu  pentru care manifesta o mare admiraţie.
 
Cu timpul, dispreţul său pentru ruşi se va extinde rapid asupra întregului mod de viaţă occidental.
Tagma intelectualilor de pretutindeni reprezenta o altă abominaţie a naturii pentru acest războinic idealist şi absolutist până la absurd. Nu că ar fi fost vreun incult, dar ura aproape atavic toţi intelectualii pe care-i considera nişte paraziţi corupători şi depravaţi ai oricărei civilizaţii umane.
A gândi este în fond o laşitate” spunea el. Şi credea asta încă din anii adolescenţei.
 
 
Vin bolşevicii!
 
 
Primul Război Mondial se încheie dezastruos pentru Imperiul Ţarist al Rusiei. Ascensiunea fulminantă a comuniştilor a luat prin surprindere nu numai păturile societăţii ruse, ci întreaga lume. 
 
Armata ţaristă se destramă, soldaţii intră confuzi şi exaltaţi în hora anarhiei, şi majoritatea lor se alătură bolşevicilor lui Lenin, hipnotizaţi parcă de programul acestora care era format doar din trei cuvinte: pâine, pace, libertate...
Când revoluţia bolşevică triumfă şi Lenin instaurează sovietele, von Ungern care ura pacea mai mult chiar decât pe occidentali, dezertează, dar o face cu un scop precis.
 
Aşa spera să lupte mai eficient împotriva Diavolului Roşu.
Acesta este momentul în care începe fantastica şi nebuneasca sa aventură din ţinuturile nesfârşite ale Asiei.
Fuge în Extremul Orient, întovărăşit de câţiva soldaţi credincioşi. Ajuns în Manciuria, baronul alcătuieşte un corp militaro-expediţionar cu tentă iniţiatică denumit de el „Ordinul Budiştilor Militari”. Cu toate acestea, măsura sa nu a dat rezultateşe scontate iniţial, aşa că hotărăşte să se alăture trupelor alb-gardiste, care asemenea lui, se refugiaseră în estul Siberiei, Mongolia şi Manciuria.
 
Un chorten, altar de tip budist , foarte frecvent în Mongolia şi Tibet    Sursa foto: Shutterstock
 
Cum nu mai putea să facă joncţiunea cu trupele alb-gardiste conduse de Yudenici, Denikin şi Miler, baronul doreşte să se alăture trupelor Amiralului Kolceak, care stăpânea efemer Siberia. Din nefericire, antipatia dintre cei doi lideri militari se dovedeşte absolută. Amiralul elegant, nu avea nimic în comun cu exaltatul agresiv. Nici măcar spectrul Armatei Roşii care se apropia încet, dar sigur de avanposturile lor, nu i-a unit pe cei doi.
 
Baronul se vede aşadar nevoit să se alieze cu hatmanul Semionov, care conducea o divizie de cazaci în Dauria. Cei doi se cunoscuseră în prealabil în timpul luptelor din 1905, în Manciuria. Baronul, un adevărat spartan mistic, care nu se atinsese în viaţa lui de alcool sau femei, îl impresionează puternic pe cazacul cel beţiv şi desfrânat. În ciuda acestor defecte, cazacul era un războinic redutabil, iar von Ungern se vede nevoit să-l numească şef de stat major, cu toate că divizia de cazaci a acestuia fusese puternic decimată şi mai număra doar vreo cinci sute de oameni. Divizia nu era de fapt o divizie, ci mai mult o bandă formată din cazaci, mongoli, coreeni, sărbi, infractori de drept comun şi dezertori. Nu a contat, baronul a reuşit ca prin teroare să le impună acestora o disciplină de fier, făcând din ea nucleul viitoarei sale armate.
 
Baronul şi hatmanul s-au separat relativ repede după ce şi-au împărţit zonele de activitate. Semionov, finanţat lunar de Anglia şi Franţa cu câte 10.000 de lire steline, pleacă să-şi continuie lupta în Manciuria, iar Ungern reuşeşte să obţină sprijinul Japoniei după care se stabileşte în Mongolia.
 
Necuprinsul stepelor mongole la graniţa cu China    Sursa foto: Shutterstock
 
Acolo, baronul reuşeşte să alcătuiască ceea ce el numea „Divizia Asiatică de Cavalerie”, la origini o adunătură de mongoli, kalmuci, buriaţi, cazaci, coreeni, din care selectase personal 30.000 de oameni. Divizia era supusă unui regim exterem de dur, baronul care-şi conferise gradul de general cu de la sine putere, le cerea acestor nomazi ai stepelor să i se adreseze cu termenul de Excelenţă, şi nu ezita să-i împuşte dacă afla de o escapadă a acestora la prostituate sau de participarea la vreo beţie.
Cu toate acestea, baronul era deja în atenţia lui Dzerjinski.
 
