O descoperire din Golful Mexic se dovedeşte importantă pentru medicină

01 05. 2020, 01:03

Potrivit Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice, care a publicat un articol pe marginea subiectului, timp de milenii, pădurea antică a fost ferită de orice intervenţie a omului.

Totul a ieşit la iveală în 2004, când uraganul Ivan a lovit Golful Mexic, măturând sedimentele care erau depuse peste pădurea de chiparoşi. În ultimii 15 ani, locul a fost vizitat de foarte multe echipe de cercetători, inclusiv oameni de ştiinţă de la Universităţile Utah şi Northeastern.

Cercetătorii au studiat bucăţi de lemn de chiparos vechi de 60.000 de ani, dar extrem de bine conservate, în absenţa oxigenului.

„Am reuşit să izolăm bacteriile şi să obţinem câteva cu care nu am mai lucrat până acum”, a precizat într-un interviu acordat CNN profesorul în chimie medicinală Margo Haygood, de la Utah University.

Viermii din pădurea de chiparoşi au produs peste 100 de tulpini de bacterii, iar 12 dintre ele au fost luate în laboratoare şi supuse testelor ADN. Pe baza rezultatelor, va putea fi evaluat potenţialul acestora de a fi folosite în dezvoltarea unor noi medicamente. Oamenii de ştiinţă sunt optimişti, mai ales că au avut experienţe anterioare pozitive cu astfel de bacterii.

Citeşte continuarea pe Gândul!