Poate că invadarea Ucrainei nu a fost niciodată scopul lui Vladimir Putin

O invazie nu este singurul scenariu în care s-ar putea afla Ucraina. Soluția diplomatică poate că este deplasată pentru Vladimir Putin, lucru văzut și prin ampla detașare de trupe din apropierea granițelor Ucrainei. 

În săptămânile precedente, liderii Rusiei și Ucrainei au acuzat Marea Britanie și Statele Unite ale Americii că răspândesc panică prin discursul lor privitor la o iminentă invazie.

• Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
• Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia

În opinia lui Ronald Suny, profesor de istorie și științe politice la Universitatea din Michigan, SUA, o interpretare a situației poate fi legată de intenția liderului rus de a forța un dialog cu Vestul pe tema zonelor de influență în Europa de Est, prin mobilizarea de trupe.

Poate că invazia nu a fost niciodată o variantă viabilă

În calitate de specialist ce și-a petrecut întreaga carieră studiind istoria Rusiei, Suny privește criza dintr-o altă perspectivă, în cadrul unui articol publicat în The Conversation. Detașându-se de evenimentele actuale, profesorul încearcă să privească criza drept o continuare a tensiunilor existente încă de la dezintegrarea Uniunii Sovietice. La 30 de ani distanță, arhitectura „unei Noi Ordini Mondiale” este încă nefinalizată.

Rusia este o putere regională în declin, motiv pentru care nu se simte în siguranță. Dacă statele ar putea avea sentimente, Rusia s-ar simți umilită, mai spune profesorul. Se consideră o victimă a expansiunii vestice și dorește revenirea la influența pe care o avea cândva.

Această putere regională slăbită, dar cu ambiții înalte, se confruntă cu o putere globală, anume SUA, care la rândul ei se teme că-și va pierde influența pe fondul retragerii militare din Afganistan. Mai mult decât atât, SUA se simt amenințate și de expansiunea economică a Chinei.

Competiția dintre cele două puteri, una regională și cealaltă globală, plasează Ucraina undeva la mijloc.

Conservarea „profunzimilor strategice”

Ceea ce se petrece în Ucraina se pliază pe termenul militar de „profunzime strategică”. Conceptul face trimitere la teritoriul dintre o țară și ceea ce percepe acest stat ca fiind teritoriu ostil.

În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică cunoștea o profunzime strategică extinsă. Pactul de la Varșovia oferea o alianță a statelor pro-sovietice din Europa de Est, stare de fapt care se constituia într-o barieră între Uniunea Sovietică și Vest.

Însă, începând cu 1991, NATO a continuat să se extindă spre est până în punctul în care a înglobat cea mai mare parte a statelor foste semnatare ale Pactului de la Varșovia. Polonia, România și Bulgaria au devenit toate membre NATO, la fel cum s-a întâmplat și cu Lituania, Letonia și Estonia.

Mai apoi a avut loc Conferința de la București din aprilie 2008. Șefii de stat ai NATO au întâmpinat bucuroși ambițiile de integrare ale Ucrainei și Georgiei.

La câteva luni de la această conferință, atunci când liderul georgian Mihail Saakashvili a încercat să reintre în posesia regiunii rebele pro-ruse Osetia de Sud, Rusia și-a trimis trupele. Acesta a fost un semnal cât se poate de clar pentru ca NATO să înceteze politica expansionistă pe care o începuse. De asemenea, detașarea detrupe a semnat că fosta Uniune Sovietică nu era dispusă să tolereze un astfel de curs al evenimentelor.

Discuțiile s-au domolit pentru următorii 13 ani

Profunzimea strategică a Rusiei se micșorase din ce în ce mai mult din 1990. Astfel, Vladimir Putin se teme acum că aceasta se va eroda și mai mult.

Poate că rachetele plasate în Polonia și România au contribuit la aceste temeri. Turcia, membru NATO a vândut Ucrainei dronele Bayraktar, elemente de tehnică ce au dus la înfrângerea Armeniei în timpul luptei pentru Nagorno-Karabah din 2020. Între timp, SUA se joacă de-a războiul în statele baltice, cu trupele sale îndreptându-se către Europa de Est.

Similar cu reacțiile americanilor la orice semn al prezenței militare rusești sau chineze în America Latină, Moscova intenționează să-și păstreze profunzimea strategică. Putin nu are nici cea mai mică intenție de a vedea statul vecin sub influența militară a unei entități pe care el o percepe drept ostilă. Ceea ce dorește liderul de la Kremlin este o zonă tampon.

Fostul colos sovietic, dependent de exportul de gaze și petrol

Putin are tendința de a fi precaut și rațional atunci când vine vorba de politica internațională. Nu este un „nebun”, așa cum îl numesc unii din Vest. Motivul pentru care este precaut este pentru că știe foarte bine că momentan nu se găsește într-o poziție de putere.

Bugetul de apărare al Rusiei este de doar 8% din cel al SUA, ca să nu mai aducem în discuție bugetul combinat al statelor membre NATO, care cheltuiesc de 20 de ori mai mult pe apărare decât o face Rusia.

Din punct de vedere economic, Rusia intră pe o pantă descendentă. PIB-ul acesteia este cât jumătate din cel al statului american California. Fostul colos sovietic este un stat dependent de exportul de gaze și petrol care acum are de înfruntat sancțiunile internaționale impuse în urma invadării Crimeei din 2014.

Rușii mai știu și ce înseamnă să fii împotmolit într-un război la sol, după cum au învățat din experiența cu Afganistanul timp de 10 ani. O invazie la scară largă ar putea să fie devastatoare pentru Rusia.

Vrea oare Vladimir Putin să reclădească Uniunea Sovietică?

Percepția unora este aceea că Putin vrea să reclădească Uniunea Sovietică, dar acest lucru, precizează Suny, este o fantezie în care nici măcar liderul de la Moscova nu mai crede. Este corect că în 2005 acesta a spus că „prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea” și o „tragedie veritabilă” – sentiment care este împărtășit de cea mai mare parte a rușilor.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să omitem o altă afirmație a acestuia care spune că „ cel care nu regretă prăbușirea URSS, nu are inimă, dar cine vrea să o învie în forma anterioară, nu are minte”.

Cu toate aceste, atunci când vine vorba de Ucraina, președintele rus mai făcut și în trecut unele mutări pripite. Dacă spera la un stat uncrainean pro-rus sau măcar neutru, invadarea Crimeei și sprijinirea separatiștilor din Donbas după Maidanul din 2014 au avut efectul opus.

Care este o posibilă soluție la ieșirea din această criză?

Rusia și Ucraina, alături de partenerii europeni, au încercat să dea o nouă formă relațiilor ruso-ucrainene în timpul discuțiilor din 2015 privitoare la Acordurile Minsk II, care au fost agreate de Rusia, Ucraina, Franța și Germania, dar care nu au fost niciodată pe deplin implementate.

Regiunile separatiste ucrainene de la granița cu Rusia trebuiau să fie autonome sub auspiciile unei relații federale cu Kievul. Pentru Moscova cel puțin, protocolul oferea asigurări că Ucraina rămâne în afara NATO. Cu toate acestea, implementarea acestuia nu s-a făcut niciodată.

Forțarea unei reveniri la Acordul Minsk II, mai spune Suny, sau ceva în acest sens, este intenția lui Putin. Și modul prin care vede el realizarea acestei decizii este cu amenințarea unei invazii, lucru care este destul de riscant.

Cu naționalismul devenind din ce în ce mai proeminent în Ucraina, președintele Volodîmîr Zelenski nu poate fi de acord cu protocoalele și apoi să mai poată rămâne la putere. Astfel, în această joncțiune dintre doi mari coloși, Suny consideră că fiecare dintre aceștia încearcă să facă o gălăgie cât mai mare pentru a-l acoperi pe celălalt.

Vă mai recomandăm și:

Vladimir Putin, o scurtă istorie a vieții și ascensiunii atent calculate la cârma Rusiei

Ce nu va înțelege niciodată Occidentul despre obsesia lui Vladimir Putin cu Ucraina?

Ce poate însemna o invazie a Rusiei în Ucraina?

Criza tot mai complicată Rusia-Ucraina, explicată. Cum s-a ajuns aici și ce vrea Vladimir Putin?