Odiseea celei mai furate capodopere din lume. Altarul din Ghent, un trofeu pentru cuceritorii ideologici

Atunci când vine vorba de jafuri de artă, furtul Mona Lisei din 1911 se află în top. Însă adevărata campioană a intrigii artistice din istorie nu este muza enigmatică a lui Leonardo, ci o comoară flamandă din secolul al XV-lea, cunoscută sub numele de Altarul din Ghent (Ghent Altarpiece). Furat de șase ori în 600 de ani, acest poliptic monumental a supraviețuit războaielor, epurărilor ideologice și unei adevărate vânători de comori naziste.

Creată în 1432 de frații Hubert și Jan van Eyck, Adorația mielului mistic, așa cum se mai numește Pânza altarului din Ghent, este un poliptic cu 12 panouri care a revoluționat arta Renașterii nordice. Găzduit în Catedrala Sfântul Bavo din Ghent, Belgia, uleiurile sale în culori vii și simbolismul complicat descriu scene biblice, inclusiv Mielul lui Dumnezeu sacrificat, înconjurat de sfinți, îngeri și de Adam și Eva.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Moartea lui Hubert în 1426 l-a lăsat pe Jan să finalizeze capodopera – un poliptic revoluționar, comandat de un negustor bogat. Pictat pe ambele fețe, altarul putea fi desfășurat în ceremonii solemne, apoi închis ca o comoară mobilă. Această ingeniozitate i-a asigurat gloria… dar a atras inclusiv hoții care, secole mai târziu, l-au vâna pentru portabilitatea lui de neprețuit.

Supraviețuirea iconoclasmului (1566)

Prima amenințare majoră a venit în timpul Reformei protestante. În 1566, răzvrătiții calvini, respingând iconografia catolică, au luat cu asalt bisericile din Țările de Jos. Îngrijitorii retablului l-au demontat și au ascuns panourile într-un turn al catedralei. Deși răsculații au distrus opere de artă mai mici, Mielul mistic a supraviețuit – doar pentru a se confrunta cu pericole mai mari.

Jaful de artă al lui Napoleon (1794)

În 1794, forțele revoluționare franceze au invadat Flandra, confiscând panourile centrale ale retablului ca pradă de război. Acestea au fost expuse la muzeul parizian Luvru, unde au stat până la înfrângerea lui Napoleon la Waterloo în 1815. În conformitate cu Tratatul de la Paris, panourile au fost returnate la Ghent, însă patru panouri laterale au rămas în urmă, fiind vândute de un cleric corupt. Două dintre ele se mai află astăzi în Gemäldegalerie din Berlin, o relicvă persistentă a politizării artei.

Un premiu german (1914)

În timpul Primului Război Mondial, Germania a ocupat Belgia și a revendicat opera sub pretextul unor „reparații culturale”. Panourile au fost transportate la Berlin, dar Tratatul de la Versailles din 1919 a forțat returnarea lor. Această umilință va alimenta mai târziu obsesia lui Hitler pentru pictura în cauză.

Jaful nerezolvat: Judecătorii drepți (1934)

Cel mai popular furt al lucrării a avut loc la 10 aprilie 1934, când hoții au furat panoul Judecătorilor drepți și panoul inferior al lui Ioan Botezătorul. A sosit o notă de răscumpărare, prin care se cerea un milion de franci belgieni. Panoul cu Ioan Botezătorul a fost returnat, dar Judecătorii Drepți a dispărut. O replică realizată de artistul Jef Van der Veken a înlocuit originalul, dar furtul rămâne nerezolvat.

Obsesia lui Hitler

Liderii naziști, în special Hitler, râvneau la acest altar pentru muzeul lor Führermuseum din Linz, Austria. În 1940, guvernul belgian l-a trimis la Vatican pentru a fi păstrat în siguranță, însă planul a eșuat, fiind confiscat de naziști și ascuns într-un castel francez, apoi mutat în mina de sare Altaussee din Austria. În 1945, trupele Monuments Men ale armatei americane – experți în artă deveniți soldați – au atacat mina, salvând mii de opere, inclusiv altarul. Conform unui scenariu secundar, minerii austrieci, cărora li s-a ordonat să distrugă mina în timp ce Aliații înaintau, au dezactivat bombele, salvând operele de artă.

Furturile postbelice și securitatea modernă

Chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial, altarul s-a confruntat cu amenințări. În 1986, două panouri au fost furate de la St. Bavo (recuperate ulterior), ceea ce a determinat Belgia să construiască o capelă blindată, cu climă controlată.

O restaurare recentă în valoare de 2,2 milioane de euro a dezvăluit detalii ascunse, precum ochii umanoizi ai Mielului, stârnind un nou interes la nivel mondial.

Între 2012 și 2020, a avut loc unul dintre cele mai ambițioase proiecte de restaurare artistică din istoria modernă: conservarea meticuloasă, în valoare de 2,2 milioane de euro a Ghent Althar. Condusă de Institutul Regal pentru Patrimoniu Cultural din Belgia (KIK-IRPA), lucrarea de restaurare, care a durat opt ani, a implicat tehnologii de ultimă generație și a scos la iveală detalii uimitoare îngropate sub secole de murdărie, lacuri și vopseluri, semn al unei viziuni originale a lui Jan van Eyck, completată cu surprize tulburătoare.

