26 mai, Ziua Națională a Regretelor. Copiii răpiți ai Australiei: cum India a fost implicată într-un capitol uitat al Holocaustului Indigen

Puțini dintre noi care ne-am uita în calendar, am asocia 26 mai cu o zi marcantă în istorie sau ne-am gândi că are vreo legătură cu Australia. Dar și cu India. Însă, da, 26 mai marchează în Australia Ziua Națională a Regretelor, o comemorare solemnă a Generațiilor Indigene Furate – copii luați cu forța de lângă familiile lor în urma deceniilor de politici guvernamentale rasiste.

Ce legătură are India cu această situație? Mai mult decât s-ar putea crede.

• Cine este omul care ne-a arătat că Sistemul Solar este mai complex decât credeam. Unul dintre…
• Thomas Vaughan și piatra filosofală: cum un filosof și disident al epocii Cromwell a provocat știința…

Între 1910 și anii 1970, autoritățile australiene au îndepărtat sistematic copiii aborigeni și ai insulelor din strâmtoarea Torres din familiile lor, scopul fiind de a-i asimila în societatea albă, ștergându-le cultura, limba și identitatea. Acești copii – cunoscuți acum sub numele de Generațiile Furate – au fost mutați în instituții, în centre de plasament sau adoptați de familii albe. Mulți nu și-au mai văzut niciodată părinții.

Atrocitățile de atunci au persistat până acum, deoarce trauma nu s-a dizolvat cu totul. Supraviețuitorii vorbesc despre abuzuri, neglijență și o căutare permanentă a apartenenței. În 1997, un raport de referință, Bringing Them Home, a expus ororile acestor politici.

Insistăm puțin asupra acestui aspect – respectiv, raportul Bringing Them Home (1997), realizat de Comisia Australiană pentru Drepturile Omului, care a documentat mii de cazuri de suferință îngrozitoare în rândul Generațiilor Furate. Iată câteva dintre cele mai șocante descoperiri:

Copii luați cu forța, uneori prin înșelăciune sau brutalitate (mărturie stă inclusiv povestea lui Molly Craig (inspirația filmului Rabbit-Proof Fence). La 14 ani, Molly și cele două surori ale ei au fost luate din brațele mamei și trimise într-o colonie de muncă, la 1.600 km distanță. Au fugit de acolo, mergând pe jos 9 săptămâni prin deșert, urmând un gard contra câinilor, pentru a se întoarce acasă.

Copii luați din familiile lor sub pretextul „protecției”: Autoritățile le spuneau părinților că îi duc la o „școală bună”, dar îi depozitau în instituții unde erau bătuți dacă vorbeau limba maternă.

Abuzuri fizice și sexuale sistematice. La Orfelinatul Kinchela (NSW), băieții erau numiți cu numere (ex. „Băiatul 15”) și torturați. Un supraviețuitor a povestit cum era legat de un pat și bătut cu cureaua dacă încerca să vorbească în limba aborigenă. Misiunea Moore River (WA): fetele erau violate de personalul instituției. Unele au născut copii care au fost, la rândul lor, luați de stat. Experimente medicale și lipsa oricărei îngrijiri. Mai exact, copii folosiți ca „subiecți de testare”: în anii 1940, mai mulți copii aborigeni dintr-un orfelinat din Adelaide au fost infectați intenționat cu boli pentru studiul efectelor medicamentelor.

Raportul a identificat morminte neînregistrate ale copiilor care au murit de malnutriție sau din cauza unor boli tratabile. Unele familii au aflat decenii mai târziu unde sunt îngropați copiii lor.

Le-a fost, de asemenea, distrusă identitatea culturală. Copiilor li se dădeau nume creștine și li se interzicea să-și folosească numele tradiționale. Mai mult, copiii cu pielea mai deschisă erau selectați preferențial pentru adopție, în timp ce aceia mai închiși la culoare erau abandonați în instituții.

În urma tuturor acestor acțiuni, a intervenit trauma transgenerațională. Familii distruse pentru totdeauna. Mulți supraviețuitori nu și-au regăsit niciodată rudele. Sau poate doar…într-un cimitir.

Tot acest raport a semnalat că descendenții Generațiilor Furate au rate mai mari de încarcerare, suicid și alcoolism din cauza dezlipirii de comunitate.

Poate că scrise pe hârtie, efectele acelei politici nu au avut un impact atât de mare asupra mentalului cititorului, dar adevărul este că ele demonstrează cât de importante sunt, deoarece campania nu a fost doar una de „asimilare”, ci de ștergere a unei populații.

Prima celebrare a Zilei Naționale a Regretelor a avut loc la 26 mai 1997, și inițial nu a fost o inițiativă guvernamentală, ci o mișcare populară care cerea recunoaștere și scuze. Și a fost nevoie de încă un deceniu – până în 2008 – pentru ca prim-ministrul de atunci, Kevin Rudd, să prezinte scuze oficiale. Dar pentru mulți indigeni australieni, justiția rămâne incompletă.

Rolul neașteptat al Indiei în această poveste

Aici se adâncește legătura. Printre generațiile furate s-au numărat copii cu descendență mixtă – aborigeni și sud-asiatici. În cursul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, mii de indieni au emigrat în Australia, mulți ca muncitori, comercianți sau crescători de cămile. În mod firesc, unii au format relații cu indigeni australieni, rezultând copii care au devenit ținta politicilor de expulzare.

Documentele istorice sunt puține – în mod deliberat. Guvernele le-au distrus, îngreunând reunirea familiilor. Însă istoriile orale și arhivele fragmentate dezvăluie anumite cazuri.

Activiști precum Dr. Anita Heiss, o femeie Wiradjuri, de origine australiano-indiană, au subliniat modul în care identitățile multiculturale complică povestea generațiilor furate.

Și mai este și problema reconcilierii. Ziua Regretelor din Australia se referă la aflarea adevărului – ceva din care India, cu propriile istorii nerezolvate, ar putea învăța.

Dar o scuză nu înseamnă dreptate. Însă este un început. Din 2008, Australia a făcut pași mici: fonduri pentru reparații – consiliere psihologică, sprijin medical și compensații simbolice (cum ar fi cei 54 de milioane AUD alocați în 2021, pentru supraviețuitorii Generațiilor Furate și, în 2023, alocarea suplimentară de alte 75 de milioane pentru documentarea poveștilor personale), programe de reunificare a familiilor și eforturi pentru revitalizarea și păstrarea limbilor indigene. Cu toate acestea, practicile actuale arată contradicții alarmante: pe când guvernul investește în repararea trecutului, rapoartele semnalează că încă sunt cazuri în care copiii indigeni sunt în continuare îndepărtați în mod disproporționat de la casele lor. Fie pentru că evaluările serviciilor sociale nu țin suficient cont de normele culturale indigene sau din cauza sărăciei structurale – 45% dintre familiile indigene trăiesc sub pragul sărăciei, un factor cheie în intervențiile protecției copilului.

Istoria nu este limitată de geografie. Rănile generațiilor furate se propagă peste oceane, atingând vieți în moduri pe care abia începem să le înțelegem. Iar 26 mai este un memento – nu doar pentru Australia, ci pentru noi toți – că unele nedreptăți nu pot fi îngropate. Ele necesită comemorare, scuze și, cel mai important, acțiune.

Surse:

https://humanrights.gov.au/our-work/projects/bringing-them-home-report-1997

https://www.aph.gov.au/Visit_Parliament/Art/Icons/Apology_to_Australias_Indigenous_Peoples

https://www.theguardian.com/australia-news/2023/sep/10/those-kids-belong-to-somebody-elders-demand-truth-about-unmarked-aboriginal-graves

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce ar fi timpul să schimbăm definiția pentru procrastinare și regret

Cinci dintre cele mai mari jafuri din muzee. „Dacă mă iei de pe perete, vei regreta tot restul vieții tale”

Robert Redford: „Nu am regrete, am făcut tot ce mi-a stat în putință”. „Problemele pot deveni oportunități atunci când oamenii potriviți se reunesc”

Marele regret al lui Bill Gates: „Nu așteptați cât am așteptat eu!”