Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune

De-a lungul istoriei, lepra a purtat o reputație care a depășit cu mult realitatea medicală a epocii. A fost boala tăcerii și a izolării, sinonimă, pentru secole întregi, cu exilul social, rușinea și frica. Pentru comunitățile premoderne, leproșii nu erau doar bolnavi, ci simboluri vii ale fragilității umane, iar comunitățile îi alungau instinctiv. Cu toate acestea, printre cei atinși de boală s-au numărat oameni care au modelat istoria, au condus armate, au scris poezie sau au transformat marginalizarea într-un act de devotament extraordinar. Cazurile lor oferă o perspectivă diferită asupra unei boli pe care medicina modernă o tratează astăzi eficient și fără dramatism.

În Japonia secolului al XVI-lea, Otani Yoshitsugu a devenit unul dintre cei mai loiali și celebri generali ai lui Toyotomi Hideyoshi, liderul militar care avea să unifice mare parte din arhipelag. Yoshitsugu, născut în 1559, a trăit cu o formă avansată de lepră într-o epocă în care boala era interpretată aproape exclusiv prin prisma superstiției.

• Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și…
• Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?

Povestea lui, transmisă în tradiția japoneză, surprinde două trăsături care i-au definit destinul: boala și prietenia neclintită cu generalul Ishida Mitsunari, unul dintre cei mai importanți comandanți militari ai Japoniei de la sfârșitul secolului al XVI-lea și figură centrală în conflictele care au precedat bătălia de la Sekigahara. Într-un episod devenit legendar, cei doi au participat la o ceremonie a ceaiului în timpul căreia o secreție provenită dintr-o leziune a lui Yoshitsugu a ajuns, accidental, în ceșcuța comună. Aici, se cere o mică explicație… În ceremoniile japoneze ale ceaiului din perioada Sengoku (sec. XVI), în special în cercuri restrânse, intime sau „secrete”, era obișnuit ca participanții să bea pe rând din aceeași ceașcă. Gestul avea o semnificație profund simbolică: egalitate, încredere și legătură personală. Nu era o regulă universală, dar nu era deloc neobișnuit, mai ales între persoane apropiate sau aliați politici.

Revenind la incident, Mitsunari, în loc să refuze, a băut din ea fără ezitare, un gest interpretat ca dovadă de loialitate absolută. A rămas alături de Yoshitsugu până la bătălia de la Sekigahara, decisivul conflict din 1600 care a redesenat puterea politică a Japoniei, când generalul, aproape orb și slăbit de boală, a refuzat să-și abandoneze prietenul și a ales să moară pe câmpul de luptă după ce înfrângerea a devenit inevitabilă. În cultura japoneză, Yoshitsugu a devenit un simbol al demnității în suferință și al devotamentului dus până la capăt.

La distanță de secole și continente, destinul poetului vietnamez Nguyễn Trọng Trí a urmat o traiectorie cu totul diferită, deși marcată de aceeași boală. Născut în 1912, cunoscut sub numele literar Han Mặc Tử, poetul a crescut fără tată, într-o familie săracă, însă talentul său a fost recunoscut devreme de intelectualii epocii. A scris poeme de dragoste și versuri inspirate din folclor, iar sensibilitatea lor a traversat timpul, rămânând populare și astăzi. În 1937 s-au manifestat primele semne ale bolii, iar în 1940 a fost trimis la spitalul-colonie Quy Hòa, unde a murit după două luni. Contextul sanitar al vremii nu oferea soluții reale, iar izolarea bolnavilor era regula. Deși viața lui a fost scurtă, opera poetului a rămas una dintre cele mai vii mărturii ale rezistenței creativității în fața suferinței.

Un alt destin marcat de lepră, însă cu implicații politice majore, este cel al regelui Balduin IV al Ierusalimului. Cunoscut drept „Regele Lepros”, Balduin a condus Regatul Ierusalimului în a doua jumătate a secolului al XII-lea, între 1174 și 1185, o perioadă definită de tensiunea dintre statele cruciate (entități politice creștine formate în Orientul Apropiat după Prima Cruciadă) și forțele lui Saladin (liderul musulman care a unificat Egiptul și Siria și a devenit principalul adversar al cruciaților). Primele semne au apărut în copilărie: cronicarul William of Tyre, care i-a fost tutor, descrie un episod în care tânărul prinț nu reacționa la durere atunci când alți copii îi răneau mâna, o anestezie precoce a pielii pe care istoricii o consideră astăzi un simptom timpuriu al leprei. Ca rege, a continuat să conducă și să negocieze, în ciuda deteriorării progresive a trupului: orbire, ulcerații severe și incapacitatea de a merge. A murit în 1185, la doar 24 de ani. Absența sa a deschis drumul fragmentării puterii în regatul cruciat, contribuind indirect la victoria lui Saladin la Hattin și la pierderea Ierusalimului. Boala unui om a devenit astfel un element-cheie al istoriei geopolitice a Levantului medieval.

Poate cel mai cunoscut nume asociat cu lepra rămâne însă cel al lui Father Damien de Veuster, misionarul belgian care a ales în mod voluntar să trăiască printre bolnavii izolați în colonia Molokai din Hawaii. Ajuns acolo în 1873, atunci când avea 33 de ani, Damien a construit case, școli, spitale și o comunitate funcțională într-un loc în care oamenii fuseseră abandonați nu doar de societate, ci și de speranță. În 1884, după mai bine de un deceniu de muncă, a descoperit primele semne ale bolii pe propriul corp. A continuat să lucreze până la capăt, refuzând tratamentul care ar fi presupus să-și părăsească comunitatea. A murit în 1889, iar Vaticanul l-a canonizat în 2009, transformându-l într-un simbol al devotamentului și al solidarității umane.

Aceste destine individuale nu schimbă realitatea medicală a prezentului, dar aduc o perspectivă importantă asupra felului în care lepra a influențat vieți, culturi și epoci. În timp ce medicina modernă tratează astăzi boala cu succes, cazurile istorice arată cât de mult au contat contextul social, lipsa tratamentului și percepția comunității.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Saint-Damien-of-Molokai

https://www.britannica.com/biography/Baldwin-IV-king-of-Jerusalem

https://www.news-medical.net/health/Notable-Cases-of-Leprosy.aspx

Vă mai recomandăm să citiți și:

Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi

Patogenul misterios al leprei a existat în America de acum 4.000 de ani, arată un nou studiu

Alice Ball, femeia care a ajutat la tratarea leprei. Prima femeie și primul afro-american care a obținut o diplomă de master în chimie

Lepra, boala străveche pe care medicii nu au descifrat-o nici astăzi