O fotografie surprinde mai mult decât un simplu moment – îngheață timpul, păstrând emoțiile, relațiile și poveștile într-un singur cadru. Dacă vă uitați la o fotografie veche cu prietenii sau cu familia, veți simți probabil un val de nostalgie, bucurie sau chiar melancolie. Aceste imagini servesc drept povestitori tăcuți, transmițând ceea ce cuvintele adesea se străduiesc să exprime.
Același principiu se aplică și în era digitală, unde emoji – pictograme mici și expresive – au revoluționat modul în care comunicăm. Acolo unde textul singur nu este suficient, un emoji bine plasat clarifică tonul, transmite sarcasm sau adaugă căldură mesajelor. Dar cum am trecut de la a ne baza doar pe cuvinte la a îmbrățișa un limbaj vizual universal? Răspunsul se află în încercarea unui inovator japonez de a face comunicarea digitală mai umană.
Înainte de emoji, existau fotografiile – capsule ale timpului care păstrează emoții. Un studiu realizat de Universitatea din California a arătat că privitul la fotografii vechi activează centrii nostalgici ai creierului, declanșând eliberarea de dopamină. Acest lucru explică de ce răsfoirea unui album poate evoca râsul, lacrimile sau chiar un sentiment de nostalgie.
Fotografiile servesc și ca înregistrări istorice. Gândiți-vă la iconica fotografie „Lunch atop a Skyscraper” (1932), în care muncitorii din construcții se așează cu dezinvoltură pe o grindă de oțel aflată la sute de metri în aer. Imaginea spune o poveste despre risc, camaraderie și spiritul uman, nefiind nevoie de o descriere suplimentară.
În mod similar, emoji-urile funcționează ca hieroglife moderne, distilând emoții complexe în simboluri simple. Dar, spre deosebire de fotografii, care păstrează trecutul, emoji-urile modelează conversații în timp real, adăugând nuanțe dialogului digital.
În 1998, Shigetaka Kurita, dezvoltator la NTT DoCoMo, principala companie de comunicații mobile din Japonia, s-a confruntat cu o provocare. Platforma de internet mobil i-mode a companiei limita mesajele la 250 de caractere – mult mai restrictivă decât textele de astăzi. Kurita și-a dat seama că integrarea imaginilor mici ar putea ajuta utilizatorii să exprime mai mult cu mai puține cuvinte.
Inspirându-se din manga (benzi desenate japoneze) și kanji (caractere chinezești utilizate în scrierea japoneză), Kurita a conceput primele 176 de emoji-uri. Acestea erau rudimentare – 18×18 pixeli – dar revoluționare. Setul său includea simboluri meteorologice, semne de circulație și fețe expresive, punând bazele lexicului digital de astăzi.
Termenul emoji provine din japoneză: e (絵, „imagine”) + moji (文字, „caracter”). Spre deosebire de emoticoane (cum ar fi 🙂 ), care sunt realizate din simbolurile tastaturii, emoji sunt imagini de sine stătătoare. Creația lui Kurita a fost primită inițial cu scepticism, dar până la începutul anilor 2000, emoji-urile s-au răspândit în întreaga Japonie.
Emoji-urile au rămas un fenomen japonez până când Apple și Google le-au luat în seamă. În 2011, Apple a integrat o tastatură emoji în iOS, iar Google i-a urmat exemplul cu Android. Brusc, aceste mici pictograme au devenit un limbaj global.
Astăzi, peste 5 miliarde de emoji sunt trimise zilnic doar pe Facebook Messenger. Cele mai populare? Emoji-ul care reprezintă fața cu lacrimi de bucurie, pe care Oxford Dictionaries l-a numit Cuvântul anului în 2015 – fiind pentru prima dată când o pictogramă a obținut acest titlu.
Cercetările de la Universitatea din Michigan au arătat că emoji-urile sporesc claritatea emoțională – textele sunt lipsite de ton vocal, făcând sarcasmul sau sinceritatea greu de detectat. Ele accelerează comunicarea – creierul procesează imaginile de 60.000 de ori mai repede decât textul, ceea ce face ca emoji-urile să fie ideale pentru mesajele rapide. Transcend barierele lingvistice – o față zâmbitoare înseamnă același lucru în Tokyo, Berlin, New York sau București.
În ciuda omniprezenței lor, emoji-urile nu sunt lipsite de dezbateri. Criticii susțin că acestea simplifică prea mult limbajul, în timp ce susținătorii lor le văd ca fiind următorul pas în evoluția lingvistică. Principalele controverse includ probleme de reprezentare – primele emoji-uri erau lipsite de diversitate, oferind doar fețe cu pielea deschisă la culoare. După ani de critici, Unicode (organizația nonprofit care supraveghează standardele emoji) a introdus modificatori ai tonului pielii în 2015. Cu toate acestea, lacunele persistă – abia în 2019 a fost adăugat un set de emoji pentru persoanele cu handicap (scaune cu rotile, membre protetice). Riscuri de interpretare greșită – același emoji poate însemna lucruri diferite în funcție de cultură. În Occident, simbolul mâinilor care se roagă înseamnă „rugăciune”, dar în Japonia semnalează „mulțumesc”. Emoji-ul piersică, inofensiv în unele contexte, poartă conotații riscante în alte părți.
Dar emoji-urile au apărut inclusiv în cazuri judiciare ca probe. În 2017, un bărbat canadian a fost amendat pentru că și-a amenințat fosta soție cu un emoji reprezentând o armă. Judecătorii consideră acum că emoji-urile fac parte din discursul juridic.
Ar putea emoji-urile să înlocuiască într-o bună zi cuvintele în întregime? Puțin probabil, dar ele vor continua să îmbunătățească modul în care comunicăm. După cum a spus chiar Kurita: „Emoji-urile nu înlocuiesc limbajul. Ele îl completează”. Cu toate acestea, putem spune că o imagine – sau un emoji – valorează cât o mie de cuvinte.
Surse:
https://edition.cnn.com/style/article/emoji-shigetaka-kurita-standards-manual/index.html
https://www.wired.com/story/guide-emoji/
Test de cultură generală. Cine a inventat înghețata?
Friedrich Froebel, omul care a inventat grădinița
Test de cultură generală. Cine a inventat berea: bărbații sau femeile?