Christina de Markyate, femeia care a sfidat un rege pentru a-i rămâne credincioasă lui Hristos

La vârsta de 14 ani, Christina de Markyate (1097 – 1161), aparținând unei familii nobiliare din Anglia medievală, se afla în centrul unei dileme profunde: un jurământ solemn de castitate, după o vizită la St Albans Abbey, jurământ făcut în fața altarului, o lega de viața religioasă, însă familia ei o destina altei vieți – o căsătorie politică. Situația a luat o turnură dramatică atunci când Henric I, regele Angliei, cunoscut atât pentru abilitățile administrative, cât și pentru reputația de suveran cu ambiții amoroase, și-a exprimat interesul față de ea. Iar într-o epocă în care voința femeii era adesea sacrificată pe altarul alianțelor sociale, refuzul Christinei de a accepta căsătoria a declanșat un conflict care s-a întins pe parcursul unui deceniu. Atunci când fata s-a opus, se spune că părinții au târât-o până la altar, unde ar fi mușcat mâna preotului pentru a evita să spună „Da”.

Presiunile au escaladat, familia ei încercând să o forțeze să renunțe la jurământul religios prin metode brutale, inclusiv izolare, umilințe publice și violență fizică. Dar fără rezultat. Christina și-a transformat rezistența într-un gest al autonomiei spirituale într-o societate dominată de interese patriarhale care venera sfinții virgini, dar pedepsea femeile care refuzau căsătoriile impuse, confruntarea ei cu Henric I depășind statutul unei dispute personale și devenind un episod emblematic al tensiunii dintre autoritatea regală și libertatea individuală în Evul Mediu.

• Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
• Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal

După ani de abuzuri, în 1115, Christina a fugit de acasă, îmbrăcându-se în haine bărbătești pentru a scăpa de urmăritori. S-a refugiat inițial lângă un pustnic numit Alfwen, apoi a trăit patru ani într-o mansardă secretă din casa preotului Roger la Flamstead, unde și-a menținut viața de rugăciune și ascetism, supraviețuind în condiții extreme. Perioada aceasta de izolare a fost una de purificare spirituală, dar și de vulnerabilitate: lipsită de protecție oficială, Christina rămânea încă expusă amenințărilor familiei și ale suporterilor regelui Henric. Totuși, rezistența ei neclintită a atras atenția unor clerici influenți, printre care episcopul de Lincoln, Robert Bloet. Acesta, recunoscând autenticitatea jurământului ei de castitate și admirând tăria ei de caracter, a intervenit în 1118 pentru a-i asigura protecția Bisericii.

Cu statutul ei recunoscut oficial, Christina a devenit o figură respectată, iar în anii 1130, cu sprijinul abatelui Geoffrey de St Albans, a fondat o comunitate religioasă de femei la Markyate (Hertfordshire), pe care a condus-o ca prioră.

A sfătuit clerici și nobili, inclusiv pe Abbot Geoffrey, în probleme spirituale și administrative, iar viziunile mistice ale Christinei (consemnate în The Life of Christina of Markyate, scrisă de călugări de la St Albans) au consolidat reputația ei ca intermediar între lumea umană și cea divină. În următoarele două decenii, influența spirituală a Christinei asupra starețului Geoffrey a crescut semnificativ. Viziunile ei mistice au jucat chiar un rol în politica Bisericii: în timpul războiului civil dintre regele Ștefan și regina Matilda, ea l-a sfătuit pe Geoffrey să evite călătorii periculoase pentru misiuni delicate, pretinzând revelații divine care îl avertizau de primejdii. Astfel, intervenția ei a avut implicații practice în lupta pentru putere dintre coroană și cler.

Ca și semnificații istorice, moștenirile Christinei de Markyate s-au materializat prin faptul că a respins rolul tradițional de soție și mamă, alegând o cale alternativă de autoritate prin ascetism și liderat spiritual.

Deși Biserica venera virginitatea, femeile care o alegeau erau adesea pedepsite de familii sau societate. Christina a exploarat această contradicție pentru a-și legitima alegerile.

La moartea lui Geoffrey, în 1146, Christina avea aproximativ 50 de ani și era stareța unei mănăstiri benedictine înfloritoare. Impactul ei a rămas limitat: spre deosebire de Europa continentală (unde femeile mistice erau canonizate și instituționalizate), Anglia medievală nu a absorbit carisma Christinei într-un nou arhetip religios feminine. Dar cu toate acestea, a oferit o perspectivă asupra alegerilor de viață pe care le putea face o femeie cu voință puternică, precum și asupra prețului care trebuia plătit pentru aceste alegeri.

Viața Cristinei a fost transcrisă și tradusă pentru prima dată de C.H. Talbot în 1959 și revizuită de Samuel Fanous și Henrietta Leyser în 2008. Ambele ediții sunt disponibile la Oxford University Press.

Surse:

https://www.oxfordbibliographies.com/display/document/obo-9780195396584/obo-9780195396584-0253.xml

https://scholarworks.boisestate.edu/td/312/

https://amedievalwomanscompanion.com/st-christina-of-markyate/

Vă mai recomandăm să citiți și:

O biserică din Marea Britanie, sigilată de ani de zile, așteaptă A Doua Venire a lui Hristos

Hristos Mort în viziunea pictorului Andrea Mantegna. O capodoperă a realismului și controversei

Vârfuri de lance din anul 1500 înainte de Hristos, găsite pe un câmp din Teleorman

Piscina din Siloam, locul străvechi în care Iisus Hristos ar fi înfăptuit miracole