Prima pagină Cultura

Cum a murit Alexandru Macedon?

Nicu Pârlog 02.27.2014 | ● Vizualizări: 29232
Basorelief din bronz care-l reprezintă pe Alexandru Macedon conducându-şi soldaţii în luptă     Sursa foto: Shutterstock + zoom
Galerie foto (6)

Marile personalităţi care au marcat istoria omenirii au avut de cele mai multe ori sfârşituri bizare învăluite şi astăzi în mistere şi controverse. De la Ginghis Han, la Hitler şi Stalin, au fost mulţi lideri militari a căror moarte a ridicat şi continuă să ridice întrebări. La fel stă situaţia şi în cazul lui Alexandru Macedon, cel mai mare geniu militar al Antichităţii. În ciuda zecilor de teorii şi scenarii privitoare la cauzele şi modalitatea prin care Macedonul semizeu a părăsit lumea muritorilor pentru a intra direct în legendă, istoricii nu au căzut unanim de acord asupra unei explicaţii satisfăcătoare. Dar posibilele cauze rămân. La fel şi uriaşa influenţă avută de Alexandru cel Mare în cursul istoriei. Fără el, lumea nu ar mai fi fost aceeaşi.

 
 
Destin de geniu, soartă de semizeu


 
 
Cu peste două mii de ani în urmă, Alexandru cel Mare, un tânăr trac-macedonean genial a ridicat aproape de unul singur primul mare imperiu al Antichităţii. Imperiul său, care nu i-a supravieţuit, se întindea din Grecia până în India, iar creatorul acestuia s-a stins în palatul regelui Nabucodonosor al II-lea din Babilon.
 
Născut în obscurul regat al Macedoniei, fiu natural al regelui Filip al II-lea şi al reginei Olimpia, Alexandru (era motivat din fragedă pruncie de către mama sa, cum că ar fi fost fiul lui Zeus), a beneficiat de o educaţie strălucită. A învăţat filozofie şi noţiuni despre lumea înconjurătoare direct de la Aristotel, iar tactica militară a deprins-o de la tatăl său, un războinic încercat al acelor vremuri. Imediat ce a împlinit vârsta de 16 ani, adolescentul Alexandru şi-a condus pentru prima dată trupele într-o campanie militară, pentru ca doi ani mai târziu să comande cea mai mare parte a trupelor tatălui său, pe care le-a condus la victorie în Bătălia de la Chaeronea, în urma căreai oraşele state greceşti au fost cucerite de micul regat macedonean.
 
Statuia unui soldat macedonean    Sursa foto: Shutterstock
 
În anul 336 înainte de Hristos, tatăl său a fost asasinat în urma unui complot, iar Alexandru a ajuns rege. Nemulţumit cu acest statut, tânărul rege a purces doi ani mai târziu de la înscăunarea sa, la o campanie militară de proporţii în Asia Mică. Spera să continuie planul tatălui său de a cuceri Imperiul Persan, duşmanul tradiţional de atunci al regatelor trace şi greceşti. Angajat nebuneşte în bătălii în care armatele sale erau depăşite numeric în mod constant, Alexandru şi-a demonstrat calităţile neegalate, făcând dovada unor tactici militare şi manevre inspirate atât de geniul său nativ, cât şi de experienţa dobândită.
 
Astfel, tânărul geniu al războiului nu a pierdut niciodată vreo bătălie, iar în anul 330 înainte de Hristos, toată Asia Mică şi Persia erau deja cucerite şi supuse. De-a lungul imensului său imperiu care mai cuprindea şi Egiptul, Alexandru a fondat noi oraşe şi aşezări, printre care şi oraşul care-i poartă şi azi numele în Egipt. A reorganizat administrarea şi evoluţia tuturor seminiţiilor întâlnite şi cucerite, pe baza pricipiilor avansate însuşite încă din copilărie. Cu toate că ridicase deja cel mai mare imperiu de până atunci, Alexandru a lansat o nouă campanie spre est, la scut timp după întoarcerea sa în Persia. Până în anul 327, cucerise deja teritoriul de azi al Afganistanului, Sogdiana, Bactria şi partea de nord a Indiei.
 
 
Semne şi preziceri sumbre.
 
 
După ce s-a întors în vechile ţinuturi ale Babilonului cu scopul pregătirii unei campanii care să ducă la cucerirea tuturor regatelor din India, Alexandru a intenţionat să poposească pentru mai multe săptămâni aici, în scopul planificării minuţioase a invaziei.
Pe data de 29 mai a anului 323, Alexandru împreună cu apropiaţii săi a luat parte la un festin opulent, care s-a încheiat conform obiceiurilor cu o beţie îndelungată. Spre seară, tânărul semizeu, cum îl considerau acum şi supuşii săi, s-a simţit rău şi a căzut la pat.
Febra şi frisoanele s-au instalat rapid şi starea sănătăţii sale a început să se deterioreze încet dar sigur.
 
