Prima pagină Descopera in Romania

Calatorie printre anotimpuri

Lucian Vasilescu 05.15.2007 | ● Vizualizări: 334
Calatorie printre anotimpuri     Calatorie printre anotimpuri + zoom
Galerie foto (25)

Din capul locului, am sa spun ca sunt un vrajmas al patetismelor. Cu atat mai mult al abordarii in cheie pate­ti­ca a sentimentului national si a istoriei.

Imi repugna zbarnaielile patriotarde si privesc cel mult cu amuzament la zbaterea isterica a sustinatorilor protocronismului romanesc. Nu cred ca avem „cea mai frumoasa tara“ – stiu, insa, ca avem o tara frumoasa. Nu imbratisez nici ideea ca locuitorii actualului teritoriu al Romaniei ar fi urmasii celei mai mari si mai evoluate civilizatii antice, care ar fi inventat, printre altele, scrisul – stiu, insa, ca avem suficient de multa istorie, incat nu se cuvine s-o fardam excesiv. Un zid parasit… In fine, din dor de Ceahlau, am pornit catre dansul.

Iar drumul, ca orice calatorie, a fost la fel de interesant ca si tinta sa. Piatra Neamt urma sa fie prima oprire, dar n-a fost asa. Cu vreo 20 de kilometri inainte de a ajunge in oras, am zarit, in camp, o ruina. Ctitorita la 1627, Manastirea Buciulesti a fost surpata in secolul al XIX-lea de apa Bistritei si asa a ramas pana astazi. Zidurile ei betege sunt acum adapost pentru ciori. Dar lucrurile au sa se schimbe cat de curand. Marea de la poalele muntelui Orasul Piatra Neamt este atestat documentar din secolul al XIV-lea. In a doua jumatate a domniei sale, Stefan cel Mare a ridicat aici o Curte Domneasca.

In actualul centru istoric al orasului, Turnul-clopotnita si Biserica Sf. Ioan, ctitorie a Domnului Moldovei, inca masoara scurgerea timpului. Din Bicaz, la mai putin de 20 de kilometri vest de Piatra Neamt, „izvoraste“ drumul de pe marginea lacului de acumulare al hidrocen­tralei cu acelasi nume. Lacul Izvorul Munte­lui este cel mai mare lac artificial din tara (33 de kilo­metri patrati), format prin acu­mu­larea apelor Bistritei in spatele unui baraj inalt de 127 si lung de 435 de metri.

Din pricina lacului, in preajma a luat nastere un ecosistem unic. De sus, de pe baraj, privind inspre apa, simti energia unei colosale forte bine stapanite; privind in cealalta parte, ai reve­latia abisului, a golului fara de sfarsit. Iar la „coada lacului“ pandeste Ceah­laul. Si inca mai sus, pe munte, sunt locuri despre a caror frumusete cel mai bine pot povesti ochii celor care le-au vazut. In preajma unei povesti Intemeiata probabil intre secolele al XI-lea si al XII-lea, Manastirii Neamt i se ridica prima biserica din piatra de catre Petru Musat (1375-1391).

Distrusa de cutremurul de la 1471, biserica a fost recon­struita de Stefan cel Mare, la 1497. Dupa atatea sute de ani de rugaciune neintrerupta, spatiul din preajma lacasului a capatat atributele sacralitatii: frumusete, simplitate, putere de a zidi in suflete puterea. Aici, la Manastirea Neamt, in bolnita acesteia, a indurat Eminescu o parte din calvarul bolii sale.

Apoi a murit, in Bucurestiul care i-a subrezit sanatatea, dar de care nu a avut puterea a se desprinde, in sanatoriul doctorului Sutu, pe strada Plantelor. Strada aceasta, cladirea si grilajul de la intrare mai sunt si astazi. Bolnita de la Manastirea Neamt nu mai este. Putin mai la sud de Manastirea Neamt este Varatecul. Manastire de maici si locul unde s-a retras, dupa moartea lui Eminescu, Veronica Micle.


Si tot aici, la doar doua luni de la disparitia poetului, s-a stins din viata si Veronica. Povestea celor doi, paradigmatica lor poveste de iubire, fascineaza inca memoria colectiva. Eminescu si Veronica s-au nascut in 1850 si s-au dus la cele vesnice la 1889. S-ar putea sa fie doar o coincidenta, dar s-ar putea sa fie un memento: Dumnezeu, se stie, i-a facut pe oameni pereche.

Iarna din miezul primaverii Iesirea din Moldova, spre Ardeal, prin Cheile Bicazului, ofera calatorului posibilitatea de a se confrunta cu propria minuscula dimensiune cosmica, servita la pachet cu o impresionanta lectie de tenacitate: si daca te-ai plimba cu macaraua prin Cheile Bicazului, tot te-ai simti un biet pigmeu in defileul sapat in stanca, zile, ani, secole si milenii in sir, de un rau pe care aproape ca l-ai putea sari cu pasul. Adevarata putere este a celui care crede cu tarie ca va invinge.

Adevarata putere este a celui care crede. Sentimentul halucinant al trecerii dintr-o regiune (o lume) in alta, al tranzitiei, al transformarii este ceea ce-ti ofera Cheile Bicazului. Spusa altfel, lectia metamorfozei am primit-o si la trecerea din Bucovina in Maramures, prin Pasul Prislop. Vom merge impreuna si acolo, intr-unul dintre numerele urmatoare ale revistei.

Acum, strabatand la sfarsit de martie Cheile Bicazului, am avut privilegiul de a trece si dintr-un anotimp intr-altul: din primavara Moldovei in iarna Carpatilor, apoi, peste doar cateva ceasuri, intr-o alta primavara, a Ardealului. Dar pana acolo am mai poposit o vreme pe apa inghetata bocna a Lacului Rosu. Cand, la 1837, s-au despicat si s-au pravalit muntii la vale, stancile au barat cursul raului Bicaz, care s-a umflat pana ce a acoperit cu apele sale o padure, apoi a gasit o cale de a-si continua drumul.

Varfurile brazilor scufundati acum aproape 200 de ani inca mai zgarie luciul apei. Cu imaginea unui pustiu de gheata stra­puns de crestetele copacilor se incheie aceasta calatorie. Descopera in Romania continua. In fiecare numar al revistei. Epilog Peste putina vreme va veni vara, anotimpul concediilor. Inainte de a decide unde veti merge, indraznesc sa va sugerez sa luati in calcul si o destinatie „exotica“ mai putin cunoscuta. Ganditi-va ca ati putea calatori prin Romania. S-ar putea sa va priasca. Sau nu. Oricum, ati putea incerca.

Foto: Adrian Stoicoviciu, Stefan Petrescu

EXPERTS


"Ci tu ramai in floare la luna lui April…"
Veronica Micle s-a nascut la 22 aprilie 1850 si a trait pana la 4 august 1889, aceste doua repere ale vietii sale pamantesti fiind foarte apropiate de anii si de zodiile care au guvernat viata lui Eminescu. Relatia de dragoste dintre cei doi a fost reconstituita tarziu, mult prea tarziu, din amintirile altora, din scrisorile care „le-au scapat printre degete“ urmasilor, din interpretari succesive.

Mitul iubirii lor, singurul care conteaza cu adevarat, ne dezvaluie o relatie emblematica pentru toate timpurile romanesti – cele trecute si cele viitoare. Cele cateva date certe care hranesc acest mit cu timp istoric propriu-zis sunt urmatoarele: Veronica se marita la 14 ani, in 1864, cu profesorul Stefan Micle. La 16 ani are primul copil, iar la 18 – pe al doilea. In 1874, Eminescu vine la Iasi si depune juramantul (ca director al Bibliotecii Universitare) in fata rectorului Stefan Micle. S-a spus si se intretine impresia ca Stefan Micle era un batran uracios.

Nascut la 1820, Micle avea 44 de ani cand s-a casatorit cu Veronica, era un barbat chipes, inteligent si energic. In 1879, la doar 59 de ani, Stefan Micle moare in urma unei banale raceli, dobandite in timpul unei vanatori de rate salbatice. In 1876, Eminescu o cere pe Veronica in casatorie, conjurand-o sa divorteze – dar ea il refuza cu blandete. Mai tarziu, in 1880, Veronica ii cere lui Eminescu s-o ia in casatorie – si este randul lui sa refuze, la fel de bland: intre cei doi se interpuneau chestiuni materiale ce-i pareau poetului a fi insurmontabile.

Relatia dintre cei doi a fost atat de vie, incat a devenit mit in chiar timpul vietii lor. Dupa moartea celor doi indragostiti, o mare de adversitate a incercat sa stearga mitul, ca si cum acesta ar fi fost desenat pe nisip. Dar nu: povestea lor era incrustata intr-un tarm de marmura lina, pe care valurile timpului n-au putut-o sterge.

Tag-uri: Calatorie | anotimpuri