Henry Dunant și-a trăit ultimii 18 ani din viață într-un cămin de bătrâni. Fondatorul Crucii Roșii Internaționale și prima persoană care a primit Premiul Nobel pentru Pace

Istoria umanității cuprinde extrem de mult figuri ce au avut un aport imens și important în dezvoltarea și definirea noastră. Fie că a fost vorba de oameni de știință, de inventatori, compozitori, scriitori, actori, regi, luptători sau cuceritori ai universului, toți aceștia ne-au lăsat moșteniri valoroase fără de care lumea ar fi arătat cu totul altfel.

Una dintre aceste personalități, un nume mai puțin popular, dar deloc neînsemnat, este elvețianul Henry Dunant (1828 – 1910), câștigătorul, în 1901, al primului Premiu Nobel pentru Pace și fondatorul Crucii Roșii, în 1876.

• Înfiinţarea primului sindicat din România: al tâmplarilor
• Eric Dane, McSteamy din Grey’s Anatomy, a murit la 53 de ani după 10 luni de…

Trecând prin Solferino (iunie, 1859), Italia, în timpul celui de-Al Doilea Război de Independență al Italiei, Dunant a fost martorul suferinței și al lipsei de asistență medicală pentru mii de soldați răniți. Șocat de carențele de îngrijire a victimelor, Dunant a cooptat localnici pentru a oferi asistență, indiferent de naționalitatea acestora, după care și-a propus să formeze o organizație internațională neutră care să asigure asistență medicală în timp de război, ceea ce a dus în cele din urmă la înființarea Crucii Roșii. Mai mult, această experiență marcantă, l-a determinat să publice în 1862 cartea „A Memory of Solferino”, în care a descris situația dezastruoasă din sistemele de sănătate, propunând totodată un plan pentru ca națiunile să își formeze propriile societăți de ajutorare pentru a îngriji răniții și pentru a instrui voluntarii în vederea oferirii unui tratament adecvat și decent.

Dunant a călătorit neobosit prin Europa pentru a-și promova planul, iar eforturile sale au avut ca rezultat semnarea primei Convenții de la Geneva, la 22 august 1864. Douăsprezece națiuni au convenit să asigure neutralitatea personalului medical, să faciliteze furnizarea de provizii medicale și să adopte o emblemă distinctivă pentru identificare, care a devenit ceea ce se știe deja – o cruce roșie pe fond alb. De asemenea, Convenția a stabilit reguli pentru tratamentul uman al soldaților răniți și, cum deja am specificat puțin mai sus, pentru protecția personalului medical în timpul conflictelor armate.

Prin adoptarea primei Convenții de la Geneva și prin înființarea Crucii Roșii, Henry Dunant a adus o contribuție semnificativă la eforturile umanitare, de atunci, Convențiile de la Geneva jucând un rol crucial în salvarea vieților a nenumărați soldați și civili în timp de război.

Premiul Nobel pentru Pace

În 1901, Henry Dunant a primit primul Premiul Nobel pentru Pace din istorie, împreună cu Frédéric Passy. Premiul a recunoscut contribuțiile semnificative ale lui Dunant în domeniul activității umanitare și înființarea Crucii Roșii. (Frédéric Passy, 1822 – 1912, „Apostolul Păcii”, economist și pacifist francez, scriitor și om politic, și-a dedicat 50 de ani din existență promovării arbitrajului și reconcilierii între națiuni).

Dar viața lui Henry Dunant a fost un cumul al contrastelor. S-a născut într-o familie înstărită, dar a murit într-un ospiciu. În cea de-a doua parte a vieții, când teoretic ar fi trebuit să se bucure de faimă datorită realizărilor profesionale, Dunant ajungea, la scurt timp, într-o obscuritate totală, iar succesul lui în afaceri avea să fie urmat de faliment. „La bătrânețe”, scrie nobelprize.org, „Henry Dunant a fost practic exilat din societatea din Geneva, din care făcuse parte și pe care o reprezentase cu atâta cinste, și a murit singur, într-o cameră deprimantă a unui azil de bătrâni, lăsând un testament amar. Umanitarismul său pasionat a fost singura constantă a vieții sale, iar Crucea Roșie a fost monumentul său viu”.

