Jakob Gimpel, co-fondatorul Orchestrei Simfonice Palestiniene

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

Jakob Gimpel (1906 – 1989), un pianist aristocrat considerat mult timp unul dintre cele mai prețuite bunuri culturale din Los Angeles, după cum scria Los Angeles Times la data decesului său (12 martie 1989, la 82 de ani), a fost veteranul a sute de recitaluri susținute în întreaga lume și un academician venerat care a deținut mulți ani funcția de Distinguished Professor in Residence la Cal State Northridge.

Recitalul final, înaintea morții sale, a avut loc în 1987, la Royce Hall din UCLA, când a reușit să ducă la bun sfârșit o reprezentație, în ciuda unei mari dureri la umăr. (Suferise de mai mulți ani de artitră și probleme circulatorii).

• Se împlinesc 27 ani de la vizita celui mai îndrăgit Papă la Bucureşti. Momentul a fost…
• Inima care a bătut doar pentru România: George Enescu – trădat, uitat, dar nemuritor

„Artiștii interpreți trebuie să aibă tenacitate, anduranță și curaj”, le spunea el studenților săi, scrie latimes.com. Adesea, făcea această afirmație la doar câteva ore după ce el însuși demonstra aceste trei calități în timp ce stătea la pian într-una dintre numeroasele săli de concert pe care le-a onorat într-o carieră care a început la Viena, în 1923.

Compozitor dar și actor, cunoscut pentru Gaslight (1944) și The Mephisto Waltz (1971), Jakob Gimpel s-a născut la 16 aprilie 1906, în Lwów, Polonia (în prezent Lviv, Ucraina), într-o familie cu tradiție muzicală (tatăl său, Adolph Gimpel, a fost pianist, iar fratele, Bronislaw Gimpel, a ajuns la rândul său violonist valoros și concert maestru al Filarmonicii din Los Angeles).

Jakob Gimpel și-a început studiile de pian acasă, sub îndrumarea tatălui, înainte de a-și perfecționa talentul cu profesori renumiți precum Cornelia Tarnowska și Eduard Steuermann, „la vârsta de 8 ani”, având să declare el mai târziu, „cântam deja în fosa teatrului bunicului meu” (The Times, 1978. )

Educația lui Gimpel a fost îmbogățită mai apoi prin studiul teoriei muzicale la Viena, cu Alban Berg, o figură proeminentă a celei de-a doua școli vieneze, pregătire ce i-a oferit lui Gimpel o înțelegere profundă a complexităților muzicale care îi vor defini mai târziu performanțele.

Gimpel și-a făcut debutul profesional în 1923 cu Orchestra Concertgebouw din Viena, condusă de Pierre Monteux, debut care a marcat începutul unei cariere ilustre care s-a desfășurat în întreaga Europă. Repertoriul său a inclus lucrări ale unor compozitori precum Rachmaninov, Brahms, Beethoven și Chopin.

În 1937, a jucat un rol esențial în fondarea Orchestrei Simfonice Palestiniene alături de violonistul Bronisław Huberman, care a evoluat ulterior în Orchestra Filarmonică Israeliană.

(Inițial, Huberman a reușit să atragă aproape 80 de muzicieni din diferite orchestre prestigioase din Europa. Primul dirijor al Orchestrei Simfonice Palestiniene a fost Arturo Toscanini, care a jucat un rol esențial în stabilirea reputației sale atât pe plan local, cât și internațional. Sub conducerea lui Toscanini, Orchestra Simfonică din Palestina a câștigat recunoaștere și a contribuit la promovarea unei scene culturale vibrante în cadrul yishuv-ului (comunitatea evreiască din Israelul de dinainte de crearea statului). Mai mult, înființarea ei a avut implicații profunde pentru mulți muzicieni, oferindu-le oportunități de angajare, aceasta a salvat efectiv aproximativ 1 000 de vieți într-o perioadă în care mulți se confruntau cu un pericol iminent din cauza creșterii politicilor antisemite în Europa. Muzicienii care au imigrat și-au adus familiile cu ei, contribuind la un mediu cultural înfloritor, în ciuda condițiilor dificile din Palestina la acea vreme. În 1948, în urma înființării statului Israel, orchestra a suferit o transformare semnificativă și a fost redenumită Orchestra Filarmonicii Israeliene).

