Acest oraş s-a dezvoltat cu aproximativ o mie de ani înainte de epoca elenistică, iar în acea perioadă animalele au fost domesticite, plugul pentru aratul pământului a fost adus în Europa, din Egipt, iar fabricarea berii a început să ia amploare. Metalurgia fierului era cunoscută, dar extrem de puţin dezvoltată. Aşezările erau formate doar din câteva case mici şi erau poziţionate în câmp deschis, doar uneori având un şanţ de apărare.
Solnitsata şi-a datorat existenţa izvoarelor de apă sărată, care erau situate în apropierea aşezării. Această aşezare a fost datată între anii 4.700 î.Hr. şi 4.200 î.Hr., iar în cadrul acesteia, care se crede că nu avea mai mult 350 de locuitori, principala activitate era recoltarea sării şi folosirea acesteia în cadrul trocurilor. Apa acelor izvoare conţinea o mare cantitate de sare, între 160 şi 190 de grame la un litru de apă. Locuitorii strângeau apă în boluri de ceramică, iar ulterior o fierbeau, prin acest procedeu putându-se recolta sarea. După ce era stocată sub forma unor droburi de sare, acestea erau oferite în schimbul alimentelor şi a altor bunuri. În jurul anului 4.200 î.Hr., aceştia au început să fiarbă apa în mari vase de ceramică care erau poziţionate în interiorul unor gropi în aer liber, care atingeau chiar şi adâncimea de 10 metri, ceea ce însemna că sarea era produsă la o scară fără precedent, producţia atingând chiar şi 10.000 de tone.
În perioada neolitică, oraşul a fost fortificat cu o palisadă de ţăruşi de lemn care erau susţinuţi de un terasament, însă ulterior, în perioada calcolitică (4.500 î.Hr- 3.300 î.Hr.), localnicii au construit un zid de piatră pentru apărarea aşezării. Descoperirile au relevat faptul că acesta avea o lăţime de aproximativ 395 cm la bază şi a fost construit în cerc, având un diametru de 9 metri., iar descoperirea acestui zid de apărare a făcut din Solnitsata cea mai veche fortăreaţă din lume.
Un indicator al bogăţiei aşezării a fost oferit de descoperirea un pandantiv de aur ce datează din anul 4.300 î.Hr. Acesta, care are o greutate de doar 2 grame, reprezintă un nasture care se afla la capătul unei tije buclate. Un lucru interesant cu privire la acesta este faptul că nu a fost descoperit într-un mormânt, ci în spaţiul aflat între două morminte, iar acest lucru a dat naştere unei teorii conform căreia acesta nu a făcut parte dintre bunurile alături de care erau înmormântaţi localnicii. Arheologii sunt de părere că această bijuterie deosebită ar putea să fie mai veche cu 2.000-3.000 de ani faţă de celelalte artefacte din jurul său, ceea ce a ridicat numeroase întrebări. Care era semnificaţia acestui obiect? Rolul său era acela de podoabă sau era purtat ca un simbol al statutului unei persoane? A fost realizat încă de la începuturile aşezării şi era oferit conducătorului ca un simbol al autorităţii? Sau era purtat de către un preot sau de către un şaman? În apropierea acestuia, au fost descoperite alte ornamente din aur.
Sursa: http://www.chernomore.bg/
Micul oraş fortificat le-a permis locuitorilor să aibă un nivel de trai ridicat, dar aceştia au trebuit să se protejeze temeinic împotriva jefuitorilor. Arheologii au emis o teorie conform căreia această aşezare a fost distrusă în urma unui cutremur, dar motivul pentru care nu a fost reconstruită rămâne, încă, un mister.
Potrivit acestor descoperiri, se poate crede că populaţia din acea zonă, la începutul Epocii Bronzului, era una sofisticată şi era vizitată de către comercianţi, iar produsele de aici puteau fi găsite peste tot în Balcani.
Sursa: The Vintage News
Citeşte şi:
O fortăreaţă militară maya a fost deschisă publicului în Honduras