Bizarerii ale istoriei medicinei, de la ''bicarbonatul de sodiu'' al Antichităţii la ''nebunia lipitorilor'' din Europa secolului XIX

Un scop recurent în istoria umanităţii a fost menţinerea stării de sănătate într-o condiţie bună, totuşi mijloacele prin care se dorea acest lucru au variat extrem de mult de la o cultură la alta. Mai jos sunt câteva dintre aceste ciudăţenii ale istoriei medicinei.

Scorbutul se trata cu un „arbore al vieţii”

Prinse în gheaţa de lângă Stadacona (locul unde în prezent se află oraşul Quebec) în 1536, navele lui Jacques Cartier (navigatorul care a descoperit Canada) nu puteau pleca nicăieri. Echipajele, care sufereau de lipsa hranei, s-au îmbolnăvit de ceea ce acum este cunoscut ca scorbut şi reprezintă efectele deficienţei de vitamina C. Se manifestă prin putrezirea gingiilor chiar până la expunerea rădăcinilor, relatează The History Extra.

Aceştia au aflat de un copac numit Annedda, a cărui identitate a rămas necunoscută. Oricare erau beneficiile nutriţionale, au rezultat în vindecarea completă a marinarilor. Acest remediu nu a căpătat recunoaştere şi boala a continuat să curme vieţilor marinarilor timp de încă 200 de ani.

Anestezia generală a uşurat intervenţiile la bolnavii de cancer de la începutul secolului al XIX-lea

Seishu Hanaoka (1760-1835) a studiat medicina în Kyoto şi s-a stabilit ca medic în oraşul său de provenienţă, Hirayama. A devenit interesat de anestezie, experimentând cu mai mulţi compuşi şi ingrediente botanice, precum Datura metel, creând o băutură numită Tsusensan.

În dozaj corespunzător, putea face pacienţii inconştienţi între 6 şi 24 de ore.

Pe 13 octombrie 1804, Hanaoka a extras tumoarea de la sân a unei paciente sub anestezie generală, operând apoi încă 150 de femei cu cancer la sân. Se crede că această primă femeie operată, pe nume Kan Aiya, a murit anul următor, dar măcar a fost scutită de agonia unei intervenţii chirurgicale pe viu care încă se practicau în Occident.

Cezariana inventată de chirurgii din Uganda

Deşi metoda cezarianei există încă din Antichitate, ca mijloc de a scoate copiii în cazul în care femeia murea în timpul sarcinii, un caz aparte a fost adus în atenţie în anul 1884.

Robert Felkin, un chirurg misionar, a asistat la o cezariană de succes în regatul african Bunyoro Kitara. Operaţia era menită să salveze ambele vieţi. Mama era anesteziată parţial cu vin de banane. Apoi, doctorul realiza o incizie verticală, prin peretele abdominal şi, în parte, prin peretele uterin pentru a scoate copilul.

După operaţie, se aplica un strat de pastă din ierburi peste tăietură şi era acoperită cu frunze de bananier, ţinând locul bandajelor obişnuite.

Dacă vrei să vindeci orice, încearcă theriacul, „bicarbonatul de sodiu” al Antichităţii

De provenienţă grecească, dar adusă în Roma în secolul I î.e.n., theriacul era o compoziţie alcătuită din 64 de ingrediente, dintre care multe erau de origine vegetală, iar carnea de viperă este un component care merită menţionat.

În ciuda scepticismului, theriacul a devenit un fel de „bicarbonat de sodiu”, un medicament care poate vindeca orice. A fost folosit şi mult după prăbuşirea Imperiului Roman, iar în secolul al XII-lea, Veneţia era exportatorul principal al substanţei care devenise importantă în medicina europeană, arabă şi chineză.

Abia în 1745, William Heberden i-a dovedit lipsa de eficienţă, dar chiar şi aşa, a rămas în comerţ în unele locuri din Europa până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Cu mult timp în urmă, şi femeile puteau practica medicina

Merit Ptah este prima femeie doctor cunoscută după nume. Trăia în jurul anului 2.700 î.e.n în Egiptul antic şi, datorită inscripţiilor, se cunosc multe detalii despre viaţa ei.

200 de ani mai târziu, a existat altă doctoriţă pe nume Peseshet, care a fost imortalizată pe un monument în mormântul fiului său, Akhet-Hetep, care era mare preot.

„Nebunia lipitorilor” a lovit Europa secolului al XIX-lea

Lipitoarea medicinală a fost folosită timp de milenii şi chiar şi astăzi este considerată o modalitate de a restaura circulaţia după operaţia de reconstrucţie. Totuşi, s-a bucurat de cea mai mare popularitate în secolul al XIX-lea, în Europa. Condusă de medicul francez François-Joseph-Victor Broussais (1772 - 1838), care a postulat că toate bolile provin de la inflamaţii locale tratabile cu curgerea sângelui, „nebunia lipitorilor” a dus la o întreagă industrie, cu exporturi masive de lipitori provenite de la ferme de acest gen.

Lipitorile aveau avantaje faţă de alte metode de eliminare a sângelui. Pierderea sângelui la metoda cu lipitori era mai graduală şi, în general, mai umană decât multe practici ale acelei perioade.

Operaţia de cataractă era posibilă în secolul al VI-lea î.e.n.

Unul dintre cele mai vechi texte de medicină este Sushruta Samhita, iar vârsta este aproximativă, existând un consens că originalul provine din jurul anului 600 î.e.n.

Este practic un manual de medicină în care studenţii sunt instruiţi cu privire la diverse practici, inclusiv operaţia de cataractă. Pacientul trebuia să privească vârful nasului său în timp ce ţinea pleoapele deschise, iar chirurgul folosea un ac cu care penetra globul ocular. Instrumentul trebuia să cureţe „lentilele înceţoşate”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Tehnologiile care vor schimba radical medicina şi industria farmaceutică

Moment istoric în medicină: prima terapie pentru vindecarea orbirii

Descoperire ştiinţifică uluitoare: „E începutul unei noi epoci în medicină”, anunţă specialiştii

Primul caz în istoria medicală: 14 viermi dintr-o specie care infecta vitele au fost găsiţi în ochiul unei femei