Prima pagină D:News

Groapa morţii — locul unde au murit sute de mii de animale

Redactia Descopera.ro | 11.30.2013 | ● Vizualizări: 197
Groapa morţii, locul unde au murit sute de mii de animale     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (1)

Pentru un mamut sau un leneş uriaş, aceste locuri trebuie să fi părut ca nişte daruri trimise din rai. Realitatea, însă, era alta: aceste bălţi erau de fapt capcane, câci sub luciul apei nu se găsea noroi, ci smoală. Aşa se face că pentru mii se ani aceste gropi au ademenit animale înfometate, carnivore ademenite de creaturile care deja căzuseră pradă capcanei.

Rancho La Brea („ferma de smoală”), aşa cum a fost numită parcela de coloniştii spanioli, a devenit cea mai bună sursă de descoperire a fosilelor. Din acest sit, din Los Angeles, excavat pentru prima dată în 1913, au fost extrase milioane de oase provenite de la zeci de specii de vertebrate şi dovezi de la sute de specii de nevertebrate.

Acum, la un secol de la primele excavări, reprezentanţii Society of Vertebrate Palaeontology s-au întâlnit pentru a discuta cu privire la cele mai recente descoperiri realizate în acest sit. 

Din punct de vedere geologic, fosilele din La Brea sunt recente. Cele mai vechi datează de acum 38 de mii de ani, iar cele mai noi sunt din secolul XX, ceea ce însemnă că acestea sunt cu adevărat foarte tinere. Însă, cele mai interesante sunt speciile care au fost prinse în capcană acum aproximativ 12.000 de ani, când fiinţele umane au ajuns în America. 

Înainte ca oamenii să ajungă aici, pe teritoriul care astăzi poartă numele de America existau 6 specii de feline mari. Acum, aici nu se mai regăseşte decât o singură specie numită puma sau leul de munte. Ryan Haupt de la Universitatea Wyoming şi Larisa DeSantis de la Universitatea Vanderbilt au declarat, în timpul recentei întâlniri, că această extincţie selectivă este, probabil, explicată de ceea ce consumau animalele. Astfel, animalele „mofturoase” au fost cele care au dispărut, pe când cele mai puţin capricioase, care s-au adaptat, au supravieţuit. 

Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au studiat modelele microscopice de uzură de pe dinţii fosilelor de pumă, lei americani şi tigri cu dinţi-pumnal (aceste două specii din urmă nu au supravieţuit sosirii oamenilor pe teritoriu). Specialiştii ştiau de la animalele moderne, precum hienele, leii africani şi gheparzii, că mesele consumate în ultimele săptămâni din viaţă lasă în urmă indicii importante. 

În cazul gheparzilor moderni (care sunt foarte pretenţioşi şi care consumă carne fragedă şi care rare ori îşi folosesc dinţii pentru a sparge oase), urme lăsate de hrană sunt netede şi liniare. La hiene, care sunt animale ce consumă aproape tot ce prind, inclusiv oase, urmele de pe dinţi sunt adânci, pe când leii, care consumă în mare parte carne fragedă, dar care ocazional rod şi oase, urmele nu sunt nici foarte netede, nici foarte adânci. 

Pumele descoperite în La Brea variau. Unele fuseseră cu adevărat sclifosite, însă altele rodeau oase la fel de mult ca hienele (chiar mai des decât o fac pumele de azi). În mod clar, acestea din urmă s-au putut adapta la circumstanţe. 

Este foarte puţin probabil ca oamenii să fi omorât în mod direct aceste animale, pentru că încercarea de a vâna o astfel de felină ar fi fost sinucidere curată. Însă, ceea ce au făcut oamenii a fost să ducă la extincţia multor ierbivore pe care, în mod normal le vânau felinele. Dintre toate aceste feline, se pare că doar pumele au reuşit să se adapteze şi să consume ceea ce a mai rămas după ce oamenii omorau ierbivorele. 

Dovezile din La Brea indică şi modul în care animalele carnivore vânau prada. Mai exact, oamenii de ştiinţă au analizat oasele a două specii de carnivore extincte: tigrul cu dinţi-pumnal şi lupul Canis dirus. Potrivit oamenilor de ştiinţă, Canis dirus prezenta cele mai multe leziuni la nivelul craniului, ceea ce înseamnă că aceşti lupi erau loviţi în cap de pradă la finalul unei lungi urmăriri, atunci când prada era încolţită. 

În schimb, tigrii cu dinţi-pumnal prezentau cele mai multe lovituri în zona lombară. Acest lucru indică faptul că tigrii îşi surprindeau prada aruncându-se asupra ei. Este destul de dificil să loveşti în cap un animal care cântăreşte un sfert de tonă şi ale cărui labe mari încearcă să te ţintuiască de pământ. Însă, în timp ce tigrii cu dinţi-pumbal îşi târau prada şi se luptau cu ea, ei îşi vătămai coloana. 

În acelaşi timp, tot tehnica de vânătoare explică şi una dintre cele mai mari curiozităţi din La Brea. Aşa cum este de aşteptat, multe păsări necrofage au fost ademenite de animalele prinse în capcană. Experţii indică faptul că aproximativ 720 de exemplare de vulturi au fost găsite în La Brea. Însă, numărul vulturilor a fost depăşit de cel al bufniţelor, animale care vânează numai prada vie. Până acum, aici au fost găsite nu mai puţin de 1.103 bufniţe. Aceste descoperiri au intrigat-o pe Kenneth Campbell, de la Angeles County Natural History Museum, tocmai din cauză că majoritatea bufniţelor vânează noaptea, atunci când smoala este rece şi formează o crustă nelipicioasă la suprafaţă. 

O analiză atentă realizată de cercetătoare a indicat că două dintre cele mai des întâlnite bufniţe descoperite în smoală au fost ciuful de baltă şi bufniţa de vizuină, adică păsări care vânează ziua. A treia cea mai des observată bufniţă din La Brea a fost cea de Virginia (Bubo virginianus), care deşi vânează noaptea, ea este pregătită să atace prada cu o asemenea forţă, încât putea străpunge crusta de smoală. 

Sursa: The Economist

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI