Primul miliardar care va zbura în spațiu

06 08. 2020, 09:18

Miliardarul britanic Richard Branson va zbura în spațiu, la începutul anului viitor, cu ajutorul unei rachete Virgin Galactic, potrivit anunțului făcut de compania de turism spațial pe care a fondat-o. 

Călătoria lui Branson în spațiu depinde de succesul testării a două programe de zbor care urmează să aibă loc, a anunțat Virgin Galactic Holdings Inc. Primul zbor spațial programat pentru această toamnă se va derula în Spaceport America din New Mexico, baza flotei SpaceShipTwo și a aeronavei purtătoare WhiteKnightTwo ale lui Virgin Galactic.

Compania concurează cu proiecte care au în spate alți miliardari, cum ar fi Blue Origin al lui Jeff Bezos, într-o nouă eră a turismului spațial, o cursă pentru lansarea primelor zboruri sub-orbitale cu pasageri civili, potrivit Reuters.

Virgin Galactic intenționează să le ofere clienților experiențe în gravitație zero la bordul navei spațiale SpaceShipTwo, care poate transporta doi piloți și șase pasageri. Totodată, mai are în plan ca, pe termen lung, să transporte rapid pasagerii dintr-un oraș în altul la altitudini apropiate de spațiu.

Misiuni private către Stația Spațială Internațională

La începutul lunii iunie, Virgin Galactic a semnat un acord cu NASA pentru a dezvolta un program de promovare a misiunilor private către Stația Spațială Internațională.

Recent, Virgin Galactic a prezentat un model de cabină de lux pentru un vehicul spaţial comercial destinat transportării persoanelor foarte bogate.

Prețul unui loc în naveta VSS Unity este de peste 250.000 de dolari. Cabina are ferestre spațioase și „zonele de plutire”, precum cele ale astronauţilor, dotate cu numeroase camere video, destinate transmisiilor pe reţelele de socializare online, pentru a impresiona prietenii. Spaţiul interior oferă fiecărui client „siguranţă fără distragerea atenţiei, absorţia subtilă a perioadelor de intensitate senzorială, iar fiecare astronaut va beneficia de un nivel de intimitate necesar descoperirii personale şi transformării”, au precizat reprezentanții companiei.

Vă recomandăm să citiți și:

Companiile Virgin Galactic și Blue Origin ar putea trimite în curând oamenii de știință ai NASA în spațiu

Virgin Galactic, prima companie de turism spaţial listată la bursă. Cât costă un zbor până la intrarea în spaţiu

Cel mai recent test al navei deţinute de Virgin Galactic pare scos din filmele SF

Nava SpaceShipTwo a companiei Virgin Galactic s-a prăbuşit. Un pilot a murit, al doilea e în stare critică