O carte pe zi: „Cei învinşi”, de Robert Gerwarth. După Primul Război Mondial nu s-a instaurat pacea

Era nevoie de o carte precum aceasta a lui Robert Gerwarth, profesor de istorie modernă la University College din Dublin şi director al Centrului pentru Studii de Război de la aceeaşi universitate. (Gerwarth este autorul cărţii „The Bismarck Myth” şi al unei biografii a lui Reinhard Heydrich). Înainte de toate pentru că, deşi toată lumea ştie că Primul Război Mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918, la fel de multă lume ştie că atunci nu s-a instaurat pacea, că au continuat luptele, că au fost ani de tulburări de tot felul în mai toate ţările nou apărute pe hartă. „Acest război nu este finalul, ci începutul violenţei – scria pe atunci Ernst Jünger. Este forja în care lumea va fi modelată în noi graniţe şi noi comunităţi. Noi tipare doresc să fie umplute cu sânge, iar puterea va fi exercitată cu un pumn de fier”.

De aici trebuie pornit, de la remodelarea lumii şi de la redesenarea frontierelor. În aceste fapte a fost cuprinsă jumătate din Europa, adică aceea în care se forjau noile state, scrie Mediafax.

• Cum îți ceri scuze corect: greșelile de evitat și pașii care chiar contează
• Condamnați la moarte, dar nevinovați. Ce se întâmplă atunci când justiția greșește fatal

Scriu editorii: „Pentru aliaţii occidentali, 11 noiembrie 1918 a fost mereu o dată solemnă – finalul luptelor care au distrus o generaţie, dar şi o răzbunare a unui sacrificiu teribil, venită odată cu prăbuşirea inamicilor lor principali: Imperiul German, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman. Dar, pentru mare parte din restul Europei, această zi nu a avut nici o însemnătate, o serie continuă, de coşmar, de conflicte înghiţind ţară după ţară.

În această carte extrem de originală, Robert Gerwarth ne cere să ne gândim din nou la adevărata moştenire a Primului Război Mondial. În general, nu luptele de pe frontul de vest s-au dovedit a fi atât de dăunătoare pentru viitorul Europei, cât urmările lor devastatoare, ţările din ambele tabere ale conflictului fiind distruse suplimentar de revoluţii, pogromuri, expulzări în masă şi de alte confruntări militare. Dacă războiul însuşi fusese, în majoritatea locurilor, doar o luptă între soldaţii sprijiniţi de stat, aceste noi conflicte au fost, în principal, despre civili şi forţe paramilitare, milioane de oameni murind în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, înainte ca URSS-ul şi mai multe state mici, nou formate, să apară pe hartă. Peste tot oamenii se hrăneau cu răzbunare, vieţile lor erau afectate de un simţ criminal al dreptăţii, căutând să plătească poliţe duşmanilor reali sau imaginari. Peste numai un deceniu, apariţia celui de-al Treilea Reich şi a altor state totalitare le-a oferit ocazia pe care o căutau de atâta vreme”.

O carte ajunsă bestseller în 17 ţări. O carte bazată pe un număr impresionant de documente de orice fel – notele cuprind nu mai puţin de 200 de pagini! O carte care dezvăluie niveluri înspăimântătoare de violenţă petrecute după sfârşitul oficial al războiului şi multe rămase puţin cunoscute publicului larg – de pildă, prima dintre orori, cu care cartea şi începe: asasinarea populaţiei creştine (greci şi armeni) din Izmir de armata lui Ataturk. Europa întreagă a păşit într-o relativă stabilitate economică şi politică abia la sfârşitul lui 1923, după semnarea Tratatului de la Lausanne, care a pus capăt conflictului dintre Turcia şi Tracia Orientală. Iar prima moştenire crucială a acestor ani, susţine profesorul Gerwarth, poate fi identificată în noua logică a violenţei care a caracterizat conflictele interne şi internaţioanle, culminând cu războiul de pe frontul de est, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Robert Gerwarth – „Cei învinşi. De ce nu s-a putut încheia primul război mondial. 1917-1923”. Editura Litera, colecţia Kronika. Traducere din limba engleză de Alexandru Ţîrdea. 544 pag.