Jean-Henri Dunant, așa cum îi este, de fapt, numele original, s-a născut la 8 mai 1828, la Geneva, în Elveția, fiind primul copil al lui Jean-Jacques Dunant și al Antoinettei Dunant-Colladon, cei doi insuflându-i valorile muncii sociale încă de la o vârstă fragedă. Tatăl său, om de afaceri, se implica activ în ajutorarea orfanilor și a celor aflați în libertate condiționată, în timp ce mama lui se preocupa de asistarea bolnavilor și a săracilor.

La vârsta de 18 ani, Dunant s-a alăturat Geneva Society for Almsgiving, o organizație caritabilă cu sediul la Geneva, al cărei principal obiectiv era acela de a oferi ajutorul necesar celor aflați în nevoie, în special celor săraci și marginalizați de societate.

În 1852, a fondat filiala din Geneva a YMCA (Young Men’s Christian Association), o organizație axată pe promovarea valorilor creștine și pe oferirea de sprijin tinerilor, iar în primii ani ai tinereții sale, Henry Dunant a început, de asemenea, o carieră în afaceri și în domeniul bancar, implicându-se în diverse proiecte antreprenoriale și dovedind talent negociere și diplomație. După ce și-a încheiat ucenicia în sectorul bancar, Dunant s-a angajat într-o aventură financiară îndrăzneață, devenind președintele Companiei financiare și industriale Mons-Gémila Mills din Algeria, un proiect ambițios ce urmărea să exploateze o mare suprafață de teren și care necesita asigurarea drepturilor de folosință a apei, cerând ajutor în mod direct împăratului Napoleon al III-lea, angajat în conducerea armatelor franceze, împreună cu italienii, pentru a-i alunga pe austrieci din Italia. A fost perioada în care, îndreptându-se spre cartierul general al lui Napoleon ce se afla în apropiere de Solferino, în nordul Italiei, Henry Dunant a fost martor și a participat activ la consecințele uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din secolul al XIX-lea, Bătălia de la Solferino, o experineță care l-a afectat profund și care a dus, mai apoi, la ambițiosul lui proiect de creare și dezvoltare a Crucii Roșii.

Henry Dunant nu s-a căsătorit niciodată și nici nu a avut copii. A preferat să se concentreze pe activitatea umanitară și promovarea principiilor Crucii Roșii.

Ultimii ani din viață i-a petrecut în Heiden, un mic sat elvețian, trăind în obscuritate și singurătate. „Aici, un învățător din sat, Wilhelm Sonderegger, l-a găsit în 1890 și a informat lumea că Dunant era în viață, dar cu toate acestea localnicii nu l-au luat prea mult în seamă. Bolnav fiind, Dunant a fost mutat în 1892 într-un ospiciu din Heiden. În camera cu numărul 12, Henry Dunant, primul om care a primit Nobelul pentru Pace și co-fondatorul Crucii Roșii, a petrecut restul de 18 ani din viață. La moartea sa, nu a avut loc nicio ceremonie funerară, nu s-a ținut niciun doliu, nu a fost niciun cortegiu. În conformitate cu dorința sa, a fost dus la mormânt ca un câine”. Banii pe care i-a strâns în urma premiilor câștigate i-a lăsat moștenire celor care îl îngrijiseră în spitalul în care a locuit până în ultima zi a vieții. De asemenea, a plătit pentru asigurarea permanentă a unui „pat gratuit” celor ce aveau nevoie de serviciile instituției, dar nu-și permiteau. Alte sume de bani le-a lăsat unor întreprinderi filantropice din Norvegia și Elveția.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/peace/1901/dunant/biographical/

https://www.icrc.org/en/doc/resources/documents/misc/57jnvq.htm

https://www.britannica.com/biography/Henri-Dunant

Vă mai recomandăm să citiți și:

Sully Prudhomme, primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură

Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică

Un laureat al Premiului Nobel pentru Pace a fost condamnat la închisoare

Henry Kissinger, „arhitectul politicii externe a SUA” și laureat Nobel, a murit