Home » D:News » O parte din sateliții Starlink ai SpaceX s-au pierdut deja în orbită și este îngrijorător

O parte din sateliții Starlink ai SpaceX s-au pierdut deja în orbită și este îngrijorător

Publicat: 27.10.2020

Odată cu lansarea Starlink, o constelație care într-o zi ar urma să ofere servicii de internet wireless pe întregul glob, inclusiv în sălbăticie, SpaceX și-a atras nu doar mai multă atenție, ci și critici.

Organizația a lansat în spațiu peste 800 de sateliți și speră ca înainte de terminarea actualului deceniu să aibă în orbită o rețea de 42.000 de astfel de obiecte.

Totuși, au existat o serie de îngrijorări legate de ei. Experții au găsit deja trei sateliți care funcționează defectuos, în afară de preocuprăile legate de emisiile de lumină pe care aceste instrumente le generează, dar și de interferențele radio.

Mai mult, aproximativ 3% dintre sateliții Starlink s-au dovedit a nu mai avea conexiune și nu mai fac manevre pe orbită, ceea ce se poate dovedi riscant pentru alți sateliți orbitali și nave spațiale.

SpaceX își echipează sateliții cu motoare ionice pentru a se înălța, a manevra în spațiu și care le dă posibilitatea să accelereze deorbitarea după ce au ieșit din uz pentru a evita coliziunile în spațiu. Cu toate acestea, în două notificări trimise la miijlocul lunii mai și sfârșitul lunii iunie de SpaceX către Comisia Federală de Comunicații (FCC) din SUA se arată că unii dintre sateliții lor au pierdut capacitatea de manevră încă de la lansare.

3% din sateliții Starlink s-au pierdut în orbită

Din păcate, organizația deținută de miliardarul Elon Musk nu a oferit suficiente detalii pentru a arăta care dintre sateliții lor s-au defectat. Din această cauză, astrofizicianul Jonathan McDowell, de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian și Centrul de raze X Chandra, a efectuat un studiu pentru a vedea cu exactitate care sateliți s-au pierdut.

După ce a coroborat datele SpaceX cu informații de la surse din guvernul SUA, el a estimat că aproximativ 3% din sateliții constelației Starlink s-au prăbușit din orbita ințială deoarece nu au mai răspuns la comenzi. Bineînțeles, un eșec este inevitabil în astfel de situații, iar rata de 3%, în acest caz, este destul de scăzută.

Dar orice satelit care nu poate naviga (din cauza problemelor legate de sistemul său de comunicații sau de propulsie) prezintă un risc de ciocnire cu alți sateliți, sonde și nave spațiale.

„Îngrijorarea este că inclusiv la o rată normală de eșec într-o astfel de constelație uriașă se va ajunge la o groază de deșeuri spațiale periculoase”, a spus Jonathan McDowell pentru Business Insider.

Mega constelația lui Elon Musk va genera multe deșeuri potențial periculoase în spațiu

SpaceX a început să formeze constelația Starlink în 23 mai 2019, odată cu lansarea primilor 60 de sateliți. În urma ultimei lansări din 24 octombrie, constelația a ajuns la 835 de sateliți. Prin urmare, la o rată de eșec de 3% înseamnă că deja 25 de sateliți ar funcționa defectuos și contribuie la problema actuală a gunoiului spațial.

SpaceX a cerut inițial aprobare pentru a plasa 12.000 de sateliți Starlink pe orbite, la distanțe ce variază de la 328 km la 580 km. Date recente arată că miliaradrul Elon Musk are în plan să construiască și să plaseze în total 42.000 de sateliți pentru a forma o mega constelație.

O rată de eșec de 3% a întregii constelații rezultă în pierderea a 360, respectiv 1260 (dacă se va ajunge la cifra de 42.000) de sateliți care cântăresc în medie 250 kg fiecare. În februarie 2020, existau 5.500 de sateliți pe orbita Pământului, potrivit Biroului pentru deșeuri spațiale al ESA, dintre care aproximativ 2.300 erau activi.

Cantitatea de sateliți care nu funcționează în orbită ar putea crește cu 11% până la 40% prin mega constelația Starlink, atrage atenția studiul citat de Science Times. Din această cauză trebuie găsite soluții pentru localizarea potențialelor probleme și deorbitarea sateliților avariați.

Un raport recent al ESA a arătat că resturile provenite de la lansările spațiale, sateliții defecți și alte deșeuri aglomerează orbita terestră și pun în pericol explorarea spațială.

Între timp, Musk a anunțat la începutul acestei luni că Starlink se pregătește să testeze serviciului său de internet cu sateliții deja plasați în spațiu.

Vă recomandăm să citiți și:

SpaceX este interesat de plasarea unei constelații Starlink în jurul planetei Marte

Starlink ar putea avea și aplicații militare

Blackjack, versiunea militarizată a Starlink

Teminalele reţelei Starlink vor arăta ca un ”OZN pe un băţ”

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O structură uriașă se ascunde sub gheața Antarcticii
O structură uriașă se ascunde sub gheața Antarcticii
77 de schelete fără cap, găsite într-o groapă comună antică din Slovacia
77 de schelete fără cap, găsite într-o groapă comună antică din Slovacia
Astronomii au descoperit un vânt înfricoșător care distruge galaxii întregi
Astronomii au descoperit un vânt înfricoșător care distruge galaxii întregi
În urma cu 64 de ani se înfiinţa varianta europeană a NASA
În urma cu 64 de ani se înfiinţa varianta europeană a NASA
Unul dintre liderii apropiați de Vladimir Putin este „sigur” că războaiele se vor încheia în 2026
Unul dintre liderii apropiați de Vladimir Putin este „sigur” că războaiele se vor încheia în 2026
Este oficilal! Elon Musk este primul trilionar din istoria omenirii
Este oficilal! Elon Musk este primul trilionar din istoria omenirii
Unde se câștigă cele mai mari salarii în România?
Unde se câștigă cele mai mari salarii în România?
Ce cred pisicile că se întâmplă atunci când stăpânii pleacă de acasă?
Ce cred pisicile că se întâmplă atunci când stăpânii pleacă de acasă?
Mesajul transmis de Kim Jong Un lui Vladimir Putin de Ziua Națională a Rusiei
Mesajul transmis de Kim Jong Un lui Vladimir Putin de Ziua Națională a Rusiei
Cum renunțăm la obiceiurile proaste? O substanță chimică din creier, recent descoperită, deține secretul
Cum renunțăm la obiceiurile proaste? O substanță chimică din creier, recent descoperită, deține secretul
Asteroidul care a distrus dinozaurii ar fi creat un habitat care a durat 8 milioane de ani
Asteroidul care a distrus dinozaurii ar fi creat un habitat care a durat 8 milioane de ani
Există sau nu Planeta 9 în Sistemul Solar? O descoperire pune la îndoială teoria astronomilor!
Există sau nu Planeta 9 în Sistemul Solar? O descoperire pune la îndoială teoria astronomilor!
Telescopul James Webb dezvăluie două amurguri complet diferite pe o lume extraterestră
Telescopul James Webb dezvăluie două amurguri complet diferite pe o lume extraterestră
Veolia România a premiat câștigătorii concursului de biodiversitate „Olimpiada Natura dintre Ape”, prima ediție organizată la nivel național
Veolia România a premiat câștigătorii concursului de biodiversitate „Olimpiada Natura dintre Ape”, prima ediție ...
Păsările izolate pe insule evoluează diferit față de restul speciei
Păsările izolate pe insule evoluează diferit față de restul speciei
A fost găsită cea mai veche dovadă că oamenii știau cum să transporte focul în urmă cu milioane de ani
A fost găsită cea mai veche dovadă că oamenii știau cum să transporte focul în urmă cu milioane de ani
O ploaie invizibilă de substanțe chimice eterne cade pe întreaga planetă
O ploaie invizibilă de substanțe chimice eterne cade pe întreaga planetă
Chiar și sub anestezie, o parte a creierului nu adoarme niciodată, dezvăluie un studiu
Chiar și sub anestezie, o parte a creierului nu adoarme niciodată, dezvăluie un studiu