Restaurarea, efectuată într-un laborator cu pereți de sticlă de la Muzeul de Arte Frumoase din Ghent, a fost transmisă publicului în direct. Echipele au folosit: fluorescență cu raze macro-X (MA-XRF), scanarea panourilor pentru a cartografia pigmenții originali. Reflectografie în infraroșu, care a scos la iveală desenele de dedesubt și modificările de compoziție. Microscopie digitală 3D, prin care s-au analizat tușele la nivel de microni. Imagistica ultravioletă care a diferențiat vopseaua originală de adaosurile ulterioare.

Toate aceste instrumente au dezvăluit tehnica de neegalat a lui Van Eyck, inclusiv utilizarea de glazuri translucide pentru a crea tonuri luminoase ale pielii și stratificarea meticuloasă de ultramarin (obținut din lapis lazuli zdrobit, mai valoros decât aurul în secolul al XV-lea).

Descoperiri șocante: Ochii „umani” ai mielului și multe altele

Revelația care a impresionat cel mai mult a fost transformarea radicală a Mielului mistic, figura centrală a altarului care îl simbolizează pe Hristos. Timp de secole, Mielul a avut ochi blânzi, ca de căprioară. Dar restauratorii au descoperit că aceasta era o suprapunere din secolul al XVI-lea, sub ea aflându-se originalul lui Van Eyck: un Miel cu ochi umanoizi care priveau intens în față, un nas drept și urechi stilizate – caracteristici descrise drept „hipnotice” și „aproape extraterestre”.

Criticii au susținut că Mielul restaurat arată „caricatural” sau „prea modern”, în timp ce susținătorii au salutat înfățișarea ca pe o întoarcere la realismul radical al lui Van Eyck.

De asemenea, după restaurare, culorile au fost revitalizate. Cerul odinioară tern a strălucit cu azurul original al lui Van Eyck, folosind lapisul lazuli afgan rar. Un turn lipsă din scena Ierusalimului ceresc a fost descoperit, modificând interpretările simetriei compoziției. Inscripții microscopice, inclusiv fraza ALS ICH CAN („Așa cum pot”), un joc de cuvinte cu numele artistului, au fost identificate pe mantia lui Adam.

Dar nu toate schimbările au fost sărbătorite. Unii istorici de artă au acuzat restauratorii de curățare excesivă, susținând că îndepărtarea tuturor straturilor de vopsea a șters straturi din istoria altarului. Apoi, teoriile conspirației s-au răspândit pe internet. Au „cenzurat” restauratorii ochii Mielului pentru a ascunde un mesaj secret? Să fi făcut modificările aluzie la locația judecătorilor drepți?

Totuși, proiectul de restaurare a redefinit înțelegerea noastră asupra inovației Renașterii din Nord. Van Eyck a folosit tempera pe bază de ouă și vopsele în ulei, demontând mitul că el a „inventat” pictura în ulei, dar demonstrându-și măiestria în tehnicile hibride. Privirea directă a mielului restaurat, altădată ascunsă, întărește tema legată de legătura divină din piesa de altar. Ochii săi cu aspect uman pot simboliza natura dublă a lui Hristos – cea divină și cea umană. De asemenea, restaurarea a coincis cu o regândire mai amplă a Belgiei față de trecutul său colonial. Unii cercetători au cerut returnarea panourilor de la Berlin ale retablului, jefuite în timpul războaielor napoleoniene.

Cel mai viral moment al restaurării – fața „nouă” a Mielului – a determinat o creștere de 300% a căutărilor pe Google pentru „Retabloul de la Gent” în 2020. KIK-IRPA (The Royal Institute for Cultural Heritage din Belgia) a profitat de acest lucru demarând Closer to Van Eyck, un portal online gratuit care oferă imagini gigapixel ale panourilor și realizând documentarul din 2020, Van Eyck: An Optical Revolution, care a atras audiențe globale prin streaming. Videoclipurile de restaurare time-lapse au adunat peste 10 milioane de vizualizări pe TikTok și Instagram.

Astăzi, piesa de altar se află într-un seif de ultimă generație, în valoare de 30 de milioane de euro, în Catedrala Sfântul Bavo din Ghent, protejată fiind de sticlă antiglonț și controale climatice. Cu toate acestea, povestea sa rămâne neterminată. Conservatorul principal al restaurării, Hélène Dubois, recunoaște: „Am răspuns la multe întrebări, dar Van Eyck încă își păstrează secretele”.

Surse:

https://www.britannica.com/story/the-most-stolen-work-of-art

https://www.bbc.com/news/world-europe-51205614

https://artsandculture.google.com/story/meet-the-most-stolen-artwork-of-all-time/DQKCAOHVxaa8Lw

https://www.bbc.com/news/world-europe-19885610

Vă mai recomandăm să citiți și:

Prânzul la iarbă verde, cel mai „scandalos” tablou al lui Manet

Portretul ascuns din tabloul Bacchus al lui Caravaggio. Un mister vechi de peste 400 de ani dezvăluit de tehnologia modernă

Primul mare furt de oiecte de artă din istorie. Tabloul luat de pirați

Radu Dogaru, românul care a furat tablouri dintr-un muzeu din Rotterdam. Mama sa ar fi ars lucrările de artă