Prima imagine cu Kerberos, unul dintre sateliţii planetei pitice Pluto, publicată de NASA

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Imaginea confirmă faptul că acest corp ceresc de mici dimensiuni are doi lobi, iar această structură ar putea reprezenta o consecinţă a ciocnirii dintre două corpuri cereşti din gheaţă, care s-au unit ulterior.

Cel mai mare dintre lobii lui Kerberos are un diametru estimat la circa 8 kilometri. Celălalt lob, mai mic, are un diametru de aproximativ 5 kilometri.

Sursa foto: nasa.gov

Styx, celălalt satelit natural al lui Pluto, are o mărime comparabilă cu Kerberos.

Savanţii care participă la misiunea New Horizons spun că cei doi sateliţi ai lui Pluto sunt mai „strălucitori” decât se aşteptau. Corpurile planetare devin de obicei mai întunecate de-a lungul timpului, ca urmare a modificărilor chimice determinate de impactul cu lumina solară şi radiaţia cosmică.

Însă Kerberos şi Styx reflectă aproximativ 50% din lumina incidentă, ceea ce indică faptul că suprafaţa lor din gheaţă este foarte curată.

Kerberos orbitează la aproximativ 60.000 de kilometri de Pluto, fiind al doilea, ca depărtare, de planeta pitică. El se află între Nix şi Hydra, dar dincolo de orbitele lui Styx şi Charon – cel din urmă fiind mult mai mare, reprezentând satelitul dominant din acest sistem de corpuri cereşti.

Prima imagine clară cu Kerberos a fost realizată de camera video Lorri de la bordul sondei New Horizons, de la o distanţă de aproape 400.000 de kilometri. Imaginea include mai multe fotografii care au fost suprapuse şi procesate pentru ca savanţii de la NASA să recupereze astfel cât mai multe detalii.

Sonda New Horizons continuă să transmită spre Terra date şi imagini pe care le-a realizat cu ocazia survolării planetei pitice Pluto, pe 14 iulie.

Sonda americană îşi continuă în prezent călătoria spre profunzimile spaţiului şi se află la o distanţă de peste 5 miliarde de kilometri de Terra.

În această săptămână, NASA va începe o serie de manevre pentru a schimba traiectoria sondei. NASA intenţionează să orienteze sonda New Horizons spre un alt obiect ceresc aflat în Centura Kuiper, denumit 2014 MU69.

Acea „întâlnire” spaţială ar putea avea loc în 2019, însă NASA nu a aprobat deocamdată în mod oficial finanţarea unei extensii a misiunii New Horizons.

Cercetătorii americani vor trebui mai întâi să formuleze către administraţia de la Washington o propunere oficială pentru a asigura prelungirea misiunii sondei citate. Cel mai propabil, această propunere va fi redactată în 2016.

Sursa foto: nasa.gov

Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar şi corpurilor spaţiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.

Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete şi alte corpuri îngheţate care orbitează Soarele dincolo de Neptun şi despre care se crede că sunt rămăşiţe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanţi, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriaşe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanţă de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiţia unei „planete”.

În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto şi-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curăţat” spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta şi cuprinzând mult mai multe corpuri spaţiale, formate din diferite tipuri de gheaţă. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori şi pe sistemul de imagistică în infraroşu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spaţial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări şi mai detaliate, precum compoziţia chimică de la suprafaţa lui Pluto şi a sateliţilor săi, dar şi de la suprafaţa numeroşilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.

Sursa: Mediafax