Cu toate acestea, ascensiunea nazismului în Europa a forțat mulți artiști, inclusiv pe Gimpel, să caute refugiu în altă parte. În 1938, a emigrat la New York, unde a continuat să concerteze și să predea, dar venind cu importante contribuții și la muzica de film.

A lucrat frecvent cu orchestra MGM și a apărut în mai multe filme de-a lungul anilor 1940 și 1970, interpretările sale putând fi auzite în filme clasice precum Gaslight (1944), Possessed (1947) și The Mephisto Waltz (1971). Deși de multe ori nu a fost creditat pentru munca sa în filme, contribuțiile muzicale ale lui Gimpel au adăugat profunzime la numeroase experiențe cinematografice. Una dintre aparițiile sale notabile în filme a fost în Above Suspicion (1943), unde a interpretat Concertul în Mi bemol de Liszt.

Mai mult, și-a împrumutat talentul pentru filme de animație precum Rhapsody Rabbit și Johann Mouse (în regia lui Joseph Barbera și William Hanna), câștigător al premiului Oscar, în 1953.

Pe lângă activitatea de interpret și compozitor, Gimpel și-a dedicat o mare parte din viață educației. Din 1971 până în 1986, a fost profesor rezident la California State University, Northridge (CSUN), prin filozofia sa de predare punând accentul nu doar pe abilitățile tehnice, ci și pe expresia emoțională – un principiu pe care îl considera esențial pentru orice muzician care aspiră să se conecteze cu publicul.

În semn de recunoaștere a contribuțiilor sale la muzică și educație, Gimpel a primit mai multe distincții de-a lungul vieții, inclusiv Ordinul de Merit al Germaniei de Vest, clasa întâi, pentru „serviciile deosebite ca interpret al muzicii germane” și „în semn de recunoaștere a rolului în reluarea relațiilor culturale germano-americane după război”, în 1975 primind Premiul Ben-Gurion din partea statului Israel, „pentru contribuțiile semnificative aduse muzicii și culturii, în special prin eforturile de strângere de fonduri care au sprijinit diverse inițiative culturale în Israel.”

În anii ’60 și ’70 a fost auzit mai des în Europa decât în orașul adoptiv, deși spectacolele sale aici, multe dintre ele la Ambassador Auditorium, erau în general sold out.

„Cariera lui Gimpel a coincis cu sfârșitul carierei mai multor mari pianiști, iar el și-a achitat datoria față de aceștia menționându-i adesea în interviuri. Artur Schnabel a fost primul pianist de substanță care a avut o mare carieră, spunea Gimpel. Josef Hofmann a fost un tehnician fenomenal, dar din punct de vedere muzical a avut puține de spus. Serghei Rachmaninov era orbitor. Dar nu putea cânta Beethoven.”

Jakob Gimpel a continuat să cânte și să predea până aproape în ultimul moment al vieții sale. A murit la 12 martie 1989, în Los Angeles, la vârsta de 82 de ani, dispariția sa marcând sfârșitul unei ere pentru mulți dintre cei care fuseseră atinși de măiestria lui artistică – fie prin spectacole live, fie prin înregistrări care au continuat să inspire noi ascultători mult timp după ce el a părăsit scena.

Surse:

https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1989-03-14-mn-366-story.html

https://www.imdb.com/title/tt0045937/awards/?ref_=tt_awd

https://www.nytimes.com/1989/03/15/obituaries/jakob-gimpel-a-concert-pianist-dies-at-82.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

A. R. Rahman, cel mai prolific compozitor indian de muzică de film. Câștigător a două Oscaruri pentru muzica din Slumdog Millionaire

James Horner, compozitorul celei mai vândute coloane sonore din istorie: „My heart will go on”

John Williams, compozitorul coloanelor sonoare ale unora dintre cele mai populare filme din istorie

Ennio Morricone, cel mai important compozitor de muzică de film