Home » Istorie » Caz controversat în Statele Unite unde una dintre cele mai mari populaţii de amerindieni a interzis studiile genetice. Ce a stat la baza deciziei

Caz controversat în Statele Unite unde una dintre cele mai mari populaţii de amerindieni a interzis studiile genetice. Ce a stat la baza deciziei

Caz controversat în Statele Unite unde una dintre cele mai mari populaţii de amerindieni a interzis studiile genetice. Ce a stat la baza deciziei
Publicat: 12.11.2017
În 2003, Carletta Tilousi, un membru al tribului Havasupai din Arizona, a ascultat o prezentare de doctorat, dorind să audă rezultatele unui studiu cu privire la diabet efectuat şi cu ADN-ul ei. Sau aşa credea. Pe măsură ce studentul vorbea, Tilousi a realizat că ADN-ul ei şi al altor membri ai Tribului Havasupai a fost folosit şi pentru alte studii.

Unele descoperiri sugerau că tribul nu este originar din Arizona, iar aceste analize pot fi o ameninţare. Aceştia cred că pe baza studiilor genetice, pot fi daţi afară din pământul ancestral, potrivit History.

Cazul Tilousi este parte din motivul pentru care Naţiunea Navajo, al doilea cel mai mare trib din Statele Unite, a interzis studiile genetice asupra oamenilor care alcătuiesc populaţia tribului.

În august 2017, un grup de lideri ai tribului şi membri ai comunităţii au decis dacă să ridice sau nu interdicţia şi este foarte probabil ca acest lucru să aibă loc. Totuşi, acum, băştinaşii vor pune condiţiile şi vor fi în controlul propriului ADN.

Problema este însă mult mai adâncă. Exploatarea corpurilor şi rămăşiţelor amerindienilor este ceva ce datează de câteva secole. În secolul al XIX-lea, cercetătorii de atunci foloseau frenologia, considerată acum o pseudoştiinţă, unde naturaliştii „demonstrau” inferioritatea amerindienilor şi puteau demonstra aspectele morale doar în urma analizării formei craniilor.

Antropologii şi curatorii erau, de asemenea, angajaţi în vânătoarea de rămăşiţe, chiar dacă acest lucru implica dezgroparea mormintelor.

Astfel, este de înţeles că utilizarea ADN-ului în alte scopuri decât cele menţionate a atins o coardă sensibilă a acestor populaţii. Mai mult decât atât, concepţia amerindienilor este că „fiecare parte din noi este sacră. Savanţii spun că este doar ADN. Pentru un indian, nu este doar ADN, ci este o parte din persoană, este sacră, cu semnificaţii religioase profunde. Este parte din esenţa unei persoane”, a explicat Frank Dukepoo, genetician cu origini native.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Drumul Lacrimilor: o pagină din istoria amerindienilor

Pieile rosii – drama unei civilizatii (I)

Prinţesa Angeline, femeia amerindiană care a refuzat să-şi părăsească locuinţa: ”Eşti prea frumoasă pentru a avea un asemenea nume”

Fotografiile de la începutul secolului XX arată cultura uimitoare a amerindienilor – GALERIE FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Scoarța terestră se desface ca un fermoar sub Italia, afirmă oamenii de știință
Scoarța terestră se desface ca un fermoar sub Italia, afirmă oamenii de știință
Ce s-a întâmplat după ce voluntarii unui studiu au mâncat pastă de tomate timp de 3 luni?
Ce s-a întâmplat după ce voluntarii unui studiu au mâncat pastă de tomate timp de 3 luni?
Fumătorii au un risc mai mic de Parkinson și nimeni nu a știut până acum de ce
Fumătorii au un risc mai mic de Parkinson și nimeni nu a știut până acum de ce
De ce trebuie întotdeauna să lași jos capacul toaletei înainte să tragi apa?
De ce trebuie întotdeauna să lași jos capacul toaletei înainte să tragi apa?
Inteligența Artificială descifrează secretele arhivelor medievale
Inteligența Artificială descifrează secretele arhivelor medievale
Energia întunecată ar fi în curs de evoluție, arată un studiu pe 3.000 de supernove
Energia întunecată ar fi în curs de evoluție, arată un studiu pe 3.000 de supernove
O țară a cerut Națiunilor Unite o nouă modificare a hărții lumii
O țară a cerut Națiunilor Unite o nouă modificare a hărții lumii
Dosar secret despre „Îngerul Morții” Josef Mengele, publicat de autoritățile elvețiene
Dosar secret despre „Îngerul Morții” Josef Mengele, publicat de autoritățile elvețiene
Mesajul transmis de Ursula von der Leyen, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Mesajul transmis de Ursula von der Leyen, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Donald Trump nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar fi să o fac din nou, aș face exact ceea ce am făcut”
Donald Trump nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar fi să o fac din nou, aș face exact ceea ce am făcut”
Avertismentul FMI după 6 luni de război în Orientul Mijlociu: „Plasa de siguranță” se epuizează
Avertismentul FMI după 6 luni de război în Orientul Mijlociu: „Plasa de siguranță” se epuizează
România va găzdui din nou titlul de Capitală Europeană a Culturii
România va găzdui din nou titlul de Capitală Europeană a Culturii
Când începe toamna cu adevărat? Prognoza actualizată de la ANM
Când începe toamna cu adevărat? Prognoza actualizată de la ANM
Pentru prima dată, osul de la un denisovan a fost descoperit într-o peșteră din China
Pentru prima dată, osul de la un denisovan a fost descoperit într-o peșteră din China
Modificările vocii ar putea ascunde un semn timpuriu al demenței, indică un studiu amplu
Modificările vocii ar putea ascunde un semn timpuriu al demenței, indică un studiu amplu
Telescopul Spațial James Webb „a demascat” două galaxii extreme din Universul timpuriu
Telescopul Spațial James Webb „a demascat” două galaxii extreme din Universul timpuriu
O nouă descoperire dezvăluie cum aveau grijă sauropodele de puii lor
O nouă descoperire dezvăluie cum aveau grijă sauropodele de puii lor
Cum afectează somnul profund rezistența noastră la stres?
Cum afectează somnul profund rezistența noastră la stres?