O carte pe zi: ”Sunt fiica Regelui David” de Maria Barbu

În urmă cu o lună poeta Maria Barbu s-a gândit să moară (”pe cine-o să las în urmă dacă-ntr-o zi/ mă voi gândi să mor!” spunea într-un poem).

 

Probabil celor mai mulţi dintre eventualii cititori ai acestei rubrici numele nu le spune nimic, pentru că Maria Barbu a trăit departe de zarva vieţii noastre literare şi s-a dedicat întâi familiei (a avut trei fete, acum mari, cu soţul ei, arhitectul Dan Agent), apoi poeziei, în linişte. A fost nu numai filolog şi poetă, membră a breslei scriitorilor, ci şi doctor în leadership creativ şi în estetică şi hermenutică, profesor de simbolistică, a publicat mai multe volume de poezie, eseuri şi dialoguri politice, eseuri despre arhitectură (”Semiotica arhitecturii sau Arhitectura ca filosofie a libertăţii”), dialoguri teologice, eseuri radiofonice, a lăsat mai multe volume neterminate, inclusiv un roman.

 

Sunt fiica Regelui David este o antologie de autor care cuprinde materia mai multor volume anterioare, plus un număr de poeme inedite şi o parte substanţială de apoftegme. Totul prefaţat de un portret semnat de acad. Eugen Simion şi un altul de Costin Tuchilă. Sunt poeme, cum subliniază cei doi, în care esenţiale sunt tema divinului (”glasul davidin”) şi tema erosului. ”Cu o fervoare abia stăpânită – scrie academicianul -, autoarea caută să prindă umbra unui mare simbol şi, cum simbolul scapă oricărei determinări, ea reuşeşte să sugereze, aş spune, starea de căutare, neliniştea care însoţeşte spriitul în această căutare de negăsire”. O poetă care reinventează mereu limba română.

 

Versurile pot fi mai convingătoare decât cuvintele noastre: ”te voi înşela şi te voi vinde,/ voi scoate la mexat harurile tale secrete./ lotuşii-ţi voi strivi cu picioarele,/ vederea-ţi voi umple cu pietre./ nesaţul meu îţi aparţine./ în templu, tu eşti focul,/ eu, în robie, sunt lumina lui.”

 

Sau: “>, > şi > ne-om duce/ unde iarba creşte-n cruce/ peste pleoapa prea înaltă/ pentru lumea astalaltă./ > şi > şi > vom merge/ peste oasele pribege/ cu genunchii duşi la gură/ să nu facă bătătură/ pe la nici-o-ncheietură./ > cu > şi > cu >/ să aducem altă zi/ şi s-o batem peste coapse/ pân’o-ncepe să miroase/ tu mângâie-mi pieptul gol/ sărută-mă cu-n pistol/ c-o silabă măiestrită/ strigă-mă că sunt iubită/ c-o silabă dureroasă/ spune-mă că sunt frumoasă,/ cuib de sânge de mireasă./ > cu > şi > cu >/ vom naşte pe Dumnezeu.”

 

Maria Barbu – Sunt fiica Regelui David – Antologie de autor. Editura Orion. 306 pag.