Istorie cu parfum de cafea

Mai concret, un anume Kaldi (sau, dupa alta grafie, Khalid) a remarcat ca, in mod aparent straniu, caprele sale devin din cale-afara de jucause dupa ce mananca boabele rosiatice ale unui arbust oarecare ce crestea pe platourile inalte, specifice estului Africii. Caprarul a gustat el insusi boabele, constatand aceleasi efecte.

Binedispus excesiv, a comunicat si altora descoperirea sa, fapt pentru care arbustul de cafea a inceput sa fie cultivat intensiv in toate zonele locuite de arabi, care au rafinat progresiv procesul de consum, dupa ce au prajit si au fiert pudra astfel obtinuta. Rezultatul a fost potiunea magica numita qahwa, folosita mai intai de calugari si de alti clerici, care, cu ajutorul ei, puteau ramane treji in timpul indelungilor rugaciuni islamice din perioada Ramadanului.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Singura abatere de la versiunea oficiala a genezei cafelei o reprezinta povestea arabului yemenit Omar, care, izgonit in desert de tribul sau, a supravietuit mancand fructele fierte ale unui arbust necunoscut. Cum, in apropiere, se gasea orasul Meca, considerat sfant de catre mahomedani, faptul a fost considerat o minune, un semn divin.

Totusi, initial, unii lideri religiosi au acuzat cafeaua ca fiind un elixir necurat, ce confera puteri diavolesti, numai ca, sub presiunea consumului curent si in curs de extindere in randul castelor dominante, si-au modificat radical conceptia, binecuvantand „darul dumnezeiesc“. Similar, cateva secole mai tarziu, unii credinciosi italieni fanatici i-au cerut papei Clement al VII-lea sa interzica, prin edict, consumul cafelei, numai ca suveranul pontif a vrut mai intai sa deguste personal licoarea „demonica“, dupa care a conchis apoftegmatic: „Aceasta bautura este atat de delicioasa, incat ar fi un pacat sa-i lasam doar pe necredinciosi sa se bucure de ea!“

In anul 1511, s-a consumat ultima tentativa de opozitie administrativa oficiala, atunci cand Khair Beg, coruptul guvernator al Meccai, a incercat sa impuna o lege prin care consumul de cafea era interzis si aspru pedepsit, intrucat despotul oriental se temea ca, sub influenta euforica a cafelei, supusii sai s-ar fi putut rascula impotriva sa. Reclamat la sultan, acesta din urma a fost mai mult decat indignat, poruncind nici mai mult nici mai putin decat descapatanarea inamicului cafelei.

Pe filiera araba, bautura a devenit populara si la curtea otomana, prima cafenea – Kiva Han – deschizandu-se la Constantinopol in 1475. Curand, legea turceasca permitea unei femei sa divorteze de sotul ei daca acesta nu reusea sa-i furnizeze doza zilnica de cafea.