O nouă specie de crocodil preistoric a fost descoperită în Bazinul Haţeg

16 04. 2019, 00:00

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de UBB, informaţiile despre descoperirea unui craniu de crocodilifom pitic în Bazinul Haţeg, localitatea Pui, au fost publicate de paleontologii Vlad Codrea şi Marton Venczel, din cadrul Departamentului de Geologie al UBB.

„Specia descoperită aparţine unei linii evolutive considerate dispărută la limita Jurasic/Cretacic (145 Ma). Craniul noului gen şi noii specii pentru ştiinţă Aprosuchus ghirai (Eusuchia, Family Atoposauridae) este excepţional şi tridimensional conservat. Mandibula s-a păstrat în conexiune cu craniul, iar şirurile dentare sunt aproape complete”, afirmă cercetătorii clujeni.

Până acum, localităţile din Bazinul Haţeg, precum şi din întreaga Transilvanie, au furnizat în majoritatea situaţiilor doar dinţi izolaţi, fragmente de craniu sau mandibule provenind de la un atoposaurid de dimensiuni mai mari numit Sabresuchus sympiestodon de la dinţii săi caniniformi, în formă de pumnal.

„O reconstituire realizată de cercetătorii universitari clujeni arată că Aprosuchus şi Sabresuchus erau forme apropiat înrudite, cu origini într-o linie cunoscută din Europa odată cu Jurasicul târziu (ex. Atoposaurus, Knoetschesuchus, Alligatorium, Alligatorellus) şi Cretacicul timpuriu (Theriosuchus). Noua descoperire arată că această linie a supravieţuit până la sfârşitul Erei Mezozoice, în Maastrichtian (ca. 69-70 milioane ani). Dentiţia caracteristică micului crocodil Aprosuchus ghirai indică o hrană bazată pe artropode şi mici vertebrate. Descoperirea completează

Studiul a fost publicat recent în Science Direct.