Gladiatorii – eroii amfiteatrelor romane

Publicat: 25.04.2008
Cu siguranta ca astazi, ideea unei lupte pe viata si pe moarte in fata unui public entuziast, ar parea un act de neconceput pentru cei mai multi dintre noi. Si totusi, se spune ca in urma cu aproape doua milenii, in chiar inima Romei antice, imperiul care avea sa puna bazele civilizatiei moderne, astfel de spectacole socante reprezentau o realitate cotidiana. Cat adevar exista, insa, in aceste afirmatii si cine au fost in realitate razboinicii arenelor romane, va invitam sa descoperiti in cele ce urmeaza.

Tipuri de gladiatori si momente speciale ale jocurilor
Daca initial gladiatorii luptau cu armele cu care fusesera obisnuiti de-a lungul vietii, in lupte surde si, eventual, putin spectaculoase, evenimentele din amfiteatrele romane deveneau, cu timpul, din ce in ce mai rafinate. Jocurile reprezentau batalii celebre sau reproduceau scene importante din mitologie. Astfel, aveau sa apara categoriile renumite de gladiatori care vor ramane in istorie datorita costumelor, armelor si tacticilor folosite.

Murmillo/Myrmillo – Acestia erau poate cei mai cunoscuti si mai apreciati gladiatori. In general, fostii cetateni romani care renuntasera la libertate, avea dreptul de a fi un astfel de razboinic. Simbolizand luptatorul gal, Murmillo era dotat cu un coif impodobit cu imaginea unui peste, cu un scut asemanator cu cele folosite de legionari, o sabie scurta (gladius), precum si cu aparatori de lana sau metal ale mainilor (manica) si ale picioarelor. Principalii lor oponenti erau tracii (Thraces) sau samnitii (Hoplomachi).

Retiarii – Imagine clasica a gladiatorului, Retiarius folosea in lupta tridentul, un pumnal si o plasa cu care incerca sa isi imobilizeze oponentul. Acesta nu beneficia de armura, exceptie facand o aparatoare ce ii acoperea tot bratul stang, o centura lata si, ocazional, un scut special creat pentru a proteja umarul si fata luptatorului.

Thraces – Reprezentand temutii luptatori traci, gladiatorii cu acest nume se deosebeau de ceilalti prin coiful larg impodobit cu un grifon, scutul mic si rotund, precum si celebrul cutit dacic, inconvoiat (sica) pe care era antrenat sa il foloseasca pentru a lovi pe deasupra scuturilor uriase ale altor oponenti.

Secutores – Clasa relativ tarzie de luptator, o aparenta combinatie inte Murmillo si Retiarius, Secutores era dotat cu aceeasi armura ca si Murmillo, mai putin coiful care era perfect rotund, proiectat astfel pentru a evita atacurile cu plasa a Retiariilor. Coiful ii acoperea intreaga fata, lasand doar doua deschizaturi in dreptul ochilor, protejandu-l de loviturile de trident in zona fetei.

Bestiarii – Deosebit de apreciati in arena, Bestiarii erau acei gladiatori special antrenati pentru a infrunta animalele salbatice. Initial, acestia erau reprezentati de condamnati la moarte, care erau trimisi neinarmati in fata multimii, cu sanse minime de supravietuire. Dat fiind faptul ca unii dintre ei reuseau chiar si asa sa ucida salbaticiunile, Bestiarii au devenit in timp unii dintre cei mai bine pregatiti gladiatori. Inarmati cu sulite lungi si armuri de protectie, acestia erau capabili sa ucida orice animal ar fi infruntat in timpul spectacolelor.

Dimachaerus – Termenul desemna un gen de gladiator ce folosea un stil de lupta dificil dar foarte apreciat de public, asa numitul stil cipriot. Acesta era protejat de un coif si de o”manica” si avea dreptul sa foloseasca doua sabii, cate una in fiecare mana.

Andabatae
– Putine se stiu despre gladiatorii numiti Andabatae. Din putinele informatii care au supravietuit timpului, acestia luptau calare, purtand insa coifuri care le acopereau in totalitate fata. Incapabili sa isi vada adversarii, Andabatii se ghidau numai dupa strigatele multimii sau dupa zgomotele produse de adversar.

Pe langa acestia, puteau fi vazuti in amfiteatrele romane: Laquerarii – gladiatori asemanatori Retiariilor, care foloseau un lasou in locul plasei, Sagittariiarcasi calare, asemanatori scitilor din nordul Marii Negre, Scissores – luptatori inarmati cu o sabie cu doua lame, asemanatoare cu o foarfeca, Essedari – razboinici ce conduceau care de lupta, inspirati probabil din razboaiele pe care Roma le purtase cu celtii din Britania, sau Rudiarii – gladiatori ce isi castigasera libertatea dar alesesera sa lupte in continuare.

Una dintre atractiile jocurilor de gladiatori o reprezenta lupta dintre femei razboinice. Istoricul roman Suetonius pomeneste in „Vietile celor douasprezece Cezari” de impresia placuta pe care o lasasera asemenea competitoare asupra imparatului Domitian. Conform acestuia, luptatoarele nu erau protejate de armuri si, in general, erau obligate sa lupte cu pieptul dezvelit, indiferent de tipul gladiatorului pe care il reprezentau.

Un moment mai putin gustat de catre publicul roman se pare ca era acela in care erau executati condamnatii la moarte. Acestia erau aruncati in arena fara arme sau armuri si era siliti sa infrunte unul sau doua animale salbatice. In rarele cazuri in care victima reusea sa isi doboare oponentii, alte salbaticiuni erau asmutite asupra sa pana in momentul in care sentinta era indeplinita. Astfel de „insertii” in programul evenimentelor aveau loc, in special, la mijlocul zilei, atunci cand spectatorii alegeau sa mearga la masa, inainte de jocurile nocturne. Exista, pe atunci, conceptia ca vizionarea scenelor de executie poate strica pofta de mancare. Un impatimit al acestor imagini socante era imparatul Claudius, cel care si-a atras reprosurile vehemente ale multimii datorita pasiunii sale.

Si pentru ca orice spectacol trebuia sa aiba si partile lui amuzante, o noua categorie de gladiatori, Retiarius Tunicatus, a fost introdusa in programe. Acestia mai erau numiti si effeminate si, erau reprezentati de luptatori homosexuali, echipati la fel ca Retiarii, cu exceptia faptului ca purtau o tunica distincta. Un mare scandal a cuprins Roma atunci cand Cassius Grachus, un aristocrat din nobila familiei a Grachilor a ales sa lupte voluntar ca Retiarus Tunicatus. Acesta nu numai ca se casatorise cu un alt gladiator, dar a si participat la lupte purtand un coif conic, impodobit cu dantele si panglici multicolore.
FACTS

  • Imaginea gladiatorului in timpurile moderne s-a dovedit de multe ori una departe de realitatea istorica. Imaginati de catre istorici drept niste razboinici impunatori, asemanatori atletilor antici, gladiatorii erau, in fapt, niste barbati corpolenti, cu un strat adipos destul de dezvoltat, pe care il mentineau prin dieta bogata in grasimi si cereale. Stratul abundent de grasime avea rolul de a atenua efectul loviturilor ce se puteau dovedi letale.
  • Daca initial amfiteatrele erau construite din lemn si nu prezentau o siguranta prea mare pentru spectatori, Colloseum-ul avea sa fie cea mai impunatoare cladire ridicata vreodata cu scopul de a gazdui jocurile de gladiatori. Inceput in anul 73 e.n. din ordinul imparatului Vespasian, edificiul va fi finalizat in anul 80 e.n., sub domnia lui Titus, fiul lui Vespasian. Istoricii spun ca, desi avea o capacitate de 50.000 de locuri, Colloseum-ul putea cuprinde usor pana la 80.000 de spectatori.
  • Una dintre atractiile Colloseumului o reprezenta spectacolul numit Naumachia. Impozanta cladire era inundata, permitand desfasurarea unor veritabile batalii navale. Printre corabii erau eliberati si crocodili, astfel incat, gladiatorii sa nu fie tentati sa se arunce in apa pentru a evita luptele.
  • Desi conceptia generala esta ca gladiatorii erau ucisi in fata multimii, dovezile arheologice contrazic aceasta credinta. Se pare ca, in realitate, luptatorii raniti grav sau cei care agonizau, erau purtati intr-o incapere speciala unde erau executati de catre un barbat ce il intruchipa pe Pluto, zeul Infernului. In conceptia romanilor, o metoda „umana” de a ucide un gladiator era aceea de a-l lovi puternic in tampla cu un ciocan. Moartea era aproape instantanee, iar organizatorii si spectatorii evitau momentul neplacut al agoniei victimei.
  • O alta idee preconceputa despre gladiatori este aceea ca trupurile celor decedati erau folosite ca hrana pentru animalele salbatice ce urmau sa intre in arena. De fapt, in toata istoria Romei nu exista decat o singura mentiune despre o asemenea intamplare. Conform istoricului Suetonius, imparatul Caligula, infuriat din cauza slabei reprezentatii a unor competitori a ordonat ca toate cadavrele sa fie aruncate salbaticiunilor.
  • O conceptie destul de raspandita despre etimologia termenului de gladiator este aceea ca numele ar deriva din gladius, cuvant ce desemna sabia scurta folosita atat de legionari cat si de unii gladiatori. Se pare ca, mai degraba, denumirea luptatorilor ar veni de la un alt inteles al gladius-ului care, in argoul latin, desemna organul sexual barbatesc, simbol al masculinitatii, fertilitatii si al curajului in acea perioada.
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase