De ce este sistemul nostru solar o excepţie în galaxia Calea Lactee? Planetologii au făcut o descoperire fascinantă

Peste trei sferturi dintre planetele potenţiale detectate de Kepler au o mărime care variază între cea a Terrei şi aceea a planetei Neptun – de aproape patru ori mai mari decât planeta noastră, informează AFP.

Astfel de planete domină recensămintele galactice, dar sunt absente din Sistemul nostru Solar, au subliniat astronomii, care mărturisesc că nu cunosc pentru moment nici felul în care acestea s-au format, nici compoziţia lor internă. Ele ar putea fi telurice, gazoase sau alcătuite din apă.

• Cum reușește creierul nostru să se ocupe și de alte sarcini în timp ce mergem
• Ochii pot dezvălui vârsta reală. Ce secrete ascunde retina despre îmbătrânire?

Planetologii au anunţat luni rezultatele la care au ajuns după patru ani de observaţii realizate cu telescoape terestre, pentru a confirma descoperirile de exoplanete făcute de telescopul Kepler. Studiul lor a fost prezentat la conferinţa anuală organizată de American Astronomical Society în această săptămână la Washington.

„Această minunată avalanşă de date despre aceste planete, denumite «mini-Neptun», ne dezvăluie cel mai adesea doar structura învelişului lor extern”, a explicat Geoff Marcy, profesor de astronomie la Universitatea California din Berkeley, coordonatorul acestei analize de înaltă precizie efectuată de la sol.

„Însă acum nu mai facem faţă întrebărilor dificile pe care ni le punem despre felul în care aceste planete enigmatice s-au format şi despre motivul pentru care Sistemul nostru Solar este lipsit de astfel de planete, în condiţiile în care ele sunt destul de numeroase în galaxia noastră”, a adăugat el.

Folosind unul dintre cele mai puternice telescoape terestre, Keck Observatory din Hawaii, oamenii de ştiinţă au confirmat existenţa a 41 de exoplanete descoperite de Kepler şi au calculat masa a 16 dintre ele. Având masa şi diametrul, cercetătorii americani au putut să deducă densitatea acestor planete, caracterizate ca fiind telurice, gazoase sau o combinaţie între cele două.

Măsurarea densităţii ar putea duce la determinarea compoziţiei acestor planete stranii. Astfel, măsurarea densităţii sugerează faptul că acele „mini-Neptun” au un nucleu teluric, dar că proporţiile de hidrogen, heliu şi molecule bogate în hidrogen care se află în stratul înconjurător variază între limite uriaşe, iar unele dintre ele nu au niciun fel de înveliş extern.

Aceiaşi oameni de ştiinţă au anunţat descoperirea a cinci noi exoplanete telurice cu o mărime ce variază între 110% şi 180% din mărimea Terrei, însă niciuna dintre ele nu este locuibilă. Ele sunt într-adevăr prea fierbinţi pentru că se află mult prea aproape de stelele lor.

Primele rezultate ale analizei masei, făcute de la sol, sugerează că multe dintre planetele cu o rază de 1,5 ori mai mică decât cea a Terrei ar putea fi formate din silicaţi, fier, nichel şi magneziu – elemente descoperite pe planetele telurice din Sistemul nostru solar.

Bazându-se pe acest tip de informaţii, oamenii de ştiinţă ar putea descoperi acele stele în jurul cărora orbitează planete telurice considerate „surori ale Terrei”, fapt care va putea să îi ducă mai aproape de descoperirea unui mediu propice vieţii aflat în afara Sistemului Solar.

În noiembrie 2013, astronomii au estimat la câteva miliarde numărul planetelor de talie terestră aflate pe orbita unor stele similare Soarelui în galaxia noastră şi care ar putea fi locuibile.

Potrivit modelului computerizat utilizat în acel studiu, o cincime din stelele similare Soarelui din Calea Lactee, care numără circa 55 de miliarde de stele, are pe orbită o planetă a cărei mărime este similară sau apropiată de aceea a Terrei, care se află nici prea departe, nici prea aproape de astrul ei, permiţând astel apariţia unor temperaturi la care apa poate să existe şi care le face astfel să devină ponteţial locuibile.

Aceiaşi cercetători s-au bazat în calculele lor pe datele transmise în primii trei ani de funcţionare ai telescopului Kepler.

Telescopul Kepler – o misiune de 600 de milioane de dolari – a fost lansat de NASA în 2009, pentru a monitoriza, timp de cel puţin patru ani, peste 100.000 de stele care seamănă cu Soarele nostru, aflate în constelaţiile Lebedei şi Lirei.

Kepler a fost plasat pe o traiectorie sigură în mai 2013, după defectarea unui echipament conceput pentru a permite telescopului să se orienteze spre o anumită direcţie dată de pe bolta cerească. Cercetătorii de la NASA ar putea totuşi să folosească în continuare telescopul Kepler pentru o serie de proiecte ştiinţifice care nu necesită o astfel de poziţionare precisă – căutarea de asteroizi, comete şi alte corpuri cereşti.

Surse: Mediafax, AFP, NASA