Poate rasa să dicteze comportamentul câinelui tău?

Vanessa Woods, un cercetător de la Universitatea Duke şi autoarea bestsellerului „The Genius of Dogs” a creat site-ul Dognition cu scopul de a afla răspunsul la acest tip de întrebări. 

Unul dintre motivele pentru care oamenilor de ştiinţă le este atât de greu să demonstreze ştiinţific diferenţele între rase este acela că rasele, în sine, sunt noi. Câinii şi lupii s-au despărţit unii de alţii acum aproximativ 15.000 – 40.000, motiv pentru care ADN-ul lor diferă doar cu 0,04%. Majoritatea raselor actuale au mai puţin de 150 de ani. Ideea cu rasele a fost lansată de englezii din clasa de mijloc din epoca victoriana. Înainte de acest moment se punea accentul pe ceea ce putea face un câine şi nu pe aspectul său. Astfel, orice câine care putea vâna era un harrier, câinele de dimensiuni mici care accepta să stea în braţe era un spaniel, iar câinele mare care intimida era numit mastif. 

• „Ne e dor de tine, Dichi!”. 4 ani de la moartea marelui actor Ion Dichiseanu |…
• Mulți tineri ar prefera să trăiască într-o lume fără internet

De-a lungul timpului, modul în care oamenii foloseau câinii le-a determinat anumite trăsături animalelor. De exemplu, „bullbaiting-ul”un obicei barbar din Anglia secolului al XVIII-lea în care câinii erau puşi să atace un taur şi să îl rănească sau să îl omoare. 

Astfel, orice câine care ucidea tauri (în engleză „bulls”) era un buldog. Dar în general, pentru uciderea taurilor se foloseau câini de talie mai mică, cu maxilare puternice. De asemenea, pentru ca animalul să poată respira bine în timpul luptei el avea nevoie de nări mari. Prin urmare, aşa cum vă puteţi da seama, toate aceste trăsături au creionat buldogul pe care îl ştim astăzi. 

Însă englezii din clasa de mijloc cu aspiraţii, care erau nesiguri de statutul lor social, nu voiau să plimbe în lesă orice câine, ci doreau animale din rase pure şi scumpe. 

Chiar şi astăzi, pentru muţi proprietari modul în care arată un câine este mai important decât comportamentul sau decât gândirea sa. Adesea, diferenţele din interiorul unei rase sunt mai mari decât cele dintre rase. 

Ce spun datele?

Într-un studiu iniţial realizat pe 433 de câini, s-a constatat că animalele de rasă aveau abilităţi mai bune de comunicare decât câinii corciţi. În schimb, aceştia din urmă aveau o memorie mai bună, comparativ cu cei de rasă. 

Pentru a testa capacităţile de comunicare ale câinilor, proprietarii au fost rugaţi să indice cu mâna spre mâncare şi să observe dacă animalele se uitau în direcţie respectivă. Capacitatea de a urmări direcţia indicată de om este subestimată, dar în realitate vorbim de un lucru rar şi excepţional. Chiar şi ruda foarte apropiată a omului, cimpanzeul, are probleme la acest capitol şi nu se descurcă la fel de bine ca un câine. În studiu, s-a observat că atât câinii de rasă, cât şi cei corciţi au urmărit gestul uman, doar că primii au reacţionat mai bine. 

Pentru a testa memoria, câinilor li s-au dat o serie de jocuri care examinau memoria de lucru. Această memorie este importantă pentru rezolvarea oricărui tip de problemă, iar la oameni au fost corelată cu învăţatul, matematica, cititul şi limbajul. 

În unul dintre jocuri, câinii şi-au văzut proprietarii cum ascund mâncare sub o cană, pentru ca apoi ei să indice spre un alt recipient. Din punct de vedere statistic, câinii de rasă au ales mai des cana spre care indica proprietarul şi nu cea sub care văzuseră că se află mâncarea.

Într-un alt joc, câinii erau legaţi la ochi după ce stăpânii puneau mâncarea sub o cană. În acest timp, proprietarii mutau hrana sub un alt recipient. Şi de această dată, atunci când au fost dezlegaţi la ochi, toţi câinii au fost tentaţi să se bazeze pe memorie, însă corciturile au obţinut rezultate mai precise. 

Aceste teste nu demonstrează că animalele de rasă au memorie mai proastă. de fapt, atunci când specialiştii au testat doar memoria animalelor, s-a constatat că ei obţineau acelaşi rezultate ca restul câinilor. Diferenţa este că patrupezii de rasă par să se bazeze mai mult pe alte strategii, precum informaţiile sociale. Acest comportament al câinilor de rasă ar putea fi explicat de istorie, adică de faptul că la origine ei au fost animale care lucrau alături de om şi care depindeau de el.

Pe măsură ce numărul proprietarilor de câini înscrişi pe site-ul Dognition creşte, Vanessa Woods susţine că va avea mai multe informaţii referitoare la animale şi astfel va afla dacă tot ceea ce ştim acum despre anumite rase este adevărat din punct de vedere ştiinţific sau dacă sunt doar stereotipuri. 

Sursa: Live Science