Un brad de Crăciun din Budapesta se aprinde doar dacă locuitorii pedalează pe o bicicletă

03 12. 2022, 09:00
Sursa foto: Profimedia

Locuitorii Budapestei pedalează pe o bicicletă amplasată de autorități pentru a alimenta luminile de pe bradul de Crăciun. Este o măsură luată de primărie pentru a reduce cheltuielile cu energia electrică.

O bicicletă fixă, amplasată lângă brad, alimentează instalația de lumini a pomului de Crăciun în Budapesta. Astfel, primăria aplică tehnologia sustenabilă și economisește bani în condițiile crizei energetice.

Instalația din brad se aprinde complet doar dacă utilizatorii bicicletei pedalează foarte tare, ceea ce încurajează familiile cu copii să se implice.

Cum sunt alimentate luminițele din piața din Budapesta?

„În fiecare an, această piață este decorată frumos. Am fi fost triști dacă nu le-am fi avut anul acesta, dar cred că acesta este un compromis excelent”, a declarat o locuitoare.

De asemenea, bicicleta încarcă o baterie care, împreună cu panourile solare, alimentează restul luminilor din jurul pieței din Budapesta.

„Trebuie să pedalăm pentru a aprinde o decorațiune de pom de Crăciun”

„Pe de o parte, continuăm să ne mișcăm în această vreme rece. Pe de altă parte, putem experimenta cât de mult trebuie să pedalăm pentru a aprinde o decorațiune de pom de Crăciun de șase metri înălțime”, a declarat Gergely Orsi, reprezentantul autorităților din Budapesta.

Primăria din Budapesta a decis să nu folosească majoritatea decorațiunilor luminoase de Crăciun din cauza crizei energetice.