Home » Istorie » Cercetătorii au descoperit noi detalii referitoare la presupusa epavă a lui Capitan Cook. Unde s-ar afla aceasta – FOTO+VIDEO

Cercetătorii au descoperit noi detalii referitoare la presupusa epavă a lui Capitan Cook. Unde s-ar afla aceasta – FOTO+VIDEO

Publicat: 06.05.2016
Se presupune că HMS Endeavour a fost folosită de capitanul James Cook pentru a naviga în sudul Oceanului Pacific.

Nava se poate afla la câteva sute de metri distanţă de Portul Newport, din statul american Rhode Island. 

Lungă de 32 de metri, construită din trei catarge, redenumită mai târziu ,,Mister Sandwich”, nava a făcut parte din flota British Royal Navy. Endeavour avea misiunea de a transporta trupe, fiind una dintre cele 13 vase scufundate de britanici, în anul 1778, într-un efort de a bloca portul.

Proiectul de cercetare Rhode Island Marine Archaeology Project (RIMAP) a indicat faptul că nava a făcut parte dintr-un grup de cinci vapoare scufundate intenţionat de către britanici, într-un efort de a împiedica forţele franceze să vină în ajutorul coloniştilor americani revoltaţi.

”RIMAP a iniţiat o inspecţie a sitului, unde au fost descoperite, în apă, la mai puţin 15 metri adâncime, rămăşiţele a patru nave şi câteva elemente care ar putea indica un al cincilea vas. Este o descoperire destul de importantă”, a declarat Kathy Abbass, director executiv al Comisiei de Conservare Istorică a Patrimoniului din Rhode Island.

Nava HMS Endeavour a fost lansată pentru prima dată în anul 1764, sub numele de ,,Earl of Pembroke”, apoi a fost redenumită, în cinstea Majestăţii Sale, ,,Bark Endeavour”, iar după patru ani a fost achiziţionată de către British Royal Navy.

În august 1768, vasul a fost folosit pentru a explora Oceanul Pacific. Printre misiunile în care a fost implicat se numără observarea trecerii lui Venus prin faţa Soarelui în 1769, dar şi cercetarea noului continent, denumit ,,Terra Australis Incognita”.

Endeavour a plecat din Plymouth cu 94 de oameni la bord, inclusiv căpitanul Cook. Vasul a călătorit spre coasta Africii, înainte de a traversa Atlanticul şi de a ajunge la Rio de Janeiro, în luna noiembrie a aceluiaşi an. Barca a înconjurat apoi Capul Horn în ianuarie, după a treia încercare. 

În luna aprilie, nava a ajuns la Tahiti, unde a rămas pentru următoarele patru luni, unde astronomul Charles Green a studiat tranzitul lui Venus.

După luni de explorare, Endeavour a ajuns pe coasta Noii Zeelande în octombrie, devenind, astfel, prima navă europeană care a ajuns pe insulă în ultimii 100 de ani. Ultimul explorator a fost olandezul Abel Tasman. Acesta a ajuns pe insulele din Noua Zeelandă, dar şi în Tasmania, în timpul călătoriei sale din anul 1642.

Captain Cook a petrecut şase luni explorând şi cartografiind coasta Noii Zeelande şi a revendicat terenul pentru Marea Britanie, înainte de a o lua spre vest.

În luna aprilie a anului 1770, membrii echipajului au reperat Australia, iar la 29 aprilie, Endeavour HMS a devenit prima navă europeană care a ajuns pe coasta de est a insulei. Captain Cook a petrecut patru luni cartografiind coasta, dar a întâmpinat probleme când nava a lovit o parte din Marea Barieră de Corali.

Nava se afla atunci la aproximativ 38 de kilometri în largul coastei şi nu avea suficiente bărci de salvare, dar marinarii au reuşit să îndepărteze apa din coca navei şi s-au întors cu siguranţă înapoi la mal.

La data de 12 iulie, Endeavour a ajuns în portul din Dover, la aproape trei ani după ce a părăsit prima dată Plymouth. Captain Cook a fost promovat mai târziu în funcţia de comandor şi a continuat să exploreze Pacificul, la bordul navei HMS Resolution. El a fost omorât în anul 1779, de către locuitorii uneia dintre insulele Hawaii. 

Endeavour a devenit apoi o navă de transport naval şi a fost vândută unui magnat, chiar înainte de începerea Războiului de independenţă american. Când cererea pentru nave a crescut în timpul războiului, magnatul a încercat să vândă nava înapoi britanicilor, dar aceştia nu au acceptat, având în vedere vârsta navei şi modul în care aceasta a fost utilizată de-a lungul anilor.

Vânzătorul a redenumit nava ,,Lord Sandwich”, după care a vândut-o. Lord Sandwich a fost trimisă la Rhode Island ca navă-închisoare, când britanicii au încercat să recupereze oraşul port Newport, în anul 1778. Acolo, a fost scufundată în speranţa de a crea un blocaj în timpul Bătăliei de la Rhode Island.

”Pentru a afirma cu siguranţă că aceasta este nava Endeavour, urmează să fie efectuate multiple cerectări suplimentare. Grupul de finanţare privată estimează că va trebui aproximativ 1 milion de dolari pentru a finaliza munca pe teren şi alte 7,5 millioane pentru a construi o facilitate de cercetare şi un muzeu pentru a studia şi a prezenta artefactele”, a declarat Abbass.

Sursa foto: Pinterest

Nu este clar cât timp va dura până când cercetătorii vor putea confirma dacă epava este Endeavour.

,,Este o călătorie lentă şi mai ales o călătorie foarte atentă. Fiecare pas are nevoie de timp, bani şi energie”, a declarat Charlotte Taylor, istoric la Comisia de Conservare a Patrimoniului din Rhode Island.

Sursa: Mail Online

Vă recomandăm şi aceste articole:

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică