O mișcare fundamentalistă mai puțin cunoscută: Gush Emunim

Gush Emunim a fost o grupare fundamentalistă mesianică, care și-a extins influența și ca mișcare socială în Israel.

Având la bază principiile enunțate de Biblie, aprofundate de către Kook cel Bătrân (1865-1935), primul șef rabin din timpul mandatului britanic al Palestinei, și fiul acestuia, Kook cel Tânăr, Gush Emunim (גּוּשׁ אֱמוּנִים, în ebr., „Coaliția celor Credincioși”) și-a propus să asigure revenirea Țării Sfânte la întinderea din timpurile biblice, folosindu-se pentru aceasta și de metode moderne. Scopul este acela de a se desăvârși din punct de vedere spiritual, de a recrea legătura cu Dumnezeul lui Israel prin recăpătarea pământurilor arhaice, ocupate de arabi.

• MESAJE DE CRĂCIUN. Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări pentru cei dragi
• Misiunea Lucy care va studia asteroizii troieni ai planetei Jupiter, lansată astăzi

Trăsăturile specifice unei mișcări fundamentaliste sunt: reactivitatea în fața modernității percepută ca un pericol de ordin ontologic, dualitatea lumii (bine-rău etc), autoritatea cărții sfinte, selectivitatea (alegerea cu grijă a anumitor pasaje din aceste cărți pentru a evidenția anumite aspecte care servesc ideologiei) și credința că acțiunile întreprinse vor grăbi venirea împărăției divine.

În cazul Gush Emunim, pericolul este reprezentat de posibila pierdere a pământului Țării Sfinte, dualiatea este exprimată prin împărțirea umanității în două categorii, respectiv poporul lui Israel și goim (cei din exterior, străinii), care își păstrează drepturile ca indivizi, fiind tolerați de comunitate, dar sunt puși în plan secund în relația cu Dumnezeu. Bineînțeles, autoritatea cărții sfinte este absolută, iar pasaje din Torah sunt selectate atent pentru a aservi scopului ultim, de natură religioasă, respectiv grăbirea venirii lui Mesia, act care ar salva întreaga omenire, dar care trebuie înfăptuită doar de poporul lui Israel.

Ce a favorizat ascensiunea mișcării fundamentaliste Gush Emunim

Orice mișcare fundamentalistă necesită existența a două elemente de bază pentru a se putea lansa cu succes: un eveniment favorabil și aderenți. Evenimentul favorabil a fost dat de războiul de Yom Kippur, în timpul căruia, în premieră, s-au înrolat în armată tineri studenți de la yeshivot, școlile religioase superioare specifice iudaismului.

Acest lucru este remarcabil datorită faptului că, în genere, așa cum se poate observa și la ora actuală, evreii religioși, grupați în jurul figurii rabinului, se împotrivesc conscripției militare obligatorii. Dar la momentul respectiv, participarea la lupta împotriva coaliției formate din Siria și Egipt fost percepută drept o necesitate pentru păstrarea integrității Țării Sfânte. Acei studenți au fost printre primii aderenți ai Gush Emunim, al cărei principiu fondator l-am observat anterior.

Fondată oficial în anul 1974, mișcarea Gush Emunim și-a început activitatea prin proteste pașnice, îndreptate împotriva guvernului laburist de la acea perioadă (Partidul Laburist era opozantul direct al dreptei și implicit al grupărilor religioase asociate cu aceasta în sistemul de coaliții specific guvernării israeliene) care dorea să se retragă din teritoriile ocupate în urma Războiului de Șase Zile (1967), respectiv din Cisiordania și Fâșia Gaza, teritorii majoritar ocupate de arabi.

O astfel de decizie contravenea direct cu principiile anumitor israelieni religioși, ceea ce i-a făcut pe aceștia să se asocieze într-o grupare, pentru ca vocile lor să fie mai ușor auzite și să capete o reală relevanță politică, însă fără a deveni propriu-zis un partid politic, deoarece acest lucru le-ar fi îngrădit activitatea.

Anumiți membrii veneau din partidul Mafdal, unul dintre cele mai vechi și mari partide religioase din Israel, dar îl părăsiseră deoarece nu erau mulțumiți de lipsa de reactivitate a acestuia în ceea ce privește problema teritoriilor ocupate. Gush Emunim a încercat totuși să păstreze echilibrul între „protestele extraparlamentare” (fundamentaliste) și colaborările cu partidele politice.

De ce Gush Emunim nu a avut „succesul” dorit

Gush Emunim nu a reușit niciodată să se bucure de succesul pe care și l-ar fi dorit, în parte și datorită faptului că opinia publică israeliană înclina în favoarea rezolvării pașnice a problemei palestiniene. Forma sub care acest lucru se putea realiza era adoptarea propunerii Națiunilor Unite, respectiv soluția celor două state, care avea în vedere crearea unui stat israelian și a unuia palestinian, în timp ce Ierusalimul avea statut internațional. Această variantă a fost acceptată de către partea israeliană la acea vreme, ceea ce arată o înclinație timpurie a populației către soluționarea nearmată, mai ales în contextul epocii respective (nesiguranța fondării statului visat de Herzl), dar este evident că ideea era de neconceput pentru Gush Emunim, atunci când ea a fost reluată decenii mai târziu.

Lipsa lor de flexibilitate în ceea ce privește magnitudinea rolului pe care trebuiau să îl joace israelienii în teritoriile ocupate i-a făcut pe mulți să se îndepărteze de Gush Emunim, chiar dacă inițial îi simpatizau. În plus, una dintre consecințele războiului de Yom Kippur a fost pierderea încrederii societății israeliene în supremația militară, fapt ce a condus ulterior la perceperea teritoriilor ocupate drept nu o linie de apărare în plus, ci dimpotrivă, ca o zonă periculoasă, consumatoare de resurse care ar putea fi distribuite în alte sectoare, cu un grad de importanță mai mare.

De asemenea, actele teroriste repurtate de figuri afiliate Gush Emunim, alăturate într-o grupare subterană, nu au avantajat disiminarea ideologiei mișcării, ci dimpotrivă, au discreditat-o, din prisma faptului că societatea israeliană era refractară violenței, chiar și celei de natură vindicativă.

Bibliografie

1. https://web.archive.org/web/20040628121411/http://www.geocities.com/alabasters_archive/gush_underground.html

2. Avruch, Kevin A. „Traditionalizing Israeli Nationalism: The Development of Gush Emunim.” Political Psychology 1, no. 1 (1979): 47-57.

3. Glick, Shimon M. „THE TRAGEDY OF GUSH EMUNIM.” Tradition: A Journal of Orthodox Jewish Thought 19, no. 2 (1981): 112-21.

4. Peter Herriot, Religious Fundamentalism. Global, Local and Personal, Routledge, (2009): 95-109.

5. Newman, David. „From Hitnachalut to Hitnatkut: The Impact of Gush Emunim and the Settlement Movement on Israeli Politics and Society.” Israel Studies 10, no. 3 (2005): 192-224.