Home » D:News » Ce viitor are omenirea în Univers? „Abia vom face față unui zbor spre alte planete”

Ce viitor are omenirea în Univers? „Abia vom face față unui zbor spre alte planete”

Publicat: 23.05.2024

Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, a fost invitat la emisiunea GÂNDUL LIVE, acolo unde a vorbit, printre altele, despre viitorul omenirii în Univers.

Întrebat dacă rasa umană va rezista atât de mult timp încât să poată ajunge în alt sistem solar sau chiar într-o altă galaxie, Dumitru Prunariu a spus că „în altă galaxie, nu”.

„În forma de dezvoltare de acum, nu. Gândiți-vă că abia vom face față unui zbor spre alte planete, spre planeta Marte, de exemplu, peste vreo 20 ani. Cam 7 – 8 luni durează un zbor dus și cam tot atâta întors, plus cât rămânem acolo. Sunt principii ale fizicii care încă nu sunt bine cunoscute, care există doar în teorie. Gândiți-vă că noi am considerat la un moment dat că am descoperit tot ce s-a putut descoperi pe pământul acesta, prin anii ’30 și ceva. Când primul tren mergea cu 36 de kilometri pe oră, spuneau Vai, ce se va întâmpla cu omenirea? Vor leșina în tren!. Ei, zburăm acum în spațiul cosmic cu 28.000 de kilometri pe oră”, a explicat singurul cosmonaut român.

„Noi nu cunoaștem și nu stăpânim atracția gravitațională”

„Sunt foarte multe fenomene fizice și probabil teorii pe care încă nu le-am descoperit pe planetă și în general în Univers. Noi nu cunoaștem și nu stăpânim atracția gravitațională. În momentul în care vom putea stăpâni atracția gravitațională, vom putea să ne deplasăm în Univers cu viteze mult mai mare decât acum fără să fie afectat organismul uman. Ei bine, așteptăm. Viitorul e înainte!”, a conchis Dumitru Prunariu.

În ziua de 14 mai 1981, Dumitru Prunariu devenea primul român care zbura vreodată în spațiul cosmic. În cadrul misiunii Soiuz 40, Prunariu avea să petreacă 7 zile, 20 de ore, 41 de minute și 52 de secunde pe orbita joasă a Pământului, alături de comandantul de origine ucraineană Leonid Popov.

În cadrul emisiunii, singurul cosmonaut român a mai povestit, printre altele, despre experimentele românești lansate în spațiu înaintea zborului său istoric, dar și despre faptul că, odată ajunși în spațiul cosmic, oamenii nu mai aparțin unei națiuni în parte, ci devin cetățeni ai planetei Pământ.

Interviul integral cu Dumitru Prunariu de la emisiunea GÂNDUL LIVE poate fi urmărit AICI!

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce este „convins” Dumitru Prunariu că oamenii nu sunt singuri în Univers?

Dumitru Prunariu: „În spațiu ești cetățean al planetei. Ești om”

17 experimente românești, lansate în spațiul cosmic înaintea zborului istoric al lui Dumitru Prunariu. „Au funcționat foarte bine”

Dumitru Prunariu regretă eșecul misiunii Luna-25 a Rusiei. „Adevărul este că eram optimist”

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă