Presa Kremlinului atacă serialul HBO ”Cernobîl”. Cine ar fi provocat dezastrul, în opinia ruşilor

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Faptul că un canal american şi nu unul rusesc spune povestea dezastrului din 1986 în serialul ”Cernobîl/ Chernobyl” nu este văzut cu ochi buni de presa apropiată de Kremlin, spune jurnalistul Ilya Shepelin, într-un editorial publicat de The Moscow Times, citat de Mediafax.

Practic, toate marile companii media din Rusia au avut ceva de spus despre serialul transmis de HBO, iar jurnalistul consideră că presa apropiată de Kremlin a declanşat o mică cruciadă împotriva docu-dramei.

Komsomolskaya Pravda (KP), cel mai cunoscut ziar rusesc, sugerează faptul că serialul este folosit de concurenţa centrului de energie atomică de stat din Rusia, Rosatom, pentru a macula imaginea ţării ca o putere nucleară.

O publicaţie care are succes printre cititorii în vârstă, Argumenty i Fakty, a descris serialul ca pe o “caricatură şi nu adevărul”.

“Nu mai lipsesc decât urşii şi acordeoanele!”, a comentat şi Stanislav Natanzon, prezentatorul canalului de ştiri Rossia 24. Acesta reproşează serialului o imagine în care a depistat ferestre moderne care sunt lovite de o furtună în oraşul Prîpeat.

”Criticii se leagă de amănunte minore”, spune Shepelin.

În emisiunea de la Rossia 24, a fost prezentat un articol din KP în care se arăta că serialul HBO greşeşte atunci când susţine că autorităţile sovietice au avut reţineri atunci când a fost vorba să îşi asume responsabilitatea şi că ezitările au dus la rezultate groaznice.

„Savantul Valery Legasov nu doar că a coordonat reacţia autorităţilor în dezastrul de la Cernobîl, dar a şi criticat deschis conducerea industriei nucleare”, au susţinut cei de la postul apropiat de Kremlin citând un material care ar fi fost publicat de Legasov în termeni cât se poate de critici. Articolul ar demonta supoziţia din serialul HBO.

”Din păcate, media controlate de stat încearcă adesea să demaşte o serie de minciuni folosind alte minciuni. E adevărat că Legasov a scris acel articol pentru KPO în 1987, dar nu a fost pe placul editorilor aşa că articolul a fost refuzat”, arată Shepelin.

Legasov era deja la capătul răbdărilor în acel moment. Academia de Ştiinţe îi respingea ideile, liderul sovietic Mihail Gorbaciov refuza să îi acorde titlul de Erou al Muncii Socialiste, pe care l-au primit alţi savanţic are au lucrat cu Legasov la Cernobîl.

După o întâlnire la Academia de Ştiinţe, Legasov s-a spânzurat. Aceasta este şi prima scenă a serialului, care debutează cu textul ”care e preţul minciunilor? Nu e vorba că le vom confunda cu adevărul. Adevăratul pericol este că, dacă auzim prea multe minciuni, n-o să mai fim capabili să recunoaştem adevărul”.

Ziarul rusesc s-a răzgândit şi a publicat materialul abia la două săptămâni de la moartea savantului, în 1988.

Potrivit editorialistului serialul este destul de aproape de adevăr, cineaştii acordând o atenţie deosebită multor detalii. ”Mă aştept ca difuzarea ultimelor episoade să declanşeze o nouă serie de critici fără nicio bază”, scrie Shepelin.

Un exemplu al perspectivei pe care o aşteaptă de la presa apropiată de Kremlin sunt afirmaţiile lui Anatoly Vasserman, jurnalist care îşi asumă apărarea perioadei sovietice afirmând cu privire la serial că ”dacă anglo-saxonii filmează ceva despre Ruşi cu siguranţă că nu va corespunde adevărului”.

Spre deosebire de majoritatea filmelor dedicate dezastrului, numai primul episod al serialului este dedicat accidentului, episoadele următoare urmărind eforturile făcute de cetăţeni obişnuiţi din Uniunea Sovietică de a răspunde consecinţelor exploziei. ”Aceştia sunt oamenii care au salvat Europa cu preţul propriilor vieţi”, spune Shepelin.

Rusia nu onorează memoria acestor oameni, spune jurnalistul.

Acesta citează site-ul oficial al Kremlinului, unde Vladimir Putin nu se referă la supravieţuitorii dezastrului decât cu prilejul comemorărilor majore ale accidentului. Ultima dată, preşedintele rus ar fi vorbit despre acest subiect în 2016, cu ocazia marcării a 30 de ani de la accident, şi în 2011, când se împlineau 25 de ani.

Canalul rusesc NTV a anunţat că deja filmează propriul serial bazat pe interpretarea faptelor de la Cernobîl iar editorialistul de la Moscow Times spune că premiza ar fi aceea că ”CIA a trimis un agent la Cernobîl pentru a face un sabotaj”.

Regizorul peliculei pregătite, Alexei Muradov ar fi descris deja teoria conspiraţiei pe care o are în vedere: ”O variantă susţine că americanii au infiltrat un agent la Cernobîl şi mulţi istorici nu neagă faptul că la data exploziei un agent al puterii inamice se afla în uzină”.

În loc să recunoască contribuţia bărbaţilor şi femeilor care s-au sacrificat pentru a face faţă urmărilor dezastrului de la Cernobîl, Moscova pregăteşte un film poliţist care se bazează pe o teorie a conspiraţiei în care un ofiţer KGB încearcă să prindă agenţi americani, noii vinovaţi ai acestei tragedii naţionale, arată jurnalistul.

Reuters anunţă că succesul de care se bucură serialul HBO a resuscitat turismul în zonă, tot mai mulţi vizitatori din întreaga lume fiind dornici să vadă cu ochii lor uzina nucleară de la Cernobîl şi oraşul fantomă care o învecinează. O agenţie de turism care are în ofertă posibilitatea de a vizita Ucraina ar fi raportat că numărul celor care vor să vadă locurile dezastrului a crescut cu 40% de când a început să fie difuzat serialul.

Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23. El a fost cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat, iar zona apropiată catastrofei a fost contaminată. Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său.

Conducerea fostei Uniunii Sovietice a recunoscut că are nevoie de asistenţă internaţională în 1990, la patru ani de la accident.