Prima pagină Cultura

Misterul piramidei de la Gunung Padang, contemporană cu legendara Atlantida

Roxana Ruscior 03.18.2014 | ● Vizualizări: 1335

Existenţa unei civilizaţii evoluate, care să fi apărut în urmă cu peste 9.000 de ani, părea până de curând o idee de domeniul legendei, al fanteziei. Descoperiri arheologice recente sugerează însă că ar trebui să rescriem cărţile de istorie şi să completăm pe lista marilor civilizaţii ale lumii şi o cultură până acum necunoscută, care a fost ştearsă de pe faţa pământului în urma unui cataclism.

Gunung Padang este un complex megalitic situat în provincia indoneziană West Java. Este cel mai mare sit de acest fel din Asia de sud-est şi, potrivit unor cercetări recente, este chiar mai vechi decât piramidele egiptene.

Gunung Padang înseamnă în limba localnicilor „Muntele de Lumină” sau „Muntele Iluminării”. Situl arheologic se află la o altitudine de 885 de metri, pe Muntele Padang, lângă satul Karymukti.

Complexul magalitic se întinde pe 25 de hectare. Este format dintr-o serie de terase cu pereţi pe piatră, care seamănă cu zidurile de la Machu Pichu, din Peru.

Complexul magalitic se întinde pe 25 de hectare. Este format dintr-o serie de terase cu pereţi pe piatră, care seamănă cu zidurile de la Machu Pichu, din Peru.    


În vârf se poate ajunge urcând 400 de trepte. Terasele sunt acoperite cu pietre de mari dimensiuni, de origine vulcanică.

Potrivit arheologilor, acest complex a fost construit pentru ritualuri religioase, fiind asociat şi cu o legendă locală, portrivit căreia regele Siliwangi a vrut să ridice aici un palat, într-o singură noapte.

Complexul a fost descoperit prima dată de un cercetător danez, N.J. Krom, în anul 1914 şi redescoperit ulterior în 1979, de localnici, care l-au considerat un loc sacru.

Iniţial, sătenii au crezut că acesta este un deal natural, dar cercetări recente sugerează că este de fapt o piramidă în trepte, asemănătoare cu cele din America de Sud, care avea în vârf megaliţi dispuşi pe 5 terase.

Analizele efectuate cu georadare au arătat că există construcţii şi sub acest complex, sub Muntele Padang, probabil mai multe încăperi de mari dimensiuni.



Situl arheologic este alcătuit din 4 straturi. Primul datează din jurul anului 600 î.e.n., al doilea din anul 4.900 î.e.n, iar ultimele două sunt mult mai vechi.

Datarea cu carbon, realizată în anul 2012, a arătat că monumentele aflate la 3-4 metri sub pământ au o vechime de 6.500 de ani, iar cele care se află la 8-10 metri sub suprafaţă au o vechime de peste 12.000 de ani. Construcţiile coboară până la 15 metri în subteran.

Situl arheologic este alcătuit din 4 straturi. Primul datează din jurul anului 600 î.e.n., al doilea din anul 4.900 î.e.n, iar ultimele două sunt mult mai vechi.    


O altă testare cu carbon, realizată de Beta Analytic din Miami, Florida, la o adâncime de 12 metri, sugerează că structura ar avea o vechime de peste 16.000 de ani.
 
Trebuie precizat că în această perioadă (în jurul anului 10.000 î.e.n) Indonezia nu era un arhipelag cum este acum, ci parte a unui mare continent numit de geologi Sundaland, care a fost acoperit de ape la sfârşitul erei glaciare, când a crescut nivelul mărilor. Din Sundaland nu au mai rămas acum decât peninsula Malaysia şi insulele care formează acum arhipelagul Indonezia.

Până de curând, istoricii credeau că oamenii care au trăit aici în timpul ultimei ere glaciare erau vânători-culegători primitivi, care nu ar fi putut pune bazele unei civilizaţii evoluate.

Potrivit cărţilor de istorie, primele oraşe au fost construite în Mesopotamia abia în jurul anului 3.500 î.e.n şi apoi în Egipt, iar cele mai vechi complexe megalitice (cele din insula malteză Gozo) datează din jurul anului 4.000 î.e.n.

Legendara Atlantida, contemporană cu civilizaţia de la Gunung Padang

Legenda Atlantidei, prezentată de Platon în celebrele sale dialoguri Timaeus şi Critias, scrise în jurul anului 360 î.e.n., a fost respinsă de istorici ca pură fantezie în special pentru că în perioada menţionată în scrierile istoricului grec (anul 9.600 î.e.n) se considera că nu ar fi putut exista o civilizaţie avansată, conform datelor de până acum.

Interesant este însă că această perioadă coincide cu sfârşitul ultimei ere glaciare şi probabil cu epoca de înflorire a culturii de la Gunung Padang.

Danny Natawidjaja
, geolog la Centrul de Cercetare pentru Geotehnologie din cadrul Institutului Indonezian pentru Ştiinţe, crede că această civilizaţie a fost distrusă de un cataclism, asemeni Atlantidei lui Platon, probabil de creşterea bruscă a nivelului mărilor şi oceanelor de la finalul erei glaciare.

Analiza elementelor de carbon din acest ciment, descoperit la 8-10 metri în subteran, arată că materialul are o vechime de aproximativ 13.000 de ani.    


La fel ca în legenda grecească, ar fi avut loc cutremure puternice şi inundaţii devastatoare, între anii 10.900-9.600 î.e.n., provocate de topirea calotelor glaciare şi de încălzirea rapidă a climei.

„Este greu să ne imaginăm cum era atunci viaţa pe planeta noastră. O perioadă a cataclismelor la nivel global. Multe specii de animale au dispărut atunci, printre care şi mamuţii. Instabilitatea climei i-a afectat nu doar pe vânătorii-culegători de care vorbesc istoricii, dar a distrus şi o mare civilizaţie, care a fost practic ştearsă din istorie”, crede Danny Natawidjaja.

Natawidjaja spune că la Gunung Padang a existat o civilizaţie la fel de evoluată ca aceea din Egiptul antic, dar mult mai veche decât aceasta.

Ciment folosit pentru repararea coloanelor, acum 13.000 de ani

Preşedintele indonezian Susilo Bambang Yudhoyono a declarat recent că este convins că aici se află cel mai vechi monument preistoric din lume. El a vizitat în luna martie situl Gunung Padang şi a dispus organizarea unui proiect amplu de excavări şi cercetare arheologică.

O comisie specială a cercetat încă de anul trecut complexul şi a demonstrat că în subteran construcţiile sunt poziţionate perfect pe axa est-vest, fiind prin urmare făcute de mâna omului.

Arheologii, coordonaţi de Ali Akbar de la Universitatea Indonezia, au descoperit aici un material similar cimentului, folosit pentru unele coloane de piatră care fuseseră sparte şi apoi reasamblate.

O echipă de geologi, condusă de Andang Bachtiar, a aflat detalii despre compoziţia acestui ciment antic. El conţine 45% fier, 41% dioxid de siliciu şi 14% lut care are în componenţă diferite minerale şi carbon. Materialul astfel obţinut era foarte rezistent şi aderent.

În subteran, construcţiile sunt poziţionate perfect pe axa est-vest, fiind prin urmare făcute de mâna omului.    


Această descoperire demonstrează că vechea civilizaţie care a construit complexul Gunung Padang avea cunoştinţe avansate de metalurgie.

Analiza elementelor de carbon din acest ciment, descoperit la 8-10 metri în subteran, arată că materialul are o vechime de aproximativ 13.000 de ani.

Complexul Gunung Padang  poate fi vizitat de turişti, iar biletul de intrare costă echivalentul a doar 17 cenţi. Localnicii şi autorătăţile locale sunt însă îngrijorate că acest sit ar putea fi distrus sau vandalizat, de aceea fac apel la protejarea şi conservarea lui.

Acesta nu este însă singurul complex megalitic care pare să contrazică toate cărţile de istorie. Gobekli Tepe este un alt deal construit de om, în sud-estul Turciei şi excavat de profesorul Klaus Schmidt, de la German Archaeological Institute.

Situl arheologic este format din cercuri megalitice din piatră şi a fost îngropat intenţionat, ca să arate ca un deal natural. Cercurile megalitice datează din jurul anului 9.600 î.e.n.

Gobekli Tepe este un alt deal construit de om, în sud-estul Turciei şi excavat de profesorul Klaus Schmidt, de la German Archaeological Institute.    

Nu se ştie exact care era rolul acestei structuri, dar Schmidt crede că aici erau sanctuare neolitice. Complexul se află la 760 de metri deasupra nivelului mării.

Construcţiile datează din două perioade distincte: în prima etapă (mileniul X î.e.n) au fost ridicaţi pilonii uriaşi de piatră, în formă de T, dispuşi în mai multe cercuri. Cercetările au demonstrat existenţa a 20 de cercuri, cu aproximativ 200 de piloni, fiecare pilon având 6 metri înălţime şi cântărind 20 de tone.

În a doua etapă a construcţiei au fost adăugaţi unor piloni mai mici, dispuşi în încăperi rectangulare. Sanctuarele au fost abandonate la sfârşitul mileniului al VIII-lea î.e.n.

 

Surse: Graham Hancock,  The Jakarta Post,