Ce este ADHD și ce înseamnă cu adevărat

ADHD (Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder – tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție) este una dintre cele mai frecvent diagnosticate tulburări de neurodezvoltare, însă și una dintre cele mai greșit înțelese.

Dincolo de imaginea simplistă a „copilului agitat” din clasă, ADHD descrie un ansamblu complex de dificultăți care afectează atenția susținută, controlul impulsurilor și organizarea activităților zilnice, având un impact semnificativ asupra vieții personale, școlare sau profesionale.

• De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
• De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!

„ADHD este o tulburare de dezvoltare marcată de simptome persistente de neatenție, hiperactivitate și impulsivitate”, explică National Institute of Mental Health.

Când apare ADHD și de ce?

Primele semne ale ADHD apar, de obicei, în copilărie. Specialiștii spun că, pentru a putea vorbi despre această tulburare, simptomele trebuie să fie prezente cel puțin șase luni la rând și să fie mai intense decât la alți copii de aceeași vârstă. De exemplu, dificultățile de concentrare sau impulsivitatea nu se observă doar acasă, ci și la școală sau în alte situații. Totuși, multe cazuri rămân nedepistate până la adolescență sau chiar la vârsta adultă, când responsabilitățile și cerințele de organizare devin mai mari și problemele ies mai clar la iveală.

În ceea ce privește cauzele, acestea sunt complexe, dar stabilite științific: predomină factorii genetici. Cercetările arată că predispoziția genetică joacă un rol major (estimat între 70–80%) şi o combinaţie de variante genetice comune şi rare care afectează reţele ale creierului implicate în controlul atenţiei şi al impulsurilor. Factorii de mediu (ca de exemplu expunerea la fumat sau alcool în timpul sarcinii ori nașterea prematură) pot crește riscul de ADHD, dar nu explică singuri apariția tulburării.

Primele semne pe care să le urmăriți

Semnele pot varia, dar câteva manifestări timpurii sunt frecvente: dificultate în ceea ce privește menținerea atenției în timpul anumitor sarcini, uitări frecvente, dificultăţi în respectarea instrucţiunilor, pierderea obiectelor, nelinişte motorie (copiii „nu stau locului”), întreruperea conversaţiilor sau decizii impulsive. La adulți, aceasta se poate manifesta mai subtil, prin senzația constantă de agitație sau nevoia de a face mai multe lucruri în același timp, procrastinare cronică şi probleme de organizare. Dacă aceste manifestări afectează şcoala, munca sau relaţiile, merită o evaluare.

Dr. Russell A. Barkley, unul dintre cercetătorii de referinţă în domeniu, sintetizează ideea esenţială: ADHD implică un deficit al autoreglementării şi al funcţiilor executive, adică dificultatea de a planifica, de a inhiba un impuls sau de a menţine efortul pentru obiective pe termen lung. „Este, în esenţă, o problemă cu auto-regularea şi cu funcţiile care ne permit să ne controlăm comportamentul în vederea unui scop”, notează Barkley. Iar acest cadru ne ajută să vedem ADHD nu ca o lipsă de voinţă, ci ca o vulnerabilitate neurobiologică care se compensează cel mai bine prin strategii concrete, precum împărțirea sarcinilor mari în pași mici și clari, folosirea listelor și a agendelor, stabilirea unor rutine predictibile, utilizarea de remindere (alarme, aplicații), dar și pauze regulate pentru menținerea concentrării. De asemenea, în unele cazuri, terapia comportamentală și medicația recomandată de specialist ajută la reglarea atenției și a impulsivității.

Cum se depistează și ce urmează?

Diagnosticul nu se face „pe bază de test online” sau după impresii generale, ci printr-o evaluare complexă realizată de psihiatru sau de un psiholog clinician. În cazul copiilor, aceasta presupune discuții detaliate cu părinții și profesorii, chestionare standardizate și analiza comportamentului în contexte diferite (acasă, la școală).

La adulți, procesul implică o anamneză detaliată, adică o analiză a istoricului personal și profesional, evaluarea simptomelor actuale și a modului în care acestea afectează viața de zi cu zi. Adesea, se verifică și dacă semnele erau prezente încă din copilărie, deoarece ADHD nu „apare” la maturitate, ci devine mai vizibil pe măsură ce cresc cerințele.

Odată pus diagnosticul, planul de intervenție este personalizat: poate include psihoterapie, instruirea părinților în gestionarea comportamentului copilului, suport educațional la școală sau la locul de muncă și, în unele cazuri, tratament medicamentos. Soluția este combinarea acestor instrumente pentru a sprijini persoana să-și valorifice potențialul și să își organizeze mai bine viața de zi cu zi.

Ce poți face dacă te regăsești în descriere?

În primul rând, vorbește cu un specialist pentru o evaluare. Documentează și notează-ți simptomele, oferind exemple concrete: când apar, în ce situații, și care sunt consecințele. Poți cere apoi strategii practice pentru a-ți organiza viața de zi cu zi și pentru a reduce supraîncărcarea cognitivă, adaptate situațiilor concrete în care apar dificultățile. Este drept că aceste strategii nu vindecă ADHD-ul, dar ajută foarte mult la gestionarea lui în viața de zi cu zi. Și, atenție, nu subestima comorbidităţile: anxietatea, depresia sau tulburările de învăţare sunt frecvente şi trebuie tratate concomitent.

La final, ar fi util de menționat faptul că ADHD nu înseamnă „inteligenţă scăzută” sau „lipsă de disciplină”. Multe persoane cu ADHD sunt creative, energice şi pot funcţiona excelent atunci când mediul le este adaptat, iar diagnosticul corect deschide calea spre abordări care pot schimba semnificativ calitatea vieţii. Identificarea timpurie, o evaluare profesionistă şi intervenţii combinate (psihosociale şi, unde e nevoie, medicamentoase) oferă cele mai bune rezultate. Iar dacă tu sau cineva din jur aveți simptome care afectează viaţa de zi cu zi, nu uitați că primul pas e simplu şi pragmatic: cere o evaluare.

Surse:

https://www.nimh.nih.gov/health/topics/attention-deficit-hyperactivity-disorder-adhd

https://www.cdc.gov/adhd/diagnosis/index.html

https://www.nature.com/articles/s41380-018-0070-0

https://www.russellbarkley.org/factsheets/ADHD_EF_and_SR.pdf

Vă mai recomandăm să citiți și:

Studiu: ce anume scade satisfacția vieții la adulții cu ADHD?

Adulții diagnosticați cu ADHD ar putea avea o speranță de viață redusă

Copiii cu IQ ridicat sunt diagnosticați cu ADHD mai târziu în viață

Legătura dintre ADHD și consumul de cafea din timpul sarcinii