O carte pe zi: „Jurnalul diavolului. Alfred Rosenberg şi secretele celui de-al Treilea Reich”

„În primăvara lui 1945, când au început să răsfoiască prin muntele de documente naziste (printre care se aflau 250 de volume de corespondenţă oficială şi personală), anchetatorii au făcut o descoperire importantă: jurnalul personal al lui Rosenberg. (Documentele se aflau într-un seif dintr-un castel bavarez, n.r.) Mărturiile scrise de mână se întindeau pe cinci sute de pagini, unele legate în caiete, cele mai multe pe foi separate. Jurnalul începea în 1934, la un an după ascensiunea lui Hitler la putere, şi se încheia un deceniu mai târziu, la câteva luni după sfârşitul războiului. Dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai celui de-al Treilea Reich, doar Rosenberg, Joseph Goebbels – ministrul propagandei – şi Hans Frank – necruţătorul guvernator-general al Poloniei – au lăsat în urmă jurnale similare. Ceilalţi, printre care se numără şi Hitler, şi-au dus secretele în mormânt. Jurnalul lui Rosenberg avea să scoată la lumină regimul de funcţionare a Reich-ului din perspectiva unui individ aflat vreme de 25 de ani în eşaloanele superioare ale orânduirii naziste”.

• 65 de ani de la „Psycho”: o capodoperă a suspansului revitalizată de muzică
• John Malkovich, singurul actor de la Hollywood care a devenit și creator de modă

Cine era Alfred Rosenberg? Nu s-a bucurat de notorietatea unui Goebbels sau Himmler, nici în interiorul, nici în afara Germaniei. A deţinut funcţii importante în partid şi în aparatul de stat. Era detestat de rivali, mai ales pentru îl ştiau drept cel la vorbele căruia îşi pleacă urechea chiar şi Fuhrer-ul. A avut însă un rol uriaş în crimele naziste: a orchestrat jaful operelor de artă, al arhivelor şi al bibliotecilor din Paris, Cracovia şi Kiev; l-a convins pe Hitler, încă din 1920, că în spatele revoluţiei comuniste din Uniunea Sovietică se afla o conspiraţie mondială a evreilor; a pus bazele Holocaustului; a fost reprezentantul lui Hitler pe probleme ideologice. Opera sa de căpătâi, „Mitul secolului XX”, a fost vândută în peste un milion de exemplare. Ideile sale au avut consecinţe letale. A fost găsit vinovat de Tribunalul Militar Internaţional de la Nűrnberg, condamnat la moarte şi spânzurat la 16 octombrie 1946, relatează Mediafax.

La patru ani după descoperirea sa în seiful bavarez, jurnalul a dispărut. A fost găsit abia în 2013 – Robert K. Wittman, David Kinney descriu în partea introductivă (aproape 70 de pagini) aventura redescoperirii, care se citeşte ca un roman poliţist. Robert K. Wittman – scriu editorii – „a aflat de existenţa jurnalului în 2001, pe când lucra ca agent FBI şi consultant privat specializat în recuperarea obiectelor cu valoare istorică. La acea dată a fost contactat de arhivistul-şef al Muzeului Holocaustului din SUA, care l-a informat că cineva încerca să vândă jurnalul pe mai bine de-un milion de dolari. Telefonul a declanşat o vânătoare pe parcursul a zece ani, purtându-i pe cei doi pe cărări întortocheate, pe care au întâlnit două secretare octogenare, un profesor excentric şi un gunoier oportunist”.

În următoarele părţi ale masivului volum sunt analizate paginile jurnalului – practic o mini-istorie a nazismului – şi momentul Tribunalului de la Nűrnberg, până la condamnarea lui Rosenberg.
O poveste fascinantă. „Cronica eforturilor istoricilor pentru a căpăta acces la un jurnal pierdut pare scoasă dintr-un film – scria Publishers Weekly -, mai ales când acesteia i se adaugă povestea lui Rosenberg însuşi. O remarcabilă investigaţie jurnalistică”.

Robert K. Wittman, David Kinney – „Jurnalul diavolului. Alfred Rosenberg şi secretele celui de-al Treilea Reich”. Editura RAO. 688. pag.