De ce unii oameni au nevoie constantă de reasigurare în relații. Ce spune psihologia?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Sunt oameni care iubesc, dar nu se simt iubiți cu adevărat. Care primesc, dar tot le pare că nu e destul. Care analizează un mesaj de zece ori sau simt un val de neliniște atunci când partenerul întârzie să răspundă. Nu este vorba de dramatism sau de nevoi exagerate. Este un mecanism psihologic real, pe care cercetătorii îl numesc anxietate de atașament.

Cei care o trăiesc tind să caute confirmare constantă, să reacționeze emoțional mai intens și să interpreteze semnele neutre ca pe posibile respingeri. Nu o fac intenționat. E doar reacția lor automată.

• Cercetătorii au identificat două subtipuri distincte de autism
• Poți face espresso fără să fierbi apa? Oamenii de știință au găsit o potențială soluție

Cum se formează această nesiguranță

De obicei, totul pornește mai devreme. Adică din primii ani de viață. Copiii care au crescut lângă părinți imprevizibili din punct de vedere emoțional – prezenți uneori, distanți alteori, calzi după perioade lungi de răceală – au învățat că afecțiunea nu e garantată. Că trebuie câștigată și că poate dispărea fără avertisment.

Creierul învață această lecție și o duce mai departe, în relațiile adulte. Apropierea vine cu tensiune. Liniștea pare suspectă. Nevoia de reasigurare din partea partenerului devine constantă. Dar această nevoie, când e prea intensă, poate deveni ea însăși o sursă de conflict, ceea ce adâncește și mai mult nesiguranța.

Explicațiile cercetătorilor

Un studiu longitudinal realizat pe 2.057 de cupluri din Germania, publicat în Developmental Psychology și preluat de Greater Good Science Center de la UC Berkeley, a urmărit dinamica relațiilor pe parcursul a șapte ani. Cercetătorii conduși de psihologul Yoobin Park de la Universitatea din Toronto și-au pus o întrebare simplă: ce anume poate reduce anxietatea de atașament în timp, în cadrul unei relații deja existente?

Răspunsul a surprins prin cât de accesibil este: recunoașterea și aprecierea venite din partea partenerului. Persoanele cu anxietate ridicată de atașament care au simțit că partenerul le observă și le valorizează eforturile au raportat un nivel semnificativ mai scăzut al anxietății un an mai târziu. însă relația nu funcționează și invers, în sensul că reducerea anxietății nu a produs automat mai multă recunoștință din partea partenerului, ceea ce sugerează că aprecierea e cea care declanșează schimbarea, nu invers.

„Atunci când oamenii cu anxietate de atașament simt că partenerul îi apreciază, se simt mai demni și mai competenți”, explică Park. Recunoașterea transmite ceva esențial pentru cineva obișnuit să se îndoiască: ești văzut, contezi, ești valoros în această relație.

Un detaliu important din studiu: efectul s-a menținut indiferent de cât de mulțumit era, în general, fiecare cu relația. Chiar și în cupluri cu tensiuni sau nemulțumiri, aprecierea sinceră din partea partenerului a funcționat ca factor protector. Concret, asta poate însemna gesturi simple: să observi când celălalt face ceva pentru tine și să spui asta cu voce tare, să mulțumești pentru lucruri pe care altfel le consideri de la sine înțelese, să exprimi că prezența lui sau a ei contează. Lucruri mici, spuse des. Nu gesturi spectaculoase, ci prezență constantă.

Rolul stimei de sine

Anxietatea de atașament e amplificată și de felul în care ne raportăm la noi înșine. Cel care are nevoie de confirmare externă pentru a se simți bine în propria piele va resimți mai acut orice tăcere a partenerului, orice răceală de o zi, orice semn de retragere. Atenția rară a celuilalt pare mai prețioasă tocmai pentru că a fost așteptată și nu pentru că e mai valoroasă în sine.

Experiențele timpurii lasă urme în felul în care interpretăm relațiile. Dar urmele nu sunt veșnice. Pot fi înțelese, iar cu timpul și cu suficientă siguranță venită din partea celuilalt, se pot șterge încet.

Cum poate fi gestionată

Terapia oferă instrumentele cele mai solide pentru a lucra cu anxietatea de atașament. Dar studiul lui Park arată că relația în sine poate fi un context de vindecare, dacă partenerul e prezent, consecvent și capabil să exprime recunoștință real.

În afara terapiei, un prim pas util este să te uiți la cum te simți în mod repetat în relație, nu doar la incidente izolate. Ești în alertă mai tot timpul? Te surprinzi că îți cauți dovezi că ești iubit? Că îi justifici comportamentul înainte ca el sau ea să spună ceva? Acestea sunt semne că anxietatea conduce, nu tu.

Al doilea pas e să înveți să tolerezi momentele de incertitudine fără să le umpli imediat cu interpretări. Când nu ai primit răspuns și mintea începe să construiască scenarii de genul „poate e supărat, poate am greșit ceva, poate mâine va fi altfel”, încearcă să o oprești acolo. Gândurile acestea nu sunt neapărat false, dar nu te ajută. Îți ocupă mintea cu o conversație care nu a avut loc și cu un final pe care nimeni nu îl știe încă.

Pentru cei care sunt partenerul cuiva cu anxietate de atașament, cercetarea oferă un răspuns direct: aprecierea exprimată sincer și des contează mai mult decât orice conversație despre „ce nu merge”. Asta poate suna simplu: „am observat ce ai făcut pentru mine și îți mulțumesc”, „mă bucur că ești aici”, „contează mult pentru mine ce faci”. Pentru cineva obișnuit să se îndoiască, toate acestea auzite în mod repetat, schimbă ceva real. Mulți presupun că partenerul știe deja ce simțim. Problema e că persoana cu anxietate de atașament are nevoie să audă asta, nu să ghicească.

Știați că?

Persoanele cu anxietate de atașament tind să perceapă ambiguitatea (mesaje scurte, întârzieri) ca semn de respingere, chiar și atunci când nu există un pericol real.

Notă privind informațiile: Datele și explicațiile din acest articol au fost verificate în aprilie 2026, pe baza literaturii de psihologie relațională și comportamentală.

Surse:

https://greatergood.berkeley.edu/article/item/one_way_your_partner_can_calm_your_attachment_anxiety

https://doi.org/10.1037/dev0000830

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30702317/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum ne dereglează Inteligența Artificială relațiile cu alți oameni?

Cum ne poate „strica” Inteligența Artificială relațiile personale și profesionale?

Teama de a nu rata „pe cineva mai bun”. Relațiile moderne, între libertate, vulnerabilitate și căutarea sensului

Iubiri care au schimbat istoria. Relațiile controversate ale liderilor care au influențat imperii