Iată cum se încheia raportul său trimis guvernului sovietic cu privire la von Ungern:
Ungern pare mult mai periculos decât Semionov. Este fanatic, încăpăţânat şi dur, dar şi foarte inteligent. Îi spânzură, îi împuşcă sau chiar îi arde de vii pe toţi comuniştii pe care-i prinde, adesea face la fel cu oamenii săi care-l dezamăgesc. Are vise nemăsurate: ar vrea să atace Urga şi chiar Beijingul. Este un om foarte crud, dar şi foarte credul, ca toţi fanaticii religioşi. Trăieşte înconjurat de lama şi şamani. Se consideră budist din atracţie pentru exotic, dar mai curând face parte din vreo sectă antisemită şi anticreştină. Se vrea înainte de toate cel mai dur şi cel mai viteaz dintre luptătorii săi”.
  
 
Prin labirintul mistico-magic al Asiei
 
 
Conform lui Dmitri Aloişin, unul dintre camarazii săi de arme încă de când ajunsese în Manciuria, Ungern începuse să studieze avid budismul tibetan. Învăţăturile acestei religii l-au făcut să creadă febril în teoria reîncarnării, şi în scurt timp baronul ajunsese să creadă că uciderea oamenilor răi, vicioşi sau pervertiţi nu era altceva decât o faptă bună la adresa lor, căci vor renaşte mai apoi, purificaţi şi puternici...
 
Sub el servea şi un contigent de cincizeci de soldaţi niponi, conduşi de maiorul Suzuki, care-l întâlnise pe baron la Congresul Pan-Mongol din anul 1919, moment de la care cei doi au întreţinut o misterioasă prietenie. Cu toate că unii autori au susţinut că maiorul Suzuki era agent secret japonez trimis cu misiune în Mongolia, se pare că acesta era de fpat un membru al uneia din numeroasele societăţi secrete budiste precum Societatea Dragonului Negru sau Societatea Dragonului Verde.
 
Baronul era oricum convins că Occidentul îşi pierduse orice formă de spiritualitate şi intrase într-o etapă ireversibilă de degradare morală şi culturală. Revoluţia comunistă din Rusia nu era altceva decât manifestarea extremă a decăderii civilizaţiei Occidentale, baronul vedea astfel că salvarea spirituală venea doar din Orient, în particular din religia budistă, singura pe care o vedea capabilă să stăvilească tăvălugul materliasmului şi depravării Europei şi Americii.
 
Poarta templului Erden Zuu, unde a intrat şi baronul von Ungern    Sursa foto: Shutterstock
 
Ungern era fascinat şi de orice formă de divinaţie. Astfel, purta cu sine pretutindeni un set de cărţi de Tarot de care nu se dezlipea nici când făcea baie. În Urga, capitala istorică a mongolilor, baronul era însoţit mereu de către o mini-armată de şamani, vrăjitoare şi ghicitori în stele (tsurukhaichi). Înainte de a traversa Siberia, Ungern a cheltuit peste 20.000 de dolari mexicani pentru a angaja sute de lamaişti să facă slujbe pentru el în toate templele budiste din zonă. O femeie şaman drogată i-a prezis baronului toate succesele şi insuccesele care urmau să vină, inclusiv soarta sa tragică, fapt care i-a întărit acestuia credinţa în puterile divinatorii ale şamanilor şi preoţilor budişti. De fapt, de acest lucru s-au folosit o dată şi duşmanii săi bolşevici, care au mituit un ghicitor buriat încât acesta să-şi schimbe predicţiile pe care i le făcuse lui von Ungern, astfel încât acesta a ordonat retragerea din Mongolia.
 
 
Cu toate că era deseori influenţat şi chiar păcăşit de credinţa în supranatural, baronul nu s-a sfiit să o folosească şi în propriul avantaj. Înainte de asaltul asupra Urgăi, a trimis douăzeci de ghicitori în oraş care au răspăndit zvonul că o mare armată de neînvins se apropie, iar în fruntea sa este un baron imun la gloanţe şi care pe deasupra, este capabil să dispară la voinţă. Soldaţii chinezi crezuseră!
 
Mai mult, baronul ordonase aprinderea unor focuri mari pe timpul nopţii, iar agenţii săi mongoli le-au spus chinezilor din oraş că flăcările erau sacrificiile făcute de Ungern pentru a beneficia de ajutorul spiritelor care-i urau pe chinezi.
 
Unul dintre autorii care l-au cunoscut cel mai bine pe baron a fost scriitorul şi exploratorul  polonez Ferdinand Ossendowski, care fusese Ministrul de Finanţe în guvernul alb constituit în Siberia de Amiralul Kolceak. Contactul său cu baronul a fost deosebit de aventuros şi spectaculos, căci polonezul pentru a scăpa de invazia bolşevică traversează Siberia cu gândul de a ajunge în China de unde spera să fugă în S.U.A.
 
După multe peripeţii şi călătorii descrisă magistral în cartea sa, Animale, Oameni şi Zei, Ossendowski îl întâlneşte în Urga pe baronul Ungern care-i oferă ospitalitate. Polonezul constată cu ochii săi că acest războinic care trebuia parcă să se nască în alte timpuri, a curăţat şi dezinfectat aşezarea, a electrificat-o, a introdus linii de transport în comun şi a construit poduri, totul cu finanţare japoneză. Dar asistă şi la scene de teroare în care baronul îşi ucide prizonierii sau îi execută cot la cot cu un sadic care-i servea drept călău pe dezertori şi pe vânzătorii de alcool.
 
Templul budist Erden Zuu    Sursa foto: Shutterstock
 
Înainte de a se despărţi de Ossendowski, baronul împărtăşeşte posterităţii visul său nebunesc, confirmat pe loc după o vizită la un şaman:
Am făcut mereu ce am vrut, dar karma vrea să-mi las opera neterminată. Am vrut să spăl Rusia de insulta adusă de revoluţia comunistă, să o purific dacă-i nevoie prin sânge şi moarte. E dureros să vezi o mare naţiune guvernată de muncitori şi de ţărani care nu au poruncit niciodată în viaţă măcar unui servitor.
Toţi cei care iubesc comunismul trebuie să piară. Şi ei, şi familiile lor, pentru ca tot neamul lor să fie pierdut pe veci. Aminteşte-ţi de opera marelui Ginghis Han: când a maers spre Vest a distrus totul, când a mers spre China, a deschis o eră de prosperitate. I-am deşteptat deja triburile şi i-am reclădit hoarda. Aş fi restaurat întregul său imperiu, dar timpul nu-mi îngăduie. Voi muri, dar acest imperiu va renaşte pentru ca spiritul să se ridice deasupra materiei. După mine va veni un alt conducător, care va fi mai puternic şi mai hotărât chiar decât Ginghis Han”.
Altă personalitate impresionată de baron, a fost chiar vărul său, celebrul Conte Hermann von Keyserling, care credea că Ungern este cel mai remarcabil om pe care l-a cunoscut, dar şi „un om care este suspendat între cer şi infern, intuitiv şi blând, dar capabil de aptitudini nebănuite în metafizica cruzimii umane”.
 
 
Baronul care a devenit han
 
 
Mongolii din acele vremuri nu uitaseră deloc măreţia şi gloria înaintaşilor lor, iar în anul 1911, au profitat de starea de fapt şi anarhia care a însoţit căderea ultimului împărat chiez şi au proclamat independenţa Mongoliei exterioare cu capitala la Urga (astăzi Ulan Bator). Rusia ţaristă era ostilă Chinei şi recunoştea noul stat, dar numai sub formă autonomă, cu speranţa să-l includă mai apoi în imperiu. Ţara  nu avea industrie, dar era locuităde o populaţie de nomazi mândri de tradiţiile lor războinice.
 
Religia locală era un fel de budism mongol, de origine tibetană, dar impregnat puternic de şamanism, în sânul căreia apăruse o sectă secretă intitulată Credinţa Galbenă. Liderul său, Jebtsun Damba se proclamase în 1911 împărat divin al Mongoliei şi preluase numele de Hutuktu.
 
Între Hutuktu şi baronul von Ungern s-a legat rapid o puternică prietenie, iar primul s-a erijat imediat în rolul de lider spiritual al naţiunii, iar celălalt în cel de căpetenie războinică supremă.
Această figură exaltată a istoriei dobândise o aură invincibilă pentur soldaţii din hoarda sa. Aceştia povesteau oricui că, într-o zi, şaptezeci şi două de cartuşe găuriseră mantaua şi căciula baronului fără ca acesta să fi fost rănit. În scurt timp, aproape toţi mongolii credeau că von Ungern era o reîncarnare a lui Ginghis Han în mijlocul rasei albe.
 
Stindardul său de luptă era galben marcat cu iniţiala numelui său „U”, iar uniforma era de culoare roşie, cu epoleţi aurii ornaţi cu simbolul svasticii, omniprezent în simbolistica religioasă budistă. Mai mult decât atât, baronul, devenit acum Chang-Chun Han Ungern susţine că ar avea binecuvântarea Regelui Lumii, pesonaj misterios şi nemuritor care în budismul ezoteric, trăieşte în împărăţia subterană a Agharthei, sau Shambalei, cum mai este cunoscută.
 
Baronul credea în existenţa acestuia aşa că trimisese drept ambasador la Regele Lumii pe prinţul mongol Punzig. Prinţul a încercat să-l găsească în Tibet, dar nu a reuşit. În schimb s-a întos la Urga cu un mesaj elogios din partea lui Dalai Lama către baron. Ungern i-a ordonat să plece din nou spre Shambala, însă, de data asta, amabasadorul nu s-a mai întors niciodată.
 
 
Cum a murit primul şi singurul han alb
 
 
Cu toate acestea, începe să piardă teren în faţa comuniştilor. Neclintit ca un berserker viking de odinioară, Ungern continuă să se bată cu aceeaşi bravură. Nemaiavând ce pierde se luptă pentru a nu-şi dezminţi legenda şi mai ales că avea lupta în sânge.
Cu doar câţiva oameni rămaşi, baronul duce o luptă de gherilă sabotând liniile de aprovizionare ale Armatei Roşii. Reuşeşte astfel să blocheze pentru câteva săptămâni trenul Transsiberian, ocazie de care profită pentru a-şi potoli setea de cruzime.
Pur şi simplu se apucă să-i ardă de vii în cazanele locomotivelor pe comisarii sovietici capturaţi...
 
Cu un instinct de animal de pradă încolţit, atacă, împuşcă, spânzură şi spintecă pe oricine, căci nu mai avea încredere în nimeni şi nimic. Oricum, instinctul nu-l înşelase, căci cekiştii lui Dzerjinski se înfiltraseră deja printre oamenii săi.
 
În luna august a anului 1921 regimul său despotic i-a adus la exasperare pe ofiţerii săi care au i-au organizat o ambuscadă. În mod miraculos, baronul scapă încercării şi se refugiază printre credincioşii săi mongoli.
 
Doar că laţul cekiştilor se strânge tot mai mult, astfel încât la doar câteva zile de la acest episod, undeva în Transbaikalia, unul dintre lamaşii cu care era prieten bun  vine pe neaşteptate în cortul baronului. Cei doi discută despre magia neagră şi mistica budistă, servesc cina şi adorm. Dimineaţa, agenţii lui Dzerjinski năvălesc în cort şi-l prind pe baron după care-l predau Generalului Blucher, acelaşi bolşevic care l-a condamnat la moarte pe Amiralul Kolceak, şi care a fost ucis la rândul său din ordinul lui Stalin.
 
Blucher nu vrea ca un asemenea războinic să fie judecat, condamnat şi ucis. Prin urmare îl ispiteşte să intre în Armata Roşie cu toţi credincioşii săi, cum mai făcuseră alte mii de alb-gardişti. Jignire mai mare nici că putea exista pentru Ungern, al cărui răspuns se concretizează doar într-un râs amar. Prinderea sa este raportată lui Lenin care dispune urgent execuţia baronului.
 
Baronul von Ungern în anul 1921    
 
În faţa tribunalului revoluţionar din Novossibirsk, Ungern răspunde detaşat tuturor capetelor de acuzare. A admis totul cu excepţia acuzării de partizanat ţarist.
Să vreau ţarism? Păi monarhia reprezintă lumea veche şi vicioasă. Timpul va aparţine doar conducătorilor divini”. Nu are nicio remuşcare pentru nenumăratele sale crime şi acte de tortură, cât despre acuzarea de alianţă cu Japonia, baronul o considera firească pe motivul că vechii cavaleri teutoni şi samuraii aveau cam acelaşi sistem de valori.
 
Este condamnat pe loc la împuşcare. Fără niciun regret, refuză să facă recurs, sau să le ceară sovieticilor graţierea. Demn şi brav, refuză inclusiv să fie legat la ochi şi la mâini în timpul execuţiei.
 
Cu o seară înainte, imperturbabil şi senin, redactase ordinul de zi pentru supravieţuitorii diviziei sale. Nota sa apocaliptică i-a cutremurat atât pe susţinătorii, cât şi pe duşmanii săi :
Ucigaşul şi corupătorul sufletului rus trebuie lovit fără cruţare. Revoluţia bolşevică trebuie stârpită de oriunde din lume. Am fost avertizaţi de comunism prin scrierile Apocalipsei Sfântului Ioan –  Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre preţioase şi cu mărgăritare, având în mână un un pahar cu aur plin  de urâciunile şi necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei stătea scris acest nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunulor pământului. Şi am văzut această femeie beată de sângele sfinţilor şi al mucenicilor”.