Cum se restaurează un tablou? Radiografia operelor de artă

Restaurarea unui tablou se referă la procesul complex de conservare și reabilitare a unei lucrări de artă, având ca scop principal readucerea acesteia la o stare cât mai apropiată de original. Procesul implică o serie de etape și tehnici specializate, toate esențiale pentru a asigura integritatea fizică și estetică a picturii.

Primul pas în restaurarea oricărui tablou este evaluarea sa amănunțită – identificarea degradărilor existente, cum ar fi lacune în stratul pictural, fisuri, deteriorări ale suportului (de exemplu, lemn sau carton) și murdărie acumulată pe suprafață. Restauratorii folosesc tehnologii de ultimă oră pentru a înțelege structura operei: imagini cu lumina UV (care dezvăluie stratul de vopsea originală și intervențiile ulterioare), radiografia cu raze X (care identifică schițe subiacente, deteriorări ale țesăturii sau chiar modificări făcute de artist în timpul creației), microscopia digitală (care analizează textura picturii și starea pigmenților).

• Miuccia Prada, a treia pe lista celor mai bogați creatori de modă din lume
• Mainbocher, designerul celor mai bine îmbrăcate femei din lume

Potrivit Muzeului Național de Artă al României, peste 60% din tablourile aduse în atelierele lor au suferit intervenții neprofesioniste în trecut.

Următorul pas este curățarea: îndepărtarea secolelor de neglijență. Stratul de praf, fum de tutun sau chiar lacuri oxidate sunt înlăturate cu precizie chirurgicală, iar solvenții folosiți variază în funcție de tipul de vopsea. Pot fi solvenți polari (apă, alcool) pentru vopseluri pe bază de apă și solvenți nepolari, pentru uleiuri.

Urmează consolidarea suportului, o intervenție esențială atunci când pânza de cânepă își pierde elasticitatea din cauza umidității sau a îmbătrânirii, când suportul din lemn prezintă fisuri, urme de insecte sau degradări structurale sau când materialele au suferit daune din cauza manipulării improprii ori a condițiilor de depozitare necorespunzătoare. Procesul implică aplicarea de aditivi speciali pentru restabilirea coeziunii materialului, stabilizarea structurii fără a altera stratul pictural, protejarea împotriva degradărilor viitoare. De ce este vitală această etapă? O bază deteriorată compromite întreaga integritate a operei de artă, făcând orice altă intervenție inutilă.

Însă este retușul artă sau falsificare? Deși întrebarea este puțin cam forțată, procesul poate fi oarecum controversat. Conform Codului Deontologic al Restauratorilor, retușurile trebuie să fie reversibile și detectabile sub lumină UV, iar tehnicile prin care se realizează acest lucru includ punctajul (aplicarea culorii în puncte fine, fără a imita textura originală) și acuarele solubile pentru umplerea zonelor pierdute. Retușul poate fi aproape echivalent cu arta în sine, având în vedere faptul că o intervenție reușită și profesionist executată transformă un tablou într-o copie a lui însuși.

Tehnicile moderne au inclus, pe parcurs, imprimarea 3D, folosită pentru a recrea cadre deteriorate sau elemente decorative pierdute, inteligența artificială, care analizează modele de degradare și propune soluții de intervenție și hologramele, care permit expunerea operelor sensibile la lumină fără riscuri.

Cazuri celebre: de la dezastru la triumf

„Ecce Homo” din Borja, Spania

„Ecce Homo” este o frescă realizată de artistul spaniol Elías García Martínez în secolul al XIX-lea, aflată în prezent în biserica Sanctuarului Misericordiei din Borja, Spania. Fresca, apreciată pentru valoarea sa artistică și religioasă, reprezintă o imagine a lui Iisus Hristos purtând o coroană de spini.

În 2012, o oarecare Cecilia Giménez a devenit brusc celebră la nivel internațional după ce a restaurant fresca lui Martínez, fără a avea autorizație ori cunoștințe adecvate în conservarea artei, intervenția ei neprofesionistă ducând la o transformare drastică a imaginii originale și rezultând într-o reprezentare care a fost comparată cu un personaj caricatural. Deși mulți au considerat că „restaurarea” a distrus o lucrare de artă valoroasă, alții au văzut oportunitatea de a atrage turiști în oraș. Biserica a raportat o creștere semnificativă a vizitatorilor după incident.

„Salvator Mundi” al lui da Vinci

„Salvator Mundi”, o lucrare atribuită lui Leonardo da Vinci, este considerată una dintre cele mai valoroase opere de artă din lume, în 2017 vânzându-se pentru suma record de 450 de milioane de dolari.

„Salvator Mundi”, realizată probabil între 1499 și 1510, are o istorie complexă care implică redescoperirea și restaurarea sa ulterioară. Călătoria tabloului a început atunci când s-a crezut mult timp că este o copie a unui original pierdut, din cauza vopselei excesive și a deteriorării. Acesta a fost redescoperit în 2005 de către un grup de comercianți de artă care l-au achiziționat la o vânzare imobiliară pentru mai puțin de 10.000 de dolari, recunoscându-i valoarea potențială și autenticitatea ca operă a lui Leonardo da Vinci. În urma achiziției, pictura a fost supusă unor eforturi semnificative de restaurare menite să îi dezvăluie caracteristicile originale.

Procesul de restaurare a fost condus de Dianne Modestini, care a lucrat la pictură timp de mai mulți ani (procesul a însumat peste 450 de ore). Abordarea ei a presupus îndepărtarea cu atenție a straturilor de vopsea care ascunseseră detaliile originale. Dar restaurarea a fost întâmpinată inclusiv de controverse; în timp ce unii experți consideră că munca lui Modestini a dezvăluit cu succes intențiile lui Leonardo, alții susțin că aceasta a modificat semnificativ pictura și ar putea să nu reflecte cu exactitate ceea ce da Vinci a creat inițial. Ochii, de exemplu, au fost deosebit de problematici; Modestini însăși a recunoscut că aceștia nu au putut fi restaurați complet din cauza stării lor. După restaurare, „Salvator Mundi” a fost inclus într-o expoziție la National Gallery din Londra între 2011 și 2012. Cinci ani mai târziu, în noiembrie 2017, Christie’s a scos la licitație tabloul pentru uimitoarea sumă de 450,3 milioane de dolari, făcându-l cel mai scump tablou vândut vreodată la licitație. Cumpărătorul ar fi fost prințul Badr bin Abdullah Al Saud, acționând în numele prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.

De atunci, „Salvator Mundi” nu a mai fost expus public și este în prezent depozitat în Arabia Saudită în așteptarea expunerii într-un viitor muzeu sau centru cultural.

Restaurarea nu înseamnă întoarcerea în timp, ci oferirea unei a doua șanse. Într-o lume în care 30% din operele de artă europene sunt deteriorate din cauza poluării (Raport UNESCO, 2021), meseria restauratorului rămâne una vitală. Și dacă procesul pare complex, fiecare tablou salvat este o victorie pentru cultura noastră colectivă.

Surse:

https://www.christies.com/en/stories/salvator-mundi-timeline-c2649d575ad54e50bb64eb79f51ba10c

https://www.theguardian.com/world/2023/sep/29/monkey-christ-opera-hero-woman-spanish-fresco-cecilia-gimenez

Vă mai recomandăm să citiți și:

Dispariția tabloului Portret de tânăr, al lui Rafael. Povestea picturii pierdute în URSS

Prânzul la iarbă verde, cel mai „scandalos” tablou al lui Manet

Portretul ascuns din tabloul Bacchus al lui Caravaggio. Un mister vechi de peste 400 de ani dezvăluit de tehnologia modernă

Radu Dogaru, românul care a furat tablouri dintr-un muzeu din Rotterdam. Mama sa ar fi ars lucrările de artă