Creierul nu percepe spaţiul tridimensional

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Oamenii de ştiinţă de la University College London explică faptul că ideea conform căreia oamenii concep hărţile în mod tridimensional este neadevărată. Studiile lor s-au bazat pe analizarea neuronilor din zona hipocampului unor şobolani, locaţie responsabilă cu reprezentarea internă a spaţiului. Pe măsură ce animalele se deplasează, aceşti neuroni numiţi celule-grilă şi celule de poziţie, au un răspuns specific, activându-se şi inactivându-se într-un mod ce ajută la măsurarea distanţei parcurse de animal într-o anumită direcţie

Deşi au mai existat cercetări anterioare pe această temă, ele s-au concentrat pe modul în care aceste celule cartografice codifică spaţiul bidimensional. Specialiştii de la College London au decis să analizeze modul în care celulele răspund la schimbarea de altitudine. Pentru a face acest lucru, ei au înregistrat impulsurile electrice de la celule individuale ale unor şobolani care urcau pe o scară spiralată. Astfel s-a observat că ritmul de activare a celulelor a codificat foarte puţine informaţii legate de altitudine.

La oameni, probabil, lucrurile se petrec la fel: creierul nostru ţine evidenţa localizării nostre pe o suprafaţă plană, definită în funcţie de modul în care este orientat corpul. Dacă, de exemplu,o veveriţă se deplasează pe sol, iar apoi se caţără într-un copac, harta sa internă bidimensională va face trecerea de la planul orizontal la cel vertical. Astronauţii sunt printre puţinii oameni care pot descrie această experienţă. Atunci când se mişcă în spaţiu şi ajung să „stea” pe plafon, ei au un moment de dezorientare înainte ca harta lor mentală să se ajusteze şi să înţeleagă că punct de repet pentru „sus” este acum podeaua.

În urma studiului, cercetătorii nu reuşit să afle dacă există alte zone din creier care sunt responsabile cu codificarea altitudinii sau dacă, pur şi simplu, mamiferele nu au nevoie de această informaţe pentru a trăi.

„Poate un animal are hărţi-mozaic formate din fragmente plate, dar care pot fi orientate după necesitate. Sau poate, pur şi simplu, creierul nostru percepe lumea ca fiind plată”, a concluzionat Kathryn Jeffery, coordonatorul studiului.

Sursa: Scientific American