După zece zile în care a bolit la pat, prea slăbit pentru a se ridica, Alexandru cel mare a murit. Întregul imperiu a intrat în şoc. Zeci de seminţii şi triburi nu credeau că cel aureolat de faima sa invincibilă tocmai murise în urma unei beţii asemeni oricărui muritor. Dar realitatea era acolo, palpabilă şi necruţătoare.
Realitate care, iată, fusese prevestită de mai mutlte semne de rău augur.
 
Monedă antică cu chipul lui Alexandru Macedon    Sursa foto: Shutterstock
 
Imediat după ce Alexandru ordonase armatelor sale să mărşăluiască spre Babilon, conform lui Arrian, la scurt timp după trecerea fluviului Tigru, Alexandru a întâlnit câţiva caldeeni care l-au sfătuit să nu intre în oraş deoarece zeitatea lor, Bel sau Baal i-a înştinţat că noul cuceritor va muri dacă va intra în oraş. Aceiaşi misterioşi caldeeni l-au mai sfătuit pe Alexandru să nu intre în oraş pe poarta de vest, deoarece ar fi însemnat că intră sub semnul soarelui care apune, simbol clar al declinului, sfârşitului şi morţii iminente. Tot ei l-au mai sfătuit să intre în Babilon pe Poarta Regală, din zidul de vest, care era orientată spre est.
 
Fire curioasă dar prevăzătoare, Alexandru le-a urmat sfatul, dar exact când să intre prin Poarta Regilor, terenul s-a dovedit a fi unul mlăştinos, iar Alexandru a intrat pe poarta cealaltă, cea aducătoare de ghinion şi nenorociri. Mai mult decât atât, în încercarea de a-l proteja pe macedonean, astrologii babilonieni l-au sfătuit să trimită alt om care să se aşeze pe tronul regilor babilonieni în locul său pentru a prelua piaza cea rea. Însă atât Alexandru, cât şi generalii macedoneni şi greci din suita sa, au ignorat aceste ritualuri şi obiceiuri pe care nu le cunoşteau şi în care nu credeau.
 
Peste previziunile sumbre ale iniţiaţilor şi astrologilor babilonieni se suprapune prezicerea lui Kalanus (probabil un devot al zeiţei Kali din panteonul hindus), un sadhu yoghin din India (grecii când i-au văzut pentru prima dată pe yoghinii indieni, au fost uluiţi atât de cunoştinţele şi înţelepciunea lor, cât şi de capacităţile lor fizice, astfel încât i-au denumit gymnosofiţi, adică înţelepţi gimnaşti).
 
Kalanus a fost întâlnit de suita lui Alexandru în apropiere de fluviul Indus, iar cuceritorul macedonean a fost uluit de înţelepciunea acestuia şi a decis să-l ia cu sine. Kalanus a însoţit armatele macedo-greceşti înspre vest, dar clima din Persia şi oboseala acumulată l-au epuizat şi îmbolnăvit. La vârsta de 73 ani, Kalanus i-a spus lui Alexandru că preferă să moară decât să ajungă să nu mai poată merge. Kalanus s-a decis să-şi ia singur viaţa rugându-l pe Alexandru să-i construiască un rug funerar asemenea celor din India. Alexandru nici nu vroia să audă de aşa ceva, dar în cele din urmă s-a văzut nevoit să cedeze insistenţelor prietenului său.
 
Mozaicul din Pompei care-l reprezintă pe Alexandru cel Mare    Sursa foto: Shutterstock
 
Scena memorabilă s-a petrecut în Susa, unde Alexandru i-a ordonat lui Ptolemeu să ridice rugul funerar pentru prietenul său. Spre uimirea şi adânca admiraţie a celor care priveau scena, printre care şi generalii Nearchus şi Chares din Mytilene, Kalanus s-a aşezat calm în mijlocul flăcărilor fără să schiţeze nici un gest de durere. Înainte de a muri, ultimele sale vorbe au fost către Alexandru căruia i-a spus „Ne vom revedea în Babilon”...
După ce murise Kalanus, Alexandru nu intenţiona să se îndrepte imediat spre Babilon. Doar după moartea macedoneanului, cei din suita sa şi-au adus aminte şi au înţeles pe deplin promisiunea-profeţie făcută de bătrânul yoghin indian. 
 
 
Vin otrăvit, malarie, arsenic sau vreo Domnişoară Otrăvită?
 
 
Din momentul în care s-a constatat moartea sa, până în prezent, generaţii întregi de istorici şi cercetători au încercat să descopere cauzele acesteia. Printre acestea se numărau inclusiv afecţiuni grave ale ficatului sau otrăvirea cu stricnină, dar sunt puţine dovezi cu privire la ele. Conform unui raport întocmit în anul 1998 de cercetători din cadrul Universităţii de Medicină din Maryland, Alexandru Macedon ar fi murit din cauza febrei tifoide, care alături de malarie era o afecţiune răspândită pe atunci în Babilon.
 
În zilele de dinaintea morţii sale, mărturiile istorice menţionează că acesta suferea de frisoanei, transpiraţii abundente şi febră ridicată, simptome tipice ale unei boli infecţioase. Cercetătorul Andrew Chugg susţine pe de altă parte că Alexandru cel Mare ar fi fost răpus de malarie, contractată pe când inspecta mlaştinile Tigrului pentru a stabili gradul de rezistenţă al digurilor în cazul unei inundaţii. Ipoteza unei otrăviri deliberate, pare să fi căzut, deoarece toţi cei din jurul lui nu aveau decât de câştigat dacă Alexandru trăia şi îşi continua cuceririle.
 
În lucrarea sa de referinţă cu privire la Alexandru Macedon, cercetătorul Paul C. Doherty afirmă că eroul Antichităţii ar fi fost otrăvit cu arsenic de către fratele său vitreg Ptolemeu Întâiul Soter.
O ultimă ipoteză, susţinută de tot mai mulţi cercetători, susţine că Alexandru ar fi murit otrăvit din cauza unui vin care conţinea o doză fatală de steregoaie (Vetrarum album) o plantă toxică care creşte şi la noi în ţară, despre care se ştie în mediul popular că poate ucide şi un cal, dacă animalul este lăsat să o pască. Teoria aparţine toxicologului Leo J. Schep, care a studiat cauzele morţii macedoneanului timp de peste un deceniu.
 
Moartea lui Alexandru Macedon, tablou de Karl von Piloty    
 
Planta cu pricina era cunoscută în Grecia Antică, unde era folosită ca remediu contre gutei, precum şi în rol de vomitiv pentru a preîntâmpina toxiinfecţiile care apăreau în urma ospăţurilor şi beţiilor exagerate. Oricum, era o plantă periculoasă deoarece nu se cunoşte dozajul optim pentru tratamente. Otrăvirea cu steregoaică este caracterizată prin dureri acute în zona epigastrului şi cea substernală, dureri acompaniate de greţuri şi senzaţii de vomă urmate de hipotensiune şi stare de slăbiciune accentuată. După evaluarea mai multor otrăvuri potenţiale, echipa de specialişti condusă de Dr. Leo J. Schep a concluzionat că otrăvirea cu steregoaică este cea mai porbabilă cauză a morţii lui Alexandru Macedon.
 
„Expunerea la extracte mici de steregoaică a cauzat simptome clinice foartesimilare cu cele raportate cu privire la Alexandru cel Mare. Unul dintre aceste simptome vizează durata crizelor, care pot dura şi timp de 12 zile dacă pacientul nu primeşte îngrijire potrivită”, susţine Dr. Schep.
Alte cauze ale morţii vizează virusul care declanşează Febra Nilului, sau o pancreatită acută declanşată de o masă copioasă, urmată de ingerarea unei mari cantităţi de alcool.
 
Statuie modernă a lui Alexandru cel Mare    Sursa foto: Shutterstock
 
Dar cea mai tulburătoare ipoteză este reprezentată de aşa numit-a Domnişoară Otrăvită, sau Visha Kanya, cum i se spunea în sanscrită.
Visha Kanya este probabil cea mai neaşteptată şi şocantă metodă de răzbunare folosită în istorie. Era de altfel o metodă folosită de regii hinduşi de demult pentru a se răzbuna pe cuceritorii lor chiar după ce fuseseră detronaţi şi ucişi.
Metoda, de o cruzime şi o nebunie incredibilă, consta în selecţionarea câtorva fetiţe de 1-2 ani, care erau hrănite treptat cu otrăvuri până când nu doar că deveneau imune la ele, dar ajungeau să le stocheze în propriul organism. 
 
Adăugarea unor cantităţi infime de otrăvuri în alimentaţia zilnică a fetiţelor, le transforma pe acestea în adevărate bombe cu ceas. La adolescenţă, fetele înmagazinaseră deja în fluidele corporale (cu precădere în salivă şi în lichidul de lubrefiere vaginală) cantităţi de otravă suficient de mari încât să ucidă pe oricine ar fi avut relaţii sexuale cu ele.
 
Condamnate la o viaţă de singurătate (nu puteau avea relaţii sau căsătorii cu niciun bărbat, căci l-ar fi ucis fără voie la primul contact sexual), aceste nefericite (selecţionate dintre cele mai frumoase fete) erau trimise de suveranii învinşi drept trobut de război celor care-i cuceriseră. Dacă nu erau avertizaţi, aceştia mureau otrăviţi după prima noapte de amor cu ele...Mai mulţi istorici indieni, precum şi cercetătorul american Robert E. Svoboda susţin că după primele victorii împotriva regelui hindus Porus, lui Alexandru Macedon i s-ar fi oferit în aşternut o asemenea Visha Kanya...
 
Se pare totusi că Alexandru Macedon a hotărât să ia cu sine secretul propriei morţi.  Secret care odihneşte alături de Cuceritor în mormântul care nu i-a fost descoperit nici în zilele noastre.