Cum ne descurcăm cu un copil nerăbdător. Sunt foarte importante ”jocurile” ce realizează o unificare psihică – FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

“De cele mai multe ori, acest comportament seamănă ca două picături de apă cu ceea ce obişnuim să numim sindrom hiperkinetic. Se manifestă izbitor în modul cum se joacă copilul: sare de la o activitate la alta, nu finalizează o acţiune începută, pare că se plictiseşte, îşi pierde rapid interesul, se mişcă oarecum haotic, dintr-o parte în cealaltă a camerei, fără un scop evident.

Sunt foarte importante în acest caz, „jocurile” ce realizează o unificare psihică – prin exerciţii de contact, spre exemplu „sincronizarea palmelor”, jocurile clasice, dans în doi cu palmele lipite, apoi cu nasurile lipite sau cu un singur deget lipit, această din urmă variantă având avantajul de a focaliza atenţia, zona de contact fiind extrem de mică”,spune psihoterapeutul Anca Kosina.

• Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
• Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei

Labilitatea atenţiei afectează inclusiv relaţiile cu ceilalţi copii, îndeosebi când se joacă în grup. “De fapt un copil”nerăbdător” nu ştie să se joace cu ceilalţi, nu respectă regulile, nu duce la bun sfârşit o acţiune începută, abandonează, „strică jocul” şi copiii îl resping.

O altă metoda de antrenare a răbdării şi implicit a concentrării atenţiei este implicarea în realizarea unui puzzle relativ complex, nu înainte însă de a motiva copilul, provocând-l eventual să doboare un record imaginar.

Este posibil însa ca ceea ce ar putea fi numit „nerăbdare”, să fie de fapt manifestarea unui conflict interior. Provocând copilul la un joc cu nisip sau plastelină, părintele îşi poate da seama, într-o primă fază, dacă există o astfel de situaţie. Jocul cu nisip al unui copil se poate interpreta ca o reprezentare tridimensională a unei situaţii psihice. O problemă inconştientă se exprimă în lada cu nisip şi aduce cu o dramă. Conflictul este dus dinspre viaţa interioară a copilului către exterior şi devine astfel vizibil pentru părinte. În acest caz, este bine să se apeleze la ajutorul unui psihoterapeut”, precizează Anca Kosina.

Adolescenţa tumultoasă

Adolescenţa este perioada de trecere dintre copilărie şi maturitate, cuprinsă (mai ales) între13 şi 18 ani şi se caracterizează prin transformări fizice, emoţionale şi cognitive extreme: dezvoltarea imboldurilor sexuale, necesitatea de a face alegeri profesionale şi de alte tipuri, nevoia de a se adapta aşteptărilor grupului de aceeaşi vârstă. 

Citeşte continuarea pe Gândul