Papalitatea este una dintre cele mai vechi și mai influente funcții religioase din lume, comandând conducerea spirituală a peste 1,3 miliarde de catolici.
Dar care sunt cerințele reale pentru a deveni episcop al Romei, succesor al Sfântului Petru și lider al Bisericii Catolice?
Contrar credinței populare, regulile sunt surprinzător de simple, însă drumul către tronul papal este cu totul altceva. Și… deloc ușor. De la dreptul canonic, la tradițiile vechi de secole, iată o privire aprofundată asupra a ceea ce este cu adevărat necesar pentru a deveni papă.
În conformitate cu Codul de drept canonic (cadrul juridic al Bisericii Catolice), singura cerință oficială pentru a fi ales papă este necesitatea de a fi un bărbat catolic botezat. Deși, teoretic, orice bărbat catolic botezat este eligibil, în practică, secole de tradiție, politică bisericească și criterii nescrise au transformat alegerea unui papă într-un proces mult mai selectiv.
De facto, trebuie să fii cardinal – ultimul papă ales din afara Cardinalilor a fost Urban al VI-lea în 1378, iar alegerea lui a provocat un scandal atât de mare încât a dus la Marea Schismă a Occidentului. De atunci, nimeni din afara Colegiului Cardinalilor nu a mai fost ales.
Aproape toți au fost episcopi – Canonul 378 §1 prevede că, pentru a fi numit episcop, un preot trebuie să aibă „o credință puternică” și „o reputație impecabilă”. În practică, aceasta a devenit un filtru nescris pentru papabilitate.
Limite de vârstă neoficiale – deși nu există o regulă scrisă, cardinalii tind să aleagă pe cineva între 60-70 de ani, echilibrând experiența cu longevitatea. Alegerea unui papă foarte tânăr (cum a fost Ioan XII la 18 ani, în 955) sau foarte bătrân (ca Clement X, la 79 de ani, în 1670) este privită cu reticență. (Mai recent, Papa Francisc avea 76 de ani când a fost ales în 2013). Toate aceste detalii arată că Biserica Catolică funcționează pe două niveluri: cel formal (scris în legi) și cel informal (determinat de tradiție și politică internă).
Disponibilitatea este un alt criteriu. Spre deosebire de unele funcții politice, nimeni nu face campanie pentru a fi papă. Cu toate acestea, un cardinal trebuie să accepte rezultatul alegerii – a fost un caz special acela al Papei Benedict al XVI-lea, care s-a opus inițial înainte de a-și accepta alegerea în 2005.
Sănătatea este un alt factor critic. Papalitatea este solicitantă din punct de vedere fizic și psihic, implicând călătorii internaționale, ceremonii lungi și luarea constantă a deciziilor. Sănătatea în declin a Papei Ioan Paul al II-lea în ultimii săi ani de viață a stârnit dezbateri cu privire la posibilitatea ca viitorii papi să se retragă mai devreme.
Înainte de 2013, demisiile papale erau aproape nemaiauzite. Ultima înainte de Benedict al XVI-lea a fost cea a Papei Grigore al XII-lea în 1415, care s-a retras pentru a pune capăt unei schisme. Demisia lui Benedict a stabilit un precedent modern, dovedind că un papă se poate retrage dacă sănătatea sau alte motive serioase o cer.
Timp de secole, papalitatea a fost dominată de italieni. Între 1523 și 1978, fiecare papă a fost italian. Acest lucru s-a schimbat cu: Papa Ioan Paul al II-lea (1978-2005) – primul papă ne-italian, în 455 de ani, un cardinal polonez care a revoluționat percepția globală a papalității. Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013) – un teolog german, continuând tendința papilor non-italiani și Papa Francisc (2013-2025) – primul papă latino-american, un argentinian de origine italiană.
Astăzi, Papa poate veni de oriunde, deși Europa deține încă majoritatea cardinalilor. Populațiile catolice în creștere din Africa și Asia pot influența viitoarele alegeri.
Dincolo de cerințele formale, calitățile căutate în mod specific la un papă de reprezentanții Bisericii sunt – Ortodoxie doctrinară (Papa trebuie să susțină învățătura catolică. Deși unii cardinali pot face presiuni pentru reformă, schimbările doctrinare radicale sunt puțin probabile), Abilități diplomatice (Vaticanul este un stat suveran, iar papa interacționează cu liderii lumii. Rolul Papei Ioan Paul al II-lea în căderea comunismului și susținerea Papei Francisc pentru schimbările climatice arată cât de importantă este influența geopolitică), Experiența pastorală (majoritatea papilor moderni au fost arhiepiscopi sau episcopi înainte de a fi aleși, ceea ce le oferă experiență practică în conducerea diecezelor), Abilități multilingve (deși nu este obligatoriu, vorbirea mai multor limbi, în special italiană, latină, engleză, spaniolă și franceză, reprezintă un avantaj uriaș. Papa Ioan Paul al II-lea vorbea 12 limbi, în timp ce Papa Francisc vorbea fluent spaniola, italiana și germana, având cunoștințe și de engleză, portugheză și franceză.
Alegerea papală, sau conclavul, este unul dintre cele mai secrete procese din lume. Aspectele cheie includ posibilitatea ca doar cardinalii sub 80 de ani să voteze. (De obicei, în jur de 120 sunt eligibili.) Este necesară o majoritate de două treimi. Dacă nimeni nu ajunge la aceasta după mai multe runde, regulile pot permite o majoritate simplă.
Fumul negru sau alb semnalează rezultatul. Fumul negru înseamnă că nu s-a luat nicio decizie; fumul alb înseamnă că a fost ales un nou papă. Odată ales, noul papă își alege un nume (în mod tradițional de la papii anteriori sau de la sfinți) și este prezentat cu faimoasele cuvinte: „Habemus Papam!” („Avem un papă!”)
În timp ce regulile actuale limitează papalitatea la preoți bărbați celibatari, unii speculează cu privire la schimbări viitoare. Femei papă? Legenda vorbește despre Papa Ioana, o presupusă femeie papă din secolul al IX-lea, dar istoricii o resping ca fiind un mit. Biserica învață că numai bărbații pot fi preoți, ceea ce face imposibilă o femeie papă conform doctrinei actuale. Papi căsătoriți? Biserica primară a avut papi căsătoriți (însuși Sfântul Petru a fost căsătorit). Deși celibatul preoțesc a devenit standard în Evul Mediu, preoții catolici orientali încă se pot căsători. Ar putea un viitor papă să fie căsătorit? Puțin probabil în curând, dar nu imposibil.
Așadar, pentru a deveni papă este nevoie de mai mult decât de îndeplinirea criteriilor canonice – este nevoie de o combinație unică de profunzime spirituală, leadership și reziliență. De la primii apostoli până la Papa Francisc, papalitatea a evoluat, însă nucleul său rămâne înrădăcinat în tradiție.
Pe măsură ce Biserica Catolică se confruntă cu noi provocări – scăderea numărului de credincioși în Occident, creșterea în Africa și dezbateri asupra doctrinei – următorul papă va trebui să navigheze într-o lume în schimbare rapidă, păstrând în același timp o credință veche de 2 000 de ani.
Cine va fi următorul succesor al Sfântului Petru? Doar cardinalii închiși în Capela Sixtină vor decide.
Surse:
http://www.familiam.org/pls/pcpf/v3_s2ew_consultazione.mostra_pagina%3Fid_pagina=11162.html
https://www.ewtn.com/catholicism/library/who-can-be-pope-13803
https://www.express.co.uk/news/world/2016626/pope-death-who-can-become-pope-rules
https://edition.cnn.com/interactive/2013/03/world/pope-conclave/
Papa Francisc, apariție surpriză după slujba din Duminica Floriilor. Ce le-a urat credincioșilor?
Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața