Umbra ciresului inflorit

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Orientalist fiind, am descoperit relativ tarziu conceptul Feng-shui. Prin 1978, revista Secolul XX m-a solicitat sa scriu un articol despre gradinile japoneze. Desi rafinamentul lor compozitional ma fascina optic, abia dupa ce m-am documentat o vreme am descoperit importanta factorului Feng-shui in alcatuirea armoniei dintre stanci, ape, nisipuri si plante. Mi-am adus aminte atunci de o parabola zen: „Inainte sa studiez zen-ul, credeam ca muntii sunt munti, iar apele sunt ape.

Dupa ce cunoasterea mea s-a aprofundat, am descoperit ca muntii nu mai sunt munti, iar apele nu mai sunt ape. Acum, insa, cand cunoasterea mea a atins perfectiunea, am inteles ca muntii sunt intr-adevar munti, iar apele – ape.“ Sesizand sensul profund al acestor vorbe, am avut si eu dupa aceea revelatia ca, de la arta ceaiului pana la pictura haboku, conceptul Feng-shui este prezent peste tot si ca tehnica de mancie a Yi Jing-ului, paradoxurile din cartea lui Zhuang Zi si multe dintre koan-urile zen sunt aplicabile in Feng-shui. Insa, aducandu-mi aminte de Lao Zi, care spunea ca atunci „Cand frumosul este perceput ca frumusete, deja exista uratul; Cand binele este perceput ca bunatate deja exista raul“, am inteles ca in Feng-shui conceptul dominant este echilibrul, adica raportul dintre Yin si Yang.

• Jason Statham: actor limitat sau ultimul star autentic de acțiune? Cum a construit un fost vânzător…
• Sindromul Paris. De ce unii turiști ajung să aibă atacuri de panică, halucinații și episoade severe…

Mai tarziu, in antologia Zenrin Kushu, compilata de Toyo Eicho pe la anul 1500, am gasit urmatorul distih care m-a iluminat: „Arborii intrupeaza vantul,/Valurile intrupeaza forta lunii“. Asadar, adesea, realitatea este intruparea unei misterioase forte ascunse, a unui fel de deus otiosus. Ajuns in Japonia, dupa ce am vizitat minunatele gradini din Kyoto, m-am oprit cu niste prieteni din partea locului la o cupa de sake. Le-am povestit cum, in imaginatia mea, a aparut un pictor din Evul Mediu care a fost atat de impresionat de umbra unui cires inflorit, ce cadea intr-o dupa-amiaza de primavara pe peretele de hartie al casei unde locuia, incat s-a decis ca a doua zi, la aceeasi ora, sa incerce sa o copieze.

De dimineata, si-a pregatit pensulele si a frecat o mare cantitate de tus pentru linii si laviuri. Dar, in dupa-amiaza aceea, umbra cadea deja altfel, florile de cires se mai scuturasera din cauza vantului, iar imaginea de pe perete nu mai semana nici pe departe cu minunea din ziua precedenta. A incercat sa o recompuna din memorie, dar nu a reusit. Apoi, dandu-si seama ca nu va putea niciodata sa picteze ceva atat de desavarsit, s-a gandit sa abandoneze pictura, dar prietenii l-au convins sa renunte la aceasta pornire pripita, astfel incat, dorind parca sa-si mai acorde o sansa, s-a decis sa astepte rabdator anul urmator, sperand ca din nou, la aceeasi data, miraculoasa umbra se va repeta.

Cum nu suporta sa stea pe loc timp de un an, a pornit intr-o calatorie de pelerinaj in sudul Japoniei. La scurt timp insa, a izbucnit Razboiul Onin, iar el a fost retinut ca ostatic de un senior local si cu greu, dupa mai bine de zece ani, a reusit, ostenit si bolnav, sa ajunga din nou acasa. Spre marea sa surpriza, chiar in clipa cand a intrat in locuinta, a zarit pe peretele casei umbra ciresului inflorit. Cum nu avea la indemana ustensilele de pictat, a ramas pana spre seara in contemplarea minunii, iar cand lumina a scazut si a inceput ploaia, s-a dus sa se culce. Abia a doua zi a aflat ca pomul se uscase si ca fusese taiat cu mai multi ani in urma.