Oamenii de ştiinţă au rezolvat „enigma homosexualităţii”

Expresia genelor – adică modul în care se manifestă acţiunea lor, efectul lor în ceea ce priveşte trăsăturile morfologice, comportamentale, fiziologice etc. – poate fi modificată de anumiţi „comutatori” genetici, numiţi epi-marks, care activează sau dezactivează temporar genele. Epigenetica nu implică schimbări ale secvenţei de ADN – adică mutaţii propriu-zise – ci doar mici modificări ale compoziţiei unor molecule din structura genei (de exemplu prin adăugarea unor grupări metil). Aceste modificări mici au însă efecte foarte ample, putând schimba expresia unei anumite gene.

Un studiu care explorează aspectul epigenetic al apariţiei homosexualităţii umane a fost publicat recent în The Quarterly Review of Biology, avându-i ca autori pe Sergey Gavrilets, director al National Institute for Mathematical and Biological Synthesis (NIMBioS) şi profesor la Universitatea Tennessee – Knoxville, William Rice, profesor la Universitatea California – Santa Barbara, şi Urban Friberg, profesor Universitatea din Uppsala, Suedia.

• Cel mai nou film al lui James Cameron este lider în box office-ul mondial
• Opțiune de taxare mai ieftină pentru călătorii scurte, introdusă în Bulgaria din 2026

Studiul lor arată că un număr de epi-marks legaţi de sex, care în mod normal nu sunt transmişi ereditar (nu trec de la părinţi la urmaşi), ci sunt eliminaţi, pot duce la homosexualitate în cazurile în care nu are loc acest proces de eliminare; în aceste cazuri,  respectivii epi-marks pot fi transmişi de la o generaţie la alta,  trecând de la tată la fiică şi de la mamă la fiu.

Studii anterioare arătaseră că homosexualitatea are o componentă genetică, în unele familii apărând cu o frecvenţă mai mare decât în altele, ceea ce sugerează existenţa unor factori ereditari în determinarea orientării sexuale. Totuşi, nu a fost descoperită nicio genă majoră asociată cu homosexualitatea, făcând astfel din acest fenomen o adevărată enigmă biologică pentru oamenii de ştiinţă.

În acest nou studiu, autorii au îmbinat informaţiile oferite de teoriile evoluţiei cu recentele progrese în cunoaşterea reglării moleculare a expresiei genelor şi a dezvoltării sexuale, obţinând un model matematic şi biologic care scoate în eviedenţă rolul epigeneticii în apariţia homosexualităţii.

Aşa-numiţii epi-marks constituie un „strat” suplimentar de informaţie adăugat structurii noastre genetice, pentru a controla expresia genelor. Genele conţin instrucţiunile de funcţionare, dar epi-marks controlează modul în care sunt urmate aceste instrucţiuni: când, unde şi în ce măsură o anumită genă se exprimă în cursul dezvoltării.

Aceşti epi-marks sunt, în mod obişnuit, creaţi la fiecare generaţie, nu moşteniţi, dar cercetări recente demnstrează că, în unele cazuri, ei pot trece de la o generaţie la alta şi astfel pot contribui la similarităţi între persoanele înrudite, imitând efectul genelor comune.

Anumiţi epi-marks legaţi de sex, produşi în perioada de început a dezvoltării fetale, protejează embrionii de ambele sexe de efectele variaţiilor considerabile ale nivelului de testosteron din corpul mamei, variaţii care au loc în mod natural în cursul sarcinii. (Organismul femeilor produce şi el, în mod normal, testosteron, în cantităţi mult mai mici însă decât organismul masculin.) Astfel, aceşti epi-marks specifici împiedică feţii de sex feminin să fie masculinizaţi în cazul în care au de-a face cu niveluri de testosteron anormal de mari şi protejeză feţii de sex masculin de efeminare, în cazul contrar.

Diferiţi epi-marks protejează diferite caracteristici ale corpului de masculinizare sau efeminare: unii afectează organele genitale, alţii identitatea sexuală, alţii orientarea sexuală (preferinţa pentru un partener de un anumit sex).

În rarele cazuri în care aceşti epi-marks sunt transmişi de la o generaţie la alta, de la taţi la fiice sau de la mame la fii, ei pot produce efecte inverse, precum feminizarea unor trăsături la băieţi (iar orientarea sexuală poate fi una dintre aceste trăsături) şi, în mod similar, masculinizarea unor caracteristici ale fetelor.

Aceste descoperiri rezolvă „enigma” evolutivă a homosexualităţii, arătând că anumiţi epi-marks implicaţi în dezvoltarea sexuală şi care, în mod normal, i-au protejat pe părinţi de variaţiile nivelului hormonilor sexuali în perioada fetală (când aceste persoane, viitorii părinţi, erau în etapa vieţii intrauterine) pot, uneori, să fie transmişi generaţiei următoare şi să determine apariţia homosexualităţii la copiii de sex opus ai acestor părinţi.

„Transmiterea unor epi-marks, antagonişti sub aspect sexual, de la o generaţie la alta este cel mai plauzibil mecanism evolutiv al fenomenului homosexualităţii umane”, afirmă Sergey Gavrilets, unul dintre autorii studiului.

Sursa: Science Daily