Home » D:News » O nouă planetă pitică, descoperită în sistemul nostru solar. Astronomii intuiesc şi existenţa unui „Super-Pământ” imposibil de observat

O nouă planetă pitică, descoperită în sistemul nostru solar. Astronomii intuiesc şi existenţa unui „Super-Pământ” imposibil de observat

Publicat: 27.03.2014
Astronomii au anunţat descoperirea unei noi planete în sistemul nostru solar, dincolo de Pluto. Este vorba de o planetă pitică, cu un diametru de doar 450 de kilometri. Planeta a fost numită 2012 VP113 şi este posibil să fie compusă în special din gheaţă.

Ea se află la limita interioară a Norului Oort, care conţine multe corpuri cereşti formate din gheaţă.

2012 VP113 se află la o distanţă de Soare de peste 76 de Unităţi Astronomice (AU), dar ajunge chiar şi la 940 AU la un anumit moment al orbitei sale. O Unitate Astronomică este egală cu distanţa de la Pământ la Soare (150 de milioane de kilometri). 

Deci, noua planetă se află mai departe decât Pluto şi o altă planetă pitică, Sedna (cu un diametru de 1.000 de kilometri), descoperită în anul 2004.

Sedna şi noua planetă observată acum pot fi incluse în zona interioară a Norului Oort, spun astronomii, care au publicat această descoperire în revista Nature. Asta ar însemna însă că hotarele Norului Oort sunt mult mai extinse decât se credea până acum.

În această zonă există corpuri cereşti care pot avea chiar dimensiunea planetei Marte sau a Terrei, dar ele se afla atât de departe încât cu greu pot fi observate, explică Scott Sheppard, de la Carnegie Institution for Science, unul din autorii studiului despre planeta 2012 VP113.

Astronomii cred că aceste mici planete au ajuns aici după ce au fost aruncate, probabil, din Centura Kuiper de către planete mai mari, „orfane”, care la rândul lor au fost împinse din sistemul solar de gigantele gazoase.

O altă teorie susţine că micile planete provin de fapt din alt sistem solar, dar au ajuns aici sub acţiunea unei stele care, în trecere, le-a schimbat traiectoria.

Oamenii de ştiinţă estimează că în zona interioară a Norului Oort există aproximativ 900 de obiecte similare Sednei şi planetei 2012 VP113, toate având diametrul de peste 1.000 de kilometri.

Potrivit normelor stabilite de clasificare a corpurilor cereşti, o planetă pitică nu trebuie să aibă un anumit diametru, ci să se învârtă în jurul Soarelui şi să aibă o gravitaţie suficient de puternică pentru a-i determina o formă rotundă. Deci, este greu de stabilit ce obiecte de aici pot fi considerate planete pitice.

Deocamdată există în sistemul nostru solar 5 planete pitice recunoscute: Ceres, Pluto, Eris, Makemake şi Haumea.

2012 VP113 a fost observată cu ajutorul telescopului Observatorului Astronomic Optic din Chile.

Descoperirea ei sugerează că este posibil să existe undeva în sistemul nostru solar şi o planetă mai mare, un Super-Pământ, despre care unii astronomi vorbesc mai de mult timp şi pe care au numit-o Planeta X.

Aceasta ar putea fi „o planetă orfană”, chiar şi de 10 ori mai mare ca Terra, care influenţează orbita corpurilor cereşti mai mici. Această planetă gigantă ar putea să fi ieşit deja din sistemul nostru solar, sau este posibil să fie încă aici, aşteptând să fie descoperită.

Într-adevăr, unele caracteristici ale orbitelor plantelor pitice Sedna şi 2012 VP113, dar şi ale altor corpuri cereşti din această zonă a Norului Ooort, sugerează influenţa slabă, dar continuă a unui obiect masiv, îndepărtat, spun astronomii. Deocamdată, cu tehnologia existentă, o asemenea planetă este imposibil de observat, recunosc autorii recentei descoperiri.

Cercetările în această zonă a sistemului solar trebuie să continue, iar dacă vor fi descoperite mai multe planete pitice, abia atunci astronomii vor putea înţelege cum au apărut ele aici.

Details of the cold objects that orbit far from the sun.
Sursa infografic: SPACE.com / Surse: Universe Today, Live Science, The Guardian

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marea Britanie vrea să mute zeci de migranți de pe o insulă secretă în România
Marea Britanie vrea să mute zeci de migranți de pe o insulă secretă în România
Uraganul Helene, cu 10% mai puternic din cauza schimbărilor climatice
Uraganul Helene, cu 10% mai puternic din cauza schimbărilor climatice
Telescopul Webb ajută astronomii să înțeleagă cum iau naștere stelele
Telescopul Webb ajută astronomii să înțeleagă cum iau naștere stelele
Avicenna, medicul și filosoful de seamă al lumii islamice
Avicenna, medicul și filosoful de seamă al lumii islamice
Ai talent pentru scris și ești la curent cu ultimele inovații tech? Alătură-te echipei Go4it
Ai talent pentru scris și ești la curent cu ultimele inovații tech? Alătură-te echipei Go4it
Noi imagini de la NASA dezvăluie o gaură uriașă în roata roverului Curiosity de pe Marte
Noi imagini de la NASA dezvăluie o gaură uriașă în roata roverului Curiosity de pe Marte
Un „râu atmosferic” neobișnuit de puternic ar putea fi printre cele mai intense observate în ultimii 23 de ani
Un „râu atmosferic” neobișnuit de puternic ar putea fi printre cele mai intense observate în ultimii 23 de ani
Frédéric Auguste Bartholdi, creatorul Statuii Libertății
Frédéric Auguste Bartholdi, creatorul Statuii Libertății
Martha Matilda Harper, prima persoană care a deschis un coafor. Inventatoarea scaunului de salon
Martha Matilda Harper, prima persoană care a deschis un coafor. Inventatoarea scaunului de salon
Bette Graham, inventatoarea corectorului lichid de hârtie
Bette Graham, inventatoarea corectorului lichid de hârtie
Folosirea telefonului în timpul mersului pune pietonii în pericol
Folosirea telefonului în timpul mersului pune pietonii în pericol
Premiul Nobel pentru Pace 2024, câștigat de un grup de supraviețuitori ai bombelor de la Hiroshima și Nagasaki
Premiul Nobel pentru Pace 2024, câștigat de un grup de supraviețuitori ai bombelor de la Hiroshima și Nagasaki
Joaca în aer liber ar putea preveni obezitatea la copii
Joaca în aer liber ar putea preveni obezitatea la copii
Mike Godoroja: „Muzica este suport pentru rugăciune”. Povestea de dragoste dintre artist și artă, în EXCLUSIVITATE, la „Altceva cu Adrian Artene”
Mike Godoroja: „Muzica este suport pentru rugăciune”. Povestea de dragoste dintre artist și artă, în EXCLUSIVITATE, ...
Test de cultură generală. Ce au lăsat oamenii pe Lună?
Test de cultură generală. Ce au lăsat oamenii pe Lună?
Un grup de cercetători propune ca astronauții să mănânce asteroizi în drum spre Marte
Un grup de cercetători propune ca astronauții să mănânce asteroizi în drum spre Marte
De ce refuză tinerii din Generația Z să preia poziții de conducere la locul de muncă?
De ce refuză tinerii din Generația Z să preia poziții de conducere la locul de muncă?
Unde ajung, de fapt, hainele pe care nu le mai purtăm?
Unde ajung, de fapt, hainele pe care nu le mai purtăm?