Home » D:News » COVID-19 continuă să îi uimească pe medici. Cum a reuşit să se reactiveze la pacienţi tratați cu antiviral?

COVID-19 continuă să îi uimească pe medici. Cum a reuşit să se reactiveze la pacienţi tratați cu antiviral?

COVID-19 continuă să îi uimească pe medici. Cum a reuşit să se reactiveze la pacienţi tratați cu antiviral?
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 02.05.2022

Medicii sunt nedumeriți după ce COVID a revenit la unii pacienți care au primit tratament antiviral. Pfizer rămâne încrezător în eficacitatea medicamentului în ceea ce privește prevenirea formelor severe.

Erin Blakeney, o cercetătoare în vârstă de 43 de ani de la Școala de Nursing a Universității din Washington, este o supraviețuitoare a cancerului la sân. Atât Blakeney, cât și soțul ei sunt complet vaccinați. Ea ia medicamente pentru a preveni o recidivă a cancerului și a pierdut un membru al familiei din cauza COVID în noiembrie 2020.

La doar câteva zile după ce ea și soțul ei au participat la o slujbă de comemorare la sfârșitul lunii martie, purtând măști KN95, însă mulți dintre cei prezenți nu purtau, chiar dacă slujba s-a întins pe 90 de minute, a fost testată pozitiv pe 3 aprilie. A contactat un medic și a primit o rețetă pentru un medicament antiviral Covid-19, Paxlovid.

„Există o mulțime de explicații potențiale pentru ceea ce se întâmplă”

Blakeney știa că, pentru ca Paxlovid să fie eficient, trebuia să îl ia din timp, la câteva zile de la apariția simptomelor. Asta a făcut ea și soțul ei. Amândoi au avut simptome ușoare, a terminat tratamentul și a doua zi a fost testată negativ. Femeia a crezut că a terminat cu COVID cel puțin pentru câteva luni, însă după doar 3 zile a început din nou să aibă simptome și atât ea, cât și soțul eu au avut din nou teste pozitive, transmite CNN.

Nici Dr. Michael Charness, neurolog la Spitalul Brigham and Women’s din Boston, nu auzise de fenomen până când nu l-a văzut cu ochii lui. Pacientul său era un bărbat de 71 de ani cu astm care a început să ia Paxlovid în prima zi în care a avut simptome din cauza vârstei sale și a afecțiunii medicale subiacente.

Medicamentul a funcționat rapid. A doua zi, simptomele pacientului său au dispărut aproape complet. Pacientul a terminat pastilele după 5 zile, iar în ziua a 7-a a avut rezultate negative la testele de acasă. În a 9-a după primul test pozitiv, simptomele bărbatului – inclusiv nasul care curgea, durerea de gât și respirația șuierătoare – au revenit. El a fost testat pozitiv încă o dată.

„În acest moment, aș spune că este doar un pic misterios”, a spus Charness, scrie Mediafax. „Există o mulțime de explicații potențiale pentru ceea ce se întâmplă. Toate sunt speculații și trebuie să fie mult mai bine studiat”.

Paxlovid, o combinație de două medicamente antivirale

Paxlovid, produs de Pfizer, este o combinație de două medicamente antivirale. Administrația americană pentru Medicamente l-a autorizat pentru utilizare de urgență în luna decembrie, după ce un studiu clinic a constatat că un tratament de 5 zile a redus cu 88% riscul de spitalizare sau de deces la persoanele nevaccinate cu risc ridicat de forme grave ale COVID.

Mulți din sistemul de sănătate au salutat Paxlovid ca fiind un pas revoluționar, deoarece era eficient și convenabil și avea potențialul de a ține oamenii departe de spital.

Săptămâna trecută însă, Charness a detaliat revenirea infecției la pacientul său după Paxlovid. Colegii săi l-au îndemnat să se alăture rețelelor de socializare după ce au văzut alte rapoarte despre recidive la pacienții care luau acest medicament.

Pacientul său, care a fost complet vaccinat și avea o stare generală bună de sănătate, a avut COVID de mai multe ori, astfel că Charness și colegii săi au secvențiat genomul coronavirusului. Virusul a fost același pe tot parcursul infecției, ceea ce înseamnă că nu a fost vorba de o reinfecție. Și nu s-a găsit nicio mutație care să se fi dezvoltat brusc, deci virusul nu s-a schimbat brusc pentru a dezvolta rezistență la medicamente.

Fenomenul a fost constatat într-un procent mic de cazuri

Charness a adăugat că intenția sa nu este aceea de a speria oamenii să nu mai ia Paxlovid, care s-a dovedit a fi extrem de eficient pentru a împiedica cazurile ușoare să devină grave sau chiar mortale.

FDA a remarcat aceste cazuri de reîmbolnăvire în propria sa analiză a datelor din studiile clinice. Fenomenul a fost constatat într-un procent mic de cazuri, la aproximativ 10 până la 14 zile după începerea tratamentului cu Paxlovid. Nu este clar cât de frecvente pot fi acestea. Un studiu clinic al medicamentului este încă în curs de desfășurare.

Într-o declarație pentru CNN, Pfizer a precizat că, în cadrul studiului clinic, un număr mic de pacienți, atât din grupul care a luat pastile placebo, cât și din grupul care a luat Paxlovid, au înregistrat încărcături virale mai mari la 10-14 zile după începerea tratamentului, comparativ cu încărcăturile virale din ziua 5.

Deoarece cercetătorii au observat acest fenomen la ambele grupuri, compania nu crede că este legat de medicament. De asemenea, aceștia nu au observat nicio legătură între încărcătura virală a pacienților și boala severă ulterioară.

„Rămânem încrezători în eficacitatea clinică a acestui medicament în ceea ce privește prevenirea formelor severe ale COVID la pacienții cu risc ridicat”, a declarat compania într-un comunicat.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?
De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?
De ce oamenii care sforăie nu se trezesc din cauza propriului zgomot?
De ce oamenii care sforăie nu se trezesc din cauza propriului zgomot?
ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi încorporat în arta sa, iar oamenii de știință cred că au reușit să îl extragă
ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi încorporat în arta sa, iar oamenii de știință cred că au reușit să îl extragă
Sute de stele din apropierea Pământului ar putea susține viața
Sute de stele din apropierea Pământului ar putea susține viața
Care este cea mai sigură țară din Europa de Est?
Care este cea mai sigură țară din Europa de Est?
Donald Trump anunță că SUA vor face „ceva în privința Groenlandei, indiferent dacă le place sau nu”
Donald Trump anunță că SUA vor face „ceva în privința Groenlandei, indiferent dacă le place sau nu”
Meteorologii anunță ger în toată țara. Ce temperaturi sunt așteptate?
Meteorologii anunță ger în toată țara. Ce temperaturi sunt așteptate?
Liderii politici din Groenlanda spun clar și răspicat: „Nu vrem să fim americani”
Liderii politici din Groenlanda spun clar și răspicat: „Nu vrem să fim americani”
Țara care și-a schimbat capitala prin decret prezidențial
Țara care și-a schimbat capitala prin decret prezidențial
Oamenii de știință japonezi au construit circuite cerebrale umane în laborator
Oamenii de știință japonezi au construit circuite cerebrale umane în laborator
Cea mai veche dovadă a săgeților otrăvite, dezvăluită în relicve de acum 60.000 de ani
Cea mai veche dovadă a săgeților otrăvite, dezvăluită în relicve de acum 60.000 de ani
Cum ar putea viitoarele misiuni spațiale să contamineze Luna și să distrugă indicii despre originea vieții?
Cum ar putea viitoarele misiuni spațiale să contamineze Luna și să distrugă indicii despre originea vieții?
De ce oamenii din Brazilia pot trăi mai mult de 110 ani?
De ce oamenii din Brazilia pot trăi mai mult de 110 ani?
Meduzele ațipesc la fel ca noi, iar acest lucru ar putea explica originile somnului
Meduzele ațipesc la fel ca noi, iar acest lucru ar putea explica